Cu studii la Sighetu Marmației, Cluj și Viena, pianistul Cadmiel Boțac a convins juriul să-i acorde bursa în valoare de 4000 euro.

Să ne vorbești despre cum vezi această inițiativă a Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Ce înseamnă pentru tine să fii beneficiarul acestui proiect și cum crezi că îi va putea ajuta pe alți tineri muzicieni?

Pentru mine este o mare onoare să primesc acest premiu și cred că atât Clubul Rotary, cât și echipa Radio România Muzical sau alte fundații sau asociații care au astfel de activități, cum este Fundația Principesa Margareta, Fundația pentru comunitate sunt oameni extraordinari, care se gândesc să investească în viitorul României, în cultura României, în artă, în sport ș.a.m.d. Cred că e un lucru extraordinar ceea ce fac. Noi, cei care primim aceste burse, aceste premii suntem extrem de recunoscători pentru că sumele de bani sunt generoase și ele acoperă o nevoie sau mai multe nevoi din activitatea noastră. Pentru mine, după cum am spus, este un vis împlinit că, în sfârșit, pot să-mi cumpăr un pian. Dar, pe lângă aceasta, apreciez că cei de la Radio România Muzical s-au gândit să-i ajute și pe ceilalți finaliști în alte moduri, cum ar fi invitații să concerteze cu orchestrele radio sau cu Filarmonica din Cluj sau să susțină o serie de înregistrări, ceea ce e un lucru extraordinar pentru că foarte rar ai ocazia să înregistrezi la un nivel așa de înalt, în studiourile Radio România, unde și eu am avut onoarea să înregistrez. Mă bucur foarte mult și le sunt recunoscător pentru această inițiativă. Sper ca acest proiect să prindă contur și să se repete pentru că e un mare beneficiu pentru tinerii muzicieni.

Ca parte a procesului de înscriere știu că a trebuit să trimiți și proiectul pentru care soliciți bursa. Așadar, să ne spui care e acest plan?

În cazul meu, proiectul a fost achiziționarea unui nou instrument. Majoritatea dintre noi știu că instrumentele muzicale nu sunt foarte ieftine, în mod special pianele, pianinele au un cost destul de ridicat și cred că visul oricărui pianist este să aibă pianul lui. În această perioadă a pandemiei, când totul a fost închis, am simțit cu atât mai mult lipsa unui pian adevărat, eu având acasă doar un pian electronic. Recent m-am mutat la Viena și, în toată această nebunie a mutatului, cu bagaje, mi-era foarte greu să aduc un pian. Dar acum, când lucrurile s-au mai liniștit, chiar am simțit nevoia unui instrument. Lipsa lui în această perioadă în care totul a fost închis, universitatea a fost închisă și nu am putut să studiez pe un pian adecvat... deci, iată, pentru mine e o mare bucurie că în sfârșit voi reuși să-mi iau un pian.

Ești student la Academia de Muzică și Arte din Viena. Voiam să știu cum te-a afectat din acest punct de vedere pandemia? Ce au însemnat pentru un student aceste luni? Cum s-au desfășurat cursurile?

Majoritatea cursurilor s-au desfășurat online. Din păcate, orele de instrument sunt aproape imposibil de realizat online pentru că simți nevoia ca profesorul să fie lângă tine, să poată să-ți exemplifice anumite lucruri, poate să-ți corecteze poziția mâinilor sau a spatelui ș.a.m.d. și-atunci, lucrul ăsta e foarte greu de făcut online. Desigur că noi am trimis înregistrări și profesorii au păstrat legătura cu noi, ne-au dat indicații de la distanță, dar nu este același lucru. Mi-a fost dor să ne reîntâlnim și să începem orele față în față la școală. Un alt lucru cu care ne-am confruntat și cred că e o problemă generală pentru toți muzicienii a fost faptul că nu am avut posibilitatea să susținem concerte. Am simțit lipsa publicului, dar, până la urmă, am putut să studiem mai departe, am avut timp poate să aprofundăm mai mult, să citim și să ne pregătim pentru ceea ce urmează.