Arhivă : Cronici Înapoi
Cum sună muzica făcută de oameni care asta își doresc cel mai mult
Am tresărit de interes și surpriză de
la primele sunete muzicale ale Orchestrei Române de Tineret;
ritmul alert, alergarea cu respirația tăiată și suflul puternic ale poemului
simfonic “Don Juan” de Richard Strauss, piesa cu care a început concertul, au
demonstrat imediat energia, expresivitatea, sunetul bogat, plin, amplu al
muzicienilor.
În “Preludiu” și “Moartea Isoldei”,
chiar dacă semnate de un Wagner puțin cam romanțios, orchestra a realizat
excelent momentele de suspendare muzicală, de contraste bruște, de suspin, pe
scurt toate curcubeele sonore wagneriene.
Simfonia a 4-a în fa minor de
Ceaikovski, deși puțin prea proaspătă din pricina gândirii încă atât de tinere,
a fost impetuoasă, pasională, iar în partea a 3-a, “hitul” lucrării, cântat
de coardele ciupite, instrumentiștii au
antrenat amuzamentul și seriozitatea în doze egale.
Programul a fost foarte bine ales
pentru a folosi la maximum temperamentul și agitația caracteristice tinereții
care se simte mai bine în libertatea și excesele romantismului. S-a mai potrivit și
partidelor excelente de suflători și violoncele, puse și ele bine în evidență.
Membrii Orchestrei Române de Tineret
sunt în această orchestră pentru că și-o doresc, iar asta se vede, se aude și
se simte. Cântă
foarte bine, cu toată ființa, cu participare, dăruire și implicare de soliști,
cu simțul răspunderii, sunt entuziaști și atenți la cel din fața lor – și aici
ajung la maestrul Cristian Mandeal, care a fost ieri seară, miercuri, 18
august, un dirijor esențialmente prietenos: a renunțat la partitură și a
dărâmat astfel bariera creată de pupitru, le-a zâmbit muzicienilor, le-a fost
șef și coleg și i-a condus așa cum ar fi condus un ansamblu de profesioniști
deja formați. Rezultatele - manifestate în aplauze interminabile de
ambele părți ale podiumului de concert.
Maria Bojin
Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal a concertat în 18 august 2010 la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Internațional “Enescu și muzica lumii”, ediția a XI-a și a seriei de “Serate muzicale în București” organizate de Asociația culturală “Lanto Arte”. Ansamblul a prezentat un program alcătuit din Preludiu și “Moartea Isoldei” de Richard Wagner, Poemul simfonic “Don Juan” de Richard Strauss și Simfonia a IV-a semnată Piotr Ilici Ceaikovski.
Iată ce ne-a declarat maestrul Cristian
Mandeal despre acest program:
Declarație preluată de Larisa Clempuș