În seara zilei de 3 februarie 2010 am asistat la un concert organizat de Institutul Cultural Român, la prestigioasa Sală Cortot de la École Normale din Paris, concert ce a omagiat personalitatea poetei de origine română Anna de Noailles (foto), al cărei salon a atras intelectualii cei mai cunoscuţi ai epocii (de la Proust, André Gide, Paul Claudel, Paul Valery, până la Colette, Cocteau, August Rodin şi Max Jacob).

Prima impresie care a frapat, intrând în sală, a fost publicul numeros. De la societatea burgheză a parizienilor-români stabiliţi în Franţa de mult timp la elevii Şcolii Normale de Muzică, de la tineri la vârstnici, un public variat şi entuziast. Seara a început cu cuvântul de deschidere al Magdei Cârneci, directoarea Institutului Cultural Roman din Paris, urmată de un discurs al Eugeniei de Bracovan, nepoata poetei Anna de Noailles.

Concertul a fost conceput ca alternanţă între poeme recitate şi momente muzicale. Actriţa Lucia di Carlo a recitat cu sensibilitate şi bun gust poeme ale Annei de Noailles (“La vie Profonde”, “Exaltation”). Am remarcat ţinuta muzicală a pianistului Andrei Vieru ce a acompaniat cu relief şi emoţie 4 melodii, Poèmes grecs de Louis Vierne pe versuri de Anna de Noailles. Soprana Mihaela Mingheraş s-a integrat mai puţin fericit în ambianţa muzicală a serii, printr-un timbru tern în registrul mediu şi o abordare monocromă a partiturii (fie că a fost vorba de liedurile lui Vierne, de lucrarea lui Saint-Saens pentru vioara, pian şi soprană „Violons dans le soir” sau de Respighi, “Il Tramonto”, o lucrare cu accente veriste şi culori armonice impresioniste).

Cvartetul “Lalo”, format din muzicieni ai Orchestrei din Lille - Fernand Iaciu, Ines Greliak, Anne Le Chevalier şi Jean Michel Moulin, a fost convingător ca omogenitate camerală în Cvartetul de Ravel, în ciuda unei interpretări nu întotdeauna inspirate. Violonistul de origine română Fernand Iaciu s-a remarcat prin muzicalitate şi temperament în Violons dans le soir de Saint-Saens.

Andrei Vieru, un muzician rafinat şi interiorizat, a interpretat Messa neagră a lui Skriabin cu poezie şi sunet transcendent, însă nu a reliefat îndeajuns caracterul «diabolic» şi temperamental al acestei lucrări foarte dificile, în opinia noastră.

În concluzie - o seară interesantă, care ar fi putut părea însă prea lungă, în lipsa unei construcţii dramaturgice a gradării tensiunii momentelor şi a omogenităţii din perspectiva calităţii muzicale a participanţilor.