ACUM:
10.00
Grădina de... sunete
Marea muzică, dincolo de cuvinte: într-o grădină paradisiacă.
Urmează: 11.55 Promo Informații despre evenimentele partenerilor noștri.
Apoi: 11.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Cronici Înapoi

Sublime donna

Bookmark and Share
Publicat: marți, 6 Iulie 2010 , ora 14.18

Cecilia Bartoli a sondat repertoriul bel canto cu prilejul realizării CD-ului și DVD-ului Maria - omagii aduse Mariei Malibran, apărute în 2007 - și a aprofundat apoi două dintre rolurile titulare belliniene reluându-le integral: Somnambula - într-o înregistrare de studio din 2008 - și Norma, foarte recent, în două concerte susținute la Dortmund pe 29 iunie și pe 1 iulie 2010, ultimul fiind cel la care am asistat.

Cu totul particulară și - în contextul oferit la Konzerthaus din Dortmund - foarte convingătoare, Cecilia Bartoli a fost o Norma camerală, retro, învăluită într-o sonoritate barocă; deoarece acompaniamentul orchestral a fost susținut pe instrumente de epocă de către excepționala formație germană Balthasar Neumann dirijată cu măiestrie de fondatorul ei, Thomas Hengelbrock. De menționat, de asemenea, impecabila prestație a Corului "Balthasar Neumann", dar și a soliștilor care au completat distribuția; profesioniști de înaltă clasă precum Michele Pertusi - bas italian de notorietate ales pentru rolul Oroveso, John Osborn - tenor american în ascensiune, un Pollione di grazia cu timbru agreabil și o perfectă stăpânire a stilului bel canto, sau Rebeca Olvera, tânără interpretă mexicană care a cântat rolul Adalgisa - atribuit de regulă mezzo-sopranelor - cu o voce diafană, de soprană lirico-lejeră.

Având asemenea parteneri, beneficiind în plus și de acustica foarte bună a sălii, Cecilia Bartoli și-a putut desfășura nestingherită întreaga-i măiestrie care o singularizează în peisajul artistic contemporan, respirația amplă - ce părea inepuizabilă - ideală pentru nesfârșitele fraze belliniene, cântul legato - de o desăvârșită omogenitate - sporind parcă farmecul melodic al cantilenelor, virtuozitatea deja legendară pe care a pus-o aici în evidență prin pasaje de coloratură inedite, mai extinse decât cele ale interpretărilor tradiționale, adaptate țesăturii și timbralității sale vocale, aceea de mezzosoprană, chiar dacă ambitusul și tehnica specială de emisie îi permit abordarea rolurilor de soprană, Norma însăși fiind un exemplu în acest sens.

Viziunea callasiană profund dramatică asupra rolului, ce ne părea poate infailibilă până acum, a dobândit astfel prin Cecilia Bartoli o surprinzătoare alternativă; extrem de rafinată, cu nuanțe delicate - până și sunetele în forte având parcă o rezonanță sotto voce - redând într-o gamă coloristică de infinită expresivitate un personaj complex, de mare bogăție interioară. Apelativul sublime donna cu care Pollione i se adresează Normei în duetul ce precede finalul operei a părut deci un ideal corolar.

Ligia Ardelean