Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Sorin Zlat

Publicat: marți, 7 Iulie 2020 , ora 10.30

Sorin Zlat Trio încheie joi, 9 iulie, seria de jazz a Concertelor roz organizate de Radio România Muzical și Orchestrele Radio.

Acorduri fine, armonii eclectice, multă expresivitate și ritmuri calde de jazz - acestea sunt ingredientele concertului pe care Sorin Zlat Trio le va aduce pe scena Sălii Radio de la ora 19.00. Sorin Zlat Trio este ansamblul care fusese selectat de Radio România Muzical pentru a participa la Euroradio Jazz Competition 2020, concurs care nu a mai avut loc din cauza pandemiei COVID19.


Concertul de joi seară este un moment foarte, foarte așteptat de publicul Radio România. Aș vrea să ne spuneți ce repertoriu ați ales pentru acest moment? Știm că repertoriul trio-ului dumneavoastră include standarde de jazz, dar și compoziții proprii, în stiluri diferite pe care le abordați.

Programul pentru acest concert va conține doar compoziții personale pentru că eu, de ceva vreme, lucrez la un nou album - The land of dreams - și vreau să promovez cât mai mult acest album. Acolo se regăsesc doar compoziții scrise de mine în decursul a trei ani și numele, The land of dreams, a apărut de la numeroasele mele colaborări pe care le-am avut cu muzicieni din România, dar și cu muzicieni internaționali - tărâmul tuturor muzicienilor care pot comunica prin aceeași limbă, muzica.


Stilurile abordate vor fi foarte diverse.

Vor fi foarte diverse, foarte complexe și fuzionate sub o singură paletă, cea a jazz-ului.


Așadar, într-un ținut de vis ne invitați joi seara, pe 9 iulie, într-un concert transmis în direct de pe scena Sălii Radio. E adevărat, un concert fără public. Cum credeți că veți percepe acest eveniment, ca artist aflat pe scenă însă în lipsa publicului?

Este destul de greu să ții un astfel de eveniment neavând publicul practic în sală, dar, cumva, pot să spun că m-am obișnuit puțin pentru că nu este prima oară. În decursul acestei pandemii, am mai susținut câteva concerte online, dar acum simt nevoia să mă reîntorc la viața normală și de-abia aștept să țin concerte cu publicul real pe care-l așteptăm cu toții.


Care este componența trio-ului, domnule Zlat, cu care veți urca pe scena Sălii Radio în această săptămână?

Voi cânta alături de Alexandru Marin la contrabas și Iulian Nicolau la tobe.


Sorin Zlat Trio. Ultimele cuvinte vă aparțin, domnule Zlat!

Am rugămintea către cei care ascultă să aplaude foarte tare ca să putem să auzim și noi acolo, în sală.


Interviu realizat de Arabella Ionescu - Radio România Cultural