Este o perioadă dificilă pentru toată lumea și cu atât mai mult pentru artiști. Cum petrece soprana Adela Zaharia aceste zile?

Eu am avut norocul ca această carantină să mă prindă în mijlocul unui contract cu Bayerische Staatsoper Munchen și asta a însemnat ca, în timp ce alte teatre s-au închis, noi am continuat să repetăm. Bineînțeles, în alt regim, repetiții nu la fel de dese, ținând cont de regulile de igienă și dezinfectare și distanță ș.a.m.d., asta și din cauză că producția ne-a permis asta. Așa că am avut norocul să ies din casă, să studiez, să rămân în formă, să continuu activitatea. Pe lângă asta, am făcut niște concerte online, am răspuns solicitărilor diverselor instituții care ne-au cerut ajutorul, cu mici mesaje de încurajare sau mici fragmente cântate ș.a.m.d., iar partea cea mai mare a timpului mi-am petrecut-o împreună cu sora mea și familia ei, care locuiește aici, lângă Munchen, și asta a ajutat să fie puțin mai ușor de suportat perioada aceasta.

Când sperați să reveniți cu această montare pe scenă?

Premiera ar fi trebuit să aibă loc pe 11 aprilie, proiectul lui Marina Abramovic, Cele 7 morți ale Mariei Callas și se caută acum diverse modalități de a face premiera posibilă, iar cea mai probabilă variantă este să se înceapă următorul sezon la Munchen cu premiera respectivă.

Spuneți că sunteți aproape de familie. Sigur, înseamă că această perioadă trece mai ușor, însă, ce vă lipsește cel mai mult în această perioadă, mai ales că un artist este strâns legat de public?

Absolut. Până la data actuală au fost anulate două spectacole, Elixirul dragostei la Staatsoper Berlin, pe care ar fi trebuit eu să le fac, dar bineînțeles că s-au anulat și altele, până la finalul sezonului în alte teatre. Ce îmi lipsește cel mai mult este bineînțeles, contactul și conexiunea aceasta pe care o avem când facem muzică, atunci când repetăm, când avem spectacole, când ne întâlnim cu publicul, pe de o parte, iar pe de cealaltă parte, sincer, îmi lipsește foarte mult programul acesta zilnic cu care un cântăreț de operă este obișnuit, să mergi în teatru, să studiezi, iar în condițiile date, nu e posibil și eu nu mă simt foarte confortabil studiind acasă. Dacă se prelungește situația aceasta va trebui să învăț să trec peste acest blocaj și să învăț să studiez și să rămân activă oriunde aș fi.

Vă gândiți la noi roluri pentru cariera dumneavoastră?

Da, bineînțeles. Ar trebuie să încep stagiunea cu debut de rol Somnambula. Așa că, în lunile acestea trebuie să mă pregătesc intensiv pentru asta. Sperăm să și fie posibilă producția. Anul viitor mai am programat un debut în Capuletti e i Montecchi, Julieta. Bineînețeles, niște repertoriu de concert mai adaug sezonul următor și, oricum, așa e planul pe termen lung, în fiecare stagiune să adaug câte un rol-două noi, la repertoriul meu.

Vedeți această perioadă și ca un timp al introspecției?

Eu cred că artiștii oricum căutăm înăuntrul nostru mereu, ce gândim, ce simțim, de ce, în ce direcție merg gândurile noastre, în ce direcție ne dezvoltăm pur și simplu, interior și nu pot să spun că perioada aceasta îmi aduce mai mult din această introspecție decât am în rest în viața mea.

Dacă ar fi să lăsați un mesaj pentru public, pentru toți ceilalți artiști, care ar fi acela?

Având în vedere că situația acum este foarte nesigură și nu se știe ce se va întâmpla pe toate planurile, dar mai ales pe cel artistic, sincer, îmi tot stă așa, pe creier, să spun o frază pe care am citit-o recent și cred că e foarte importantă. Atunci când oamenii se vor gândi care ne sunt prioritățile, din punct de vedere financiar, bugete ș.a.m.d., să nu uite că în momentele cele mai grele, singura noastră alinare au fost artele, muzica, cinematografia, arta plastică, iar toată lumea s-a întors către artă, pentru a putea suporta momentele acestea mai ușor.