ACUM:
13.05
Polifonii
Universal și românesc, creație și interpretare.
Urmează: 15.25 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 15.29 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Început de stagiune la Opera din Paris

Bookmark and Share
Publicat: marți, 21 Septembrie 2010 , ora 15.51

Opera din Paris a început stagiunea cu două realizări pe cât de frumoase, pe atât de diferite. Evgheni Oneghin de Ceaikovski la Opera Bastille și Italianca în Alger de Rossini la Opera Garnier. De fapt cuvântul frumos nu este destul de tare pentru a descrie Italianca în Alger regizată de Andrei Șerban, cu ajutorul altor doi artiști români, Marina Drăghici creatoarea costumelor și Niky Wolcz, autorul coregrafiei.

Colorată, excentrică, enigmatică sunt adjectivele cele mai adecvate pentru a descrie experiența din seara zilei de 17 septembrie 2010. Italianca în Alger este povestea unui fel de prinț african care vrea să scape de nevastă și să găsească o italiancă. O comedie și Andrei Șerban nu s-a temut de caricaturi, simboluri și personaje accesorii (un urangutan, de exemplu) care au exagerat ridicolul sau absurdul. Prințul Mustafa de pildă, auriu din cap până în picioare, are alură de proxenet, iar Isabella este un stereotip de femeie fatală descreierată. Eunucii grași, stofele cu motiv de zebră, tigrul, Titanicul, o pizza uriașă dansatoare par să fi ieșit dintr-un vis in care toate sunt amestecate și deformate.

Cântăreții sunt de fapt singura noastră referință. Dirijați de Maurizio Benini care a reușit un Faust atât de frumos la San Francisco și care a dat mult stil orchestrei, toți cântăreții au strălucit în acest repertoriu. Începând cu Isabella, cântată de o mezzo-soprană cu temperament Vivica Genaux. Tenorul american Lawrence Bronwlee a fost impresionant în rolul lui Lindoro, iubitul Isabelei. Tânărul bas Marco Vinco a fost un Mustafa foarte convingător, iar pe Cornelia Oncioiu si Riccardo Novaro regretăm să-i fi auzit atât de puțin, rolurile lor fiind mai degrabă teatrale decât vocale. Se râde în hohote mai des de costume decât de situații până când, în actul al doilea, sub influența unui rossinian de mare clasă, Alessandro Corbelli în pielea lui Taddeo, lucrurile se schimbă în profunzime.

Această versiune a Italiencei, jucată pentru a treia oară la Paris, este oarecum ca un desert: dulce, gustos și efemer. Multe, cam prea multe costume, coregrafii și schimbări de decor inundă scena și în final, urechea este neatentă și nimic nu ne rămâne pe retină…


Alexandra Diaconu