Arhivă : Cronici Înapoi

Corul Filarmonicii 'George Enescu' a lansat, la aniversarea a 60 de ani de activitate, primul lui CD

Publicat: vineri, 1 Iulie 2011 , ora 14.29

Corul Academic al Filarmonicii "George Enescu", unul dintre cele mai importante ansambluri ale muzicii românești, a aniversat în Stagiunea 2010-2011 șase decenii de existență. Evenimentul nu putea să treacă neobservat, de aceea Ateneul Român a găzduit, în prima zi a lunii iulie 2011, lansarea primului compact-disc al formației - prilej cu care au fost selectate pagini muzicale prezentate în cei 60 de ani de activitate - înregistrate din concert sau în studio și apoi masterizate: este vorba despre selecțiuni din capodopere ale genului vocal-simfonic precum Missa Solemnis de Ludwig van Beethoven, Stabat Mater de Antonin Dvorák, Recviemul de Gabriel Fauré sau oratoriul Paulus de Felix Mendelssohn.

Ansamblul - pregătit de Iosif Ion Prunner - a colaborat de-a lungul timpului, după cum o arată și compact-discul abia lansat, cu nume de prim rang ale muzicii românești, precum dirijorii Constantin Silvestri, Florentin Mihăescu, Horia Andreescu și Cristian Mandeal, soprana Emilia Petrescu, mezzo-soprana Elena Cernei, tenorul Aurel Alexandrescu și bas-baritonul Alexandru Voinescu. În fața presei s-au aflat la lansare Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii "George Enescu", Nicolae Licareț - directorul artistic al aceleiași instituții și Iosif Ion Prunner, dirijorul Corului Filarmonicii bucureștene - cel care a caracterizat ansamblul pe care îl conduce ca pe "un organism viu".

Cum ar putea fi sărbătorită însă aniversarea celor 60 de ani ai Corului Academic al Filarmonicii "George Enescu", altfel decât printr-un concert? Astfel, membrii ansamblului au fost conduși de dirijorul Christian Badea în cadrul ultimului program muzical inclus în Stagiunea 2010-2011 a instituției și care a fost prezentat pe 1 și 2 iulie: Recviemul de Giuseppe Verdi a fost interpretat de Corul și Orchestra Simfonică ale Filarmonicii, cărora li s-au alăturat soprana Irina Iordăchescu, mezzo-soprana Sidonia Nica, tenorul Giuseppe Varano și basul Riccardo Ferrari.

Alexandra Cebuc