În seara zilei de 4 februarie 2010 am avut ocazia să-l ascult „pe viu” pe cel pe care în urmă cu doar câteva luni îl urmăream pe un post de televiziune francez interpretând Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră de Dmitri Şostakovici în finala prestigiosului concurs „Regina Elisabeta” de la Bruxelles.

Ilian Gârneţ (foto) – căci despre el vă vorbesc – a câştigat atunci Premiul al III-lea; iată-l acum şi la Bucureşti, pentru a doua oară pe scena Ateneului Român (prima dată a fost în 18 august 2009, într-un concert al Orchestrei Naţionale de Tineret, deja difuzat de Radio România Muzical), cântând în compania Orchestrei Filarmonicii un program atrăgător: mai întâi o versiune pentru vioară şi orchestră a Sonatei a III-a „în caracter popular românesc” de Enescu şi apoi strălucitoarea Fantezie „Carmen” de Franz Waxman.

Partitura de pian a Sonatei enesciene a fost orchestrată de Valentin Doni, cel care a asigurat şi conducerea dirijorală. Cum a sunat? - pe alocuri mult prea încărcat (poate din cauza aparatului orchestral ce depăşea cu mult dimensiunile unui ansamblu cameral), alteori – ca de exemplu în debutul părţii a doua – foarte delicat şi fragil, păstrând atmosfera originală a acestui moment. Au fost şi clipe în care instrumetele din orchestră ce ar fi trebuit să aducă doar „culoare” au fost mult prea prezente, acoperind cu totul partitura viorii.

Ilian Gârneţ - motivul pentru care în sală au fost prezenţi mulţi studenţi de la Conservator – nu numai că nu a dezamăgit, dar îndrăznesc să spun că a electrizat publicul. Sigur că şi opusurile alese – mai ales Fantezia pe teme din „Carmen” de Bizet a lui Franz Waxman – au contribuit la succesul violonistului, care a convins prin virtuozitate, bun gust, construcţie inteligenţă a frazelor şi firescul acela „mult căutat” de alţii (dacă-mi permiteţi expresia).

După bis – Hora staccato de Grigoraş – şi pauză, în spatele meu un domn a început să fredoneze începutul Suitei „Arleziana” de Georges Bizet, dând dovadă de nerăbdare. O „Arleziană” pe care dacă aş putea-o compara cu o pictură aş spune că tuşele folosite erau mult, mult prea mult îngroşate. Au cam lipsit momentele de delicateţe, dar per ansamblu s-a cântat decent şi corect.