Arhivă : Cronici Înapoi

In memoriam Wolfgang Wagner

Publicat: joi, 25 Martie 2010 , ora 11.05

Wolfgang Wagner este un crâmpei de istorie. Un personaj care de-a lungul vieții a suscitat multe controverse. Este nimeni altul decât strănepotul lui Richard Wagner, ilustrul compozitor german, pe care îl cunoașteți cu siguranță. Wolfgang Wagner a avut la rândul său o existență demnă de numele pe care îl poartă. Este faimos pentru reînvierea celebrului Festival anual de la Bayreuth, în cadrul căruia sunt prezentate operele lui Richard Wagner. Acestea sunt prezentate în clădirea numită Festspielhaus, a cărei construcții însuși Wagner a supravegheat-o. O clădire ideală în care încap orchestrele uriașe pentru care Wagner a compus.

Ceea ce sporește meritul strănepotului lui Wagner, lui Wolfgang, este faptul că a reușit să reînființeze acest festival după cel de-al doilea război mondial. Se știe că Hitler era un mare admirator al muzicii lui Wagner și se afla în relații de prietenie foarte apropiate cu descendenții acestuia. Ba chiar, după ce Wolfgang a fost rănit în război, Hitler însuși l-a vizitat în spital. Deci, după un război care a făcut atâtea victime, elementele care puteau fi asociate imaginii dictatorului nazist erau detestate. Aceasta a făcut cu atât mai grea misiunea lui Wolfgang Wagner, adesea supranumit "Nepoțelul", de a resuscita festivalul care celebra creația wagneriană. Însă munca sa a dat curând roade și iată că acum, oamenii așteaptă și ani în șir pentru a-și putea rezerva bilete la această manifestare. Mult timp, Wolfgang Wagner a patronat acest festival împreună cu fratele său, Wieland.

Wolfgang Wagner a fost directorul festivalului până în 2008, adică până la vârsta venerabilă de 90 de ani. El a trecut în eternitate în urmă cu câteva zile, mai exact duminică, 21 martie 2010. Festivalul va rămâne însă o "afacere de familie", de organizarea lui ocupându-se cele două fiice ale lui Wolfgang Wagner, Eva și Katharina. 


Petra Gherasim