Arhivă : Cronici Înapoi

Tenorul Teodor Ilincăi a debutat pe scena Operei Germane din Berlin

Publicat: miercuri, 7 Iulie 2010 , ora 14.49

Am avut bucuria să asist la ultimele două reprezentații cu operele Carmen și Boema, spectacole ce reiau niște producții mai vechi, aici, la Deutsche Oper Berlin.

Spectacolul Boema mi se pare cel mai interesant, în ceea ce privește coeziunea realizării scenice dramatice muzicale. O datorăm regretatului regizor Götz Friedrich - care a montat și Oedip-ul enescian (coproducția Berlin -Viena). De această dată Boema a fost preluată pentru că, și la Berlin, criza financiară își spune cuvântul. Se fac mai puține producții noi. Noutatea și originalitatea spectacolului pe care l-am urmărit în data de 2 iulie 2010 a constat în aceea că interesul nostru a fost atras de prezența tenorului Teodor Ilincăi în rolul "Rodolfo" - principalul rol de tenor al spectacolului. Întreaga structură a acestuia a fost foarte bine susținută, în primul rând datorită prezenței la pupitru a dirijorului Yves Abel, un nume foarte apreciat și adesea întâlnit la Deutsche Oper Berlin. Teodor Ilincăi s-a integrat perfect echipei de realizatori ai spectacolului. Este prima lui prezență la Berlin. Succesul a fost mare, pentru că și prestația domniei sale a fost, într-adevăr, excepțională.

Dumitru Avakian