Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu violistul Răzvan Popovici

Publicat: miercuri, 19 Februarie 2020 , ora 16.42

În 8 martie, de la ora 19.00, va avea loc la Sala Radio un recital intitulat Amoroso, pe care îl vor susține artiști ai festivalului SoNoRo: violonista Sarah Christian, violistul Răzvan Popovici și pianista Mara Dobrescu. Programul include, între altele, creații de Beethoven, Mozart, Clara Schumann și Edward Elgar. Despre acest eveniment, care inaugurează o nouă serie la Sala Radio, Concertele Radio România Muzical, ne-a vorbit violistul Răzvan Popovici, inițiatorul și organizatorul concertelor SoNoRo:

Domnule Răzvan Popovici, ne-ați obișnuit deja cu evenimente de înaltă ținută, marca SoNoRo, majoritatea având o anume temă. De data aceasta, ați pregătit un recital de 8 martie cu titlul Amoroso. Care este mesajul acestui eveniment de la Sala Radio?

M-am bucurat foarte mult să fim invitați de Radio România Muzical pentru acest concert. Ideea a fost de a oferi doamnelor din București, și nu doar doamnelor de altfel, un concert frumos de mărțișor. Am avut plăcerea să le cooptez în acest concert pe binecunoscuta pianistă Mara Dobrescu de la Paris și pe o fantastică violonistă, Sarah Christian de la Munchen, astfel încât, în formulă de trio, vom interpreta un repertoriu foarte amplu aș zice, începând cu Sonata primăverii de Beethoven sau cu piese binecunoscute de Edward Elgar, apoi Ravel, Lalo și, desigur, două piese ale unor compozitoare; mai precis Rebecca Clarke, o compozitoare engleză mai puțin cunoscută în România, care a fost și o violistă senzațională, dar o mare compozitoare după părerea mea și, desigur, Clara Schumann cu celebrele Trei romanțe pentru vioară și pian.


Ați mai colaborat cu cele două muziciene?

Desigur. Cu Mara cântăm de foarte mulți ani; noi am studiat împreună la Paris acum mulți ani și de atunci am păstrat o relație de prietenie atât umană, cât și muzicală. Iar Sarah Cristian, desigur, o știu din Germania; am cântat împreună la multe festivaluri. Cred că aceste prietenii muzicale vor fi benefice și concertului nostru de 8 martie, din Sala Radio.


Din câte știu, violonista Sarah Christian are origini în România.

Din câte am înțeles, da, exact. Și cred că este o bucurie ca cineva de un astfel de nivel și calibru să revină în România. Și, din câte știu, va cânta pentru prima dată la București.


După concertul de la Sala Radio, tot în martie, veți începe o nouă ediție SoNoRo Interferențe. Cum și unde se va desfășura acest workshop?

Primul workshop Interferențe al anului va avea loc în mod tradițional în splendidul palat Ricci din Montepulciano din Italia. Este cred că al doisprezecelea an când revenim în acest splendid loc cu bursierii SoNoRo. Ideea noastră a fost dintotdeauna să le creăm acestor tineri extrem de talentați un ambient pe măsură și am văzut pe parcursul acestei lungi perioade de colaborare cu Academia europeană Palazzo Ricci cât de benefică a fost această idee de a aduce tineri talentați în Italia, în mijlocul acelei arhitecturi splendide, culturi fantastice și, practic, să-i punem să studieze, să-i învățăm, să-i lăsăm să facă muzică așa cum se făcea odinioară, în locuri liniștite, unde se pot concentra și pot crea cu calm și entuziasm.


Ce alte proiecte aveți pentru această perioadă?

Mă bucur foarte mult ca în două săptămâni să revin pe scena Filarmonicii din București, la Ateneu. Voi interpreta alături de Filarmonica "George Enescu" Romanța de Max Bruch și Andante și Rondo ungarese al lui Carl Maria von Weber, deci două piese mai rar cântate pe scenele României, dar care sunt pe măsură, extraordinare și aparțin repertoriului violistic foarte special. Desigur, întotdeauna, întoarcerea pe scena Ateneului este o plăcere, deci cred că după concertul de 8 martie concentrarea se face asupra acestor două concerte. Vom avea și ediția a II-a a acestui nou festival început anul trecut, tânărul Musikland, SoNoRo, țara muzicii, spus intenționat în limba germană pentru că este un festival care se concentrează asupra acestei zone splendide din România, "Toscana estului Europei"- cum îi spun eu întotdeauna; deci Viscri, Meșendorf, Criț, Bunești, desigur Brașov, Cincșor, Sighișoara - zona aceea extrem de frumoasă, unde bisericile sună atât de bine. Sunt locurile cele mai căutate acum de un amplu segment turistic din lume.


Interviu realizat de Larisa Clempuș