ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Cronici Înapoi

Recital aniversar la Opera Națională

Bookmark and Share
Publicat: miercuri, 2 Noiembrie 2011 , ora 11.25

După mulți ani, basul George Crăsnaru a reapărut pe scena Operei Naționale București, interpretând rolul Tiresias din spectacolul cu Oedip ce a deschis stagiunea, pentru ca doar câteva zile mai târziu să susțină un recital - de această dată în foaier, în cadrul Studioului experimental -, prin care a marcat patru decenii de la debutul în acel teatru unde s-a afirmat într-o carieră unanim apreciată, aniversat totodată la împlinirea vârstei de 70 de ani. Colaborând cu pianista Vasilica Stoiciu-Frunză (care, la rândul său, a "punctat" 25 de ani de activitate muzicală intensă și diversă), oaspetele a dorit să ofere, în prima parte, lieduri de Enescu, Schubert, Schumann, Ravel, Ibert, Ceaikovski și, bineînțeles, Balada puricelui de Musorgski, convingând încă o dată că este un adevărat interpret al genului, care știe cum să confere expresie cuvântului, să-și adapteze discursul fiecărui stil, fiecărui compozitor în parte, talentul de actor reliefându-se în maniera de a sublinia sensuri și accente de efect.


Elevii domnului profesor

Glasul său generos, cald și amplu, pare să nu-și fi pierdut nimic din calitate cu trecerea anilor, pus în valoare și în ariile din operele Don Giovanni de Mozart și Don Carlo de Verdi, în partea a doua a programului prezentându-se și în ipostază de pedagog prin invitarea unor soliști cu care lucrează de o vreme, fie în Germania, unde s-a stabilit din 1980, fie în țară, la cursurile de măiestrie pe care le susține periodic. Tocmai de aceea, a cântat alături de Victoria Goia duetul din Don Giovanni, soprana abordând apoi o arie din Viva la Mamma de Donizetti, în care vocea sa frumoasă (pe care o remarcasem încă din anii de studiu la UNMB), bine condusă, a cucerit prin sonoritate și expresie, dar a surprins prin stridența unor acute, solista revenind în fața publicului și în compania baritonului Ioan Ardelean pentru duetul din actul II al operei Traviata de Verdi; a fost, de fapt, o întreagă scenă, incluzând și aria lui Germont, pe care fostul solist al Operei din Constanța a parcurs-o cu aplomb, materialul său vocal etalându-și valoarea doar în registrul mediu, pentru că în acut deficiențele sunt (parcă tot mai) grave, așa cum s-a vădit și în aria din Bal mascat de (același) Verdi. O noutate a fost însă apariția sopranei Florina Mariș-Hinsu, beneficiind de un glas spinto-dramatic bogat și amplu, dar foarte strident în acut și de un manierism greu de explicat, mai ales că, timp de câteva luni (ianuarie-mai 2002) a fost angajată la Staatsoper Viena, unde chiar dacă a susținut roluri episodice sau de plan secund, ar fi avut ocazia să observe cum evoluează partenerii săi de scenă; de această dată a optat pentru aria din Tannhauser de Wagner și duetul din actul IV al operei verdiene Trubadurul în compania soțului său, baritonul Florin Mariș-Hinsu, doar cu bune intenții.


Un Oedip așa cum ar trebui să fie cântat…

Și totuși, în dialogul lejer purtat cu prof.univ.dr. Grigore Constantinescu, basul-profesor George Crăsnaru și-a arătat într-un mod foarte direct nemulțumirea pentru faptul că asemenea voci nu sunt promovate în teatrele noastre - să nu le fi observat oare serioasele deficiențe? Greu de crezut, mai ales că domnia-sa știe ce înseamnă o tehnică bună și o interpretare "adevărată", el însuși fiind un artist în cel mai pur sens al cuvântului, ceea ce a demonstrat din plin și în finalul recitalului, propunând monologul lui Oedip din opera enesciană, realmente impresionant prin dramatism, paletă coloristică și stil; m-am bucurat să ascult, în sfârșit, un Oedip așa cum ar trebui să fie cântat pentru a reda intensitatea trăirilor imaginate de compozitor, dar am regretat, încă o dată, faptul că, în anii '80, nu a abordat rolul integral, prezentând doar în concerte (și în străinătate) câteva fragmente din partitură.


Deficiențe de organizare

Un public destul de restrâns a aplaudat îndelung reîntâlnirea cu unul dintre cei mai apreciați soliști ai Operei bucureștene din trecutele decenii, admirând totodată disponibilitatea pianistei Vasilica Stoiciu-Frunză de a trece rapid de la un stil la altul, de la un gen la altul, experiența și seriozitatea sa reliefându-se și în discreția cu care a nuanțat acompaniamentul miniaturilor vocale și în susținerea paginilor din opere, demers destul de dificil în special în cele gândite cu o anvergură dramatică aparte. S-a dovedit însă un partener real și pentru basul care, cu 40 de ani în urmă, debuta la Operă și pentru cei pe care acesta i-a prezentat ca fiind elevii săi. Evenimentul a fost marcat și prin Diploma de onoare oferită de regizorul Anda Tăbăcaru-Hogea, directorul SEOB, din partea conducerii ONB, în semn de prețuire pentru întreaga carieră a basului George Crăsnaru, la fel de zâmbitor și jovial ca întotdeauna.

Păcat că recitalul s-a desfășurat simultan cu un spectacol de balet care avea loc pe scenă, așa încât, chiar dacă ora de începere a fost decalată, rumoarea din pauză (inclusiv țipetele unor copii probabil fericiți că pot imita dansul grațios al balerinilor) s-a suprapus extrem de neplăcut pe sonurile elevate din recital, maestrul întrerupându-și de altfel, pentru câteva momente, demersul interpretativ, în speranța că "zgomotul de fond" va înceta. Nu cred că asemenea programări simultane, în spații deschise (chiar dacă foaierul respectiv a fost cumva închis cu "termopane") se regăsesc într-un alt teatru din lume…

Anca Florea