De ce iubim tangoul? Pentru că ritmul lui este unul eliberator, pentru care constrângerea reprezintă o necunoscută. Tangoul este printre puţinele dansuri care face ca doi parteneri ce se mişcă la unison, ca pe o podea de foc şi apă, într-un ritm tulburător prin senzualitatea pe care o emană să devină o singură persoană. Dacă aţi văzut filmul "Tango" de Carlos Saura înţelegeţi desigur, la ce mă refer. Este unul dintre cele mai expresive dansuri şi deci muzica ce îi dă naştere nu poate fi mai prejos. Muzica de tango mă face şi pe mine să abandonez tonul convenţional al unei cronici, care nu îşi poate avea locul în ceea ce vreau să vă relatez în continuare.

… Al nostru, al tuturor

Aşadar, să se stingă luminile şi să rămână aprins acel singur reflector pe scenă sub care se află Cvartetul Gerardo Jerez Le Cam (condus de pianistul cu acelaşi nume şi din care au mai făcut parte Juanjo Mosalino la bandoneon, violonistul Iacob Măciucă şi Mihail Trestian la ţambal). Data: 22 octombrie 2011. A fost o seară revelatorie care a arătat, încă o dată, că tangoul e universal: e şi al meu, şi al dumneavoastră, şi al lui sau al ei. Pentru că muzica lui Gerardo Jerez Le Cam, argentinianul adoptat de Franţa, este la fel de marcată de temele muzicale româneşti, ca şi de acelea din Argentina sa natală.

Gerardo Jerez Le Cam: «Tangoul şi influenţa argentiniană se află în mod natural în mine, întrucât m-am născut şi am copilărit în Argentina. De douăzeci de ani am avut norocul să mă aflu în contact cu mulţi muzicieni români, în Nantes, unde locuiesc actualmente. Influenţa română este, aşadar, importantă pentru compoziţiile mele.»

Şi pentru că o cronică atât de elogioasă poate părea nerealistă, am să aduc şi o critică serii de 22 octombrie: a fost prea scurtă. Dar a însemnat o oră şi mai bine dedicată unei muzici ce amintea de Astor Piazzolla, dar pe care au îmbogăţit-o ritmuri parcă enesciene sau bartokiene; nu întâmplător, căci Gerardo Jerez Le Cam se simte în România ca într-o a doua casă, după cum ne-a şi declarat:

«Este asemănător cu ceea ce simt de fiecare dată când mă întorc în ţara mea natală, Argentina. Regăsesc acelaşi temperament latin, acelaşi spirit improvizatoric, acelaşi aer familiar. Există multe lucruri pentru care îmi face mare plăcere să mă aflu în România.»

Tangoul şi creaturile fantasticului

Toţi cei patru membri ai cvartetului înţeleg şi se identifică cu această muzică creată de Gerardo Jerez Le Cam, iar combinaţia pian - vioară - bandoneon - ţambal este una originală. Temperamentalul pian este domolit de melodia insinuantă a bandoneonului (dozată atât de bine de Juanjo Mosalines!), apoi tonul redevine ardent graţie viorii, ale cărei linii sunt punctate picant de ţambal. Cum să nu te pierzi în asemenea meandre? Adaptarea pe ritm de tango a unor piese de Bach a fost o surpriză la fel de plăcută ca interpretarea unei piese intitulată Luna de Tulcea, a cărei poveste se revendică, parcă, de pe tărâmul basmelor cu sânziene, zmei seducători şi alte creaturi ale Fantasticului.

Lumina s-a stins, întunericul s-a înstăpânit peste studioul "Mihail Jora", însă tăcerea mai păstrează totuşi reverberaţiile nebuneşti ale serii ce s-a încheiat.