Arhivă : Cronici Înapoi

Turneul Operei Comice pentru Copii în America

Publicat: miercuri, 8 Iunie 2011 , ora 12.55

Opera Comică pentru Copii se află în turneu în Statele Unite ale Americii unde a fost invitată să apară în spectacol și pe Broadway. Vineri, 3 iunie 2011, s-au aflat în Sala București din New York unde au oferit o reprezentație cu spectacolul Primăvara magnoliilor. Invitată specială a acestei producții este Stela Popescu.

Mai multe detalii despre desfășurarea acestui turneu ne oferă, în două corespondențe, direct de la New York, colega noastră Liliana Staicu:


3 iunie 2011

Town Hall Theatre din New York, aflat în imediata apropiere a celebrei Times Square, a găzduit aseară (2 iunie 2011 - n.r.) spectacolul realizat pe muzica lui Roman Vlad cu O noapte furtunoasă. Protagoniștii au fost, așa cum ați aflat deja, artiștii Operei Comice pentru Copii din București, coordonați de directorul fondator al ansamblului, Smaranda Oțeanu Bunea. A fost o premieră pentru acest colectiv, dar și pentru arta românească în general, pentru că a susține un spectacol, fie el chiar și pentru diaspora românească de aici, într-un teatru pe Broadway, cu o istorie impresionantă, este o performanță, iar emoția legitimă a artiștilor s-a transformat într-o efervescență creatoare care a condus la realizarea uneia dintre cele mai bune reprezentanții ale Operei Comice.

Parte a proiectului Caragiale, coordonată de actorul și regizorul Mircea Diaconu, O noapte furtunoasă oferă muzicienilor șansa creionării unor personaje extrem de pitorești, a unor caractere bine conturate, pline de umor. Rodica Ocheșanu, Gabriela Daha, Vicențiu Țăranu, Daniel Filipescu și ceilalți componenți ai ansamblului, Eugen Voicu, Andrei Lazăr și Valentin Racoveanu au arătat că pot face față cu brio unei astfel de provocări prezentând un excelent music-hall, într-unul dintre templele acestui gen pe Broadway. Trebuie spus că Town Hall Theatre este renumit și pentru acustica sa cu totul excepțională, ceea ce a făcut ca, de-a lungul anilor, să îi aibă invitați pe artiști precum Șaliapin, Serghei Rahmaninov, Isaac Stern, Murray Perahia și chiar George Enescu. Sunt doar câteva dintre numele celor care au concertat aici, muzicieni ale căror fotografii se află expuse în galeria teatrului.

La New York urmează așa cum ați aflat alte apariții ale Operei Comice pentru Copii din București, cu spectacolul de muzică și dans Primăvara magnoliilor, dar și cu un recital al invitatei speciale a Operei comice, actrița Stela Popescu dedicate, de asemenea, românilor stabiliți aici.


6 iunie 2011

Prezența pe continentul american a Operei Comice pentru Copii din București s-a încheiat duminică, 5 iunie 2011, cu o reprezentație susținută în orașul Eastern din statul Connecticut, o zonă cu o comunitate românească importantă. Diversitatea publicului prezent la întâlnirea cu artiștii români a impus și o varietate deosebită a programului, astfel că spectacolul a fost deschis de music-hall-ul O noapte furtunoasă prezentat și în urmă cu trei zile la Town Hall pe Broadway.

O noapte furtunoasă este parte a proiectului Caragiale, coordonată de regizorul și actorul Mircea Diaconu, pe muzica lui Roman Vlad care a creat o partitură cu puternice influențe ale cântecelor de cartier de la începutul anilor 1900 și care surprinde formidabil atmosfera Bucureștiului de odinioară, iar artiștilor le conferă posibilitatea construirii unor caractere extrem de veridice și pline de umor.

Ceea ce este de remarcat în mod deosebit referitor la reprezentațiile acestui ansamblu, cu precădere cele susținute pentru românii din diaspora este mobilitatea deosebită a trupei și capacitatea de a-și adapta repertoriul în funcție de specificul publicului.

Spun asta pentru că reprezentația a urmat cu spectacolul pe muzică și dans Primăvara magnoliilor, în fapt un colaj de arii din opere și canzonete agrementat și cu cupletul invitatei speciale a Operei comice, Stela Popescu.

La finalul acestui turneu vă pot spune concluzionând că, și de această dată, Opera Comică pentru Copii din București condusă de Smaranda Oțeanu Bunea și-a confirmat statutul de ambasador de marcă al artei românești.