Prima zi de miercuri a lunii martie va însemna un nou eveniment cameral propus, la Sala Radio din Bucureşti, de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera: recitalul violoncelistului Valentin Răduţiu şi al pianistului suedez Per Rundberg, cu lucrări de Serghei Rahmaninov, Bohuslav Martinu şi George Enescu.

Pe 4 martie va fi primul dumneavoastră recital cameral la București, la Sala Radio și, în direct, la Radio România Muzical. Știți că seria se numește "Moștenitorii României muzicale", adică este vorba despre interpreți tineri de mare valoare și pe care publicul român are rar ocazia să-i urmărească aici. Sunt convins că priviți cu aceeași seriozitate fiecare apariție în public, dar ați avut o reacție anume atunci când ați primit invitația? Ce ați gândit despre ce înseamnă numele acestei serii de recitaluri, spre exemplu?

Mă simt, desigur, foarte onorat. Radio România Muzical m-a prezentat inclusiv pe internet cu cuvinte de apreciere care, într-adevăr, înseamnă ceva pentru mine și mă bucur că se simte, cred, și eu simt, desigur, că am construit această relație cu Radio România. Am urmărit această legătură cu lumea muzicală din România în ultimii ani și poate așa cum simt eu o apropiere deosebită de ea, simte și România într-un fel față de mine. Și nu în sensul că m-aș fi simțit flatat, ci la un nivel într-adevăr mai profund. Și, absolut sincer, mă bucur. Cumva, am ajuns într-o clipă a vieții mele în care munca ultimilor ani și semințele pe care le-am plantat au crescut și au înflorit. Și, în ceea ce privește aspectul moștenirii, da, este greu de spus într-un mod rațional... poate tindem să ne vedem așa, foarte individual mereu și să credem că suntem detașați, că doar prin forța intelectuală și a rațiunii am muncit și am mers un anumit parcurs... dar eu cred foarte mult în această vorbă, cum se spune în engleză "no man is an island", "nimeni nu este o insulă". Suntem toți mereu influențați și în legătură cu ce este în jurul nostru și influențați, desigur, de rădăcinile noastre. Așa că vorbesc despre legătura mea cu România nu din diplomație, într-adevăr o simt într-un mod puternic și mă bucur, desigur, că putem observa cum lumea muzicală la un nivel internațional este și ea îmbogățită sau umplută de anumiți muzicieni - de fapt, de mulți muzicieni români; nu numai cei care s-au aflat sau se află și ei în această serie de concerte, dar și Orchestra Română de Tineret, de exemplu... toți românii care cântă muzica clasică și, cumva, poartă mai departe această flacără a muzicii în legătură cu România.

Va fi un recital cameral cu dublă axă, putem spune, pentru că programul se adresează atât celor care caută multistratificarea în profunzime a genurilor camerale, dar și celor care iubesc spectacolul instrumental. Așadar - rar auzita Sonată de Serghei Rahmaninov, o capodoperă, fără îndoială, și Variațiunile de Bohuslav Martinu pe o temă de Rossini, la care se adaugă Enescu, despre care vorbim puțin mai târziu. Ce ați urmărit dumneavoastră și Per Rundberg punând împreună aceste lucrări?

Per și eu iubim această sonată de Rahmaninov, iubesc calitatea violoncelului de a cânta, de a fi un cântăreț și mă simt, cumva, foarte apropiat sufletește de Serghei. El a avut în viața lui o anumită nostalgie permanentă. Într-un fel, și în stilul lui muzical care a experimentat sau a dus textura romantică spre noi orizonturi, el a rămas mereu legat de un anumit fel de compoziție, dar cu un rafinament incredibil cu care a contribuit la evoluţia muzicii romantice. Și, după cum îl știm și din felul lui de a trăi, el a fost un grand-senior și a savurat cumva viața și plăcerile vieții așa cum se resimte și în muzica lui. Așa că mă simt foarte legat cumva sufletește de Rahmaninov. Este, într-adevăr, o capodoperă, cum ați spus, că de fapt doar partea pianului ar putea fi cântată de una singură și deja piesa ar fi foarte frumoasă.

Dar, așa cum spuneați... Iată că acum mi-am dat seama că e mult adevăr în sublinierea dumneavoastră, Rahmaninov a intuit această vocalitate pe care nu o cultivă foarte mulți compozitori, o vocalitate lirică, melancolică a violoncelului.

Da, așa este și cred că trebuie să citim și Tolstoi, și Pușkin ca să-l înțelegem pe Rahmaninov. Are, într-adevăr, această tradiție a folclorului și a cântatului rusesc. este una dintre sonatele mele favorite din repertoriul romantic și mă bucur să o pot interpreta într-un cadru atât de proeminent, într-o sală mare care m-aş bucura dacă se și umple. Noi cântăm cu aceeași bucurie și pasiune indiferent că sunt 20 sau 200 sau 1000 de ascultători în sală, dar este un lucru deosebit să cânți o asemenea lucrare în asemenea context. Concertul este și difuzat la radio și ne bucurăm să atingem și ascultătorii din fața aparatelor. Și credem că este și o lucrare care poate atinge foarte mulți oameni; are o complexitate a arhitecturii și a ductusului muzical, dar și o anumită accesibilitate sau o emoționalitate care poate atinge pe oricine, chiar și pe cei care nu cunosc chiar așa de bine repertoriul cameral.

Variațiunile de Martinu, care sunt pe o temă de Rossini... există aceste variațiuni făcute de Paganini... deci, de fapt, sunt variațiunile unor variațiuni. Există o lucrare precedentă. Și Martinu, într-un fel, aproape că face o anumită caricatură sau se apropie de ideea de a face variațiuni virtuoze într-un mod puțin ironic.