Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu dirijorul Horia Andreescu

Publicat: miercuri, 5 Februarie 2020 , ora 14.05


Joi și vineri, 6 și 7 februarie, la Ateneul Român, au loc concertele simfonice dedicate Anului Beethoven pe care dumneavoastră le dirijați. Programul va fi, evident, unul integral Beethoven. Care este relația dumneavoastră cu muzica sa?

E o relație care s-a consolidat cu mai mulți ani în urmă pentru că mă regăsesc în Beethoven și găsesc în creația lui, dar mai ales în simfonii în ceea ce mă privește, fiecare deosebită de cealaltă, o mulțime de detalii, de sentimente, de stări și de arce mari, de expresii care se leagă cu fantezie logic între ele și care nu pot să dea decât o mulțumire extraordinară și care reușește să te disciplineze întru bine, întru frumos această muzică extraordinară. De altminteri, proiectul Beethoven mai consistent l-am început acum doi ani împreună cu domnul director al Filarmonicii din Iași, Bujor Prelipcean, când am programat într-o stagiune toate simfoniile și concertele de Beethoven. Atunci orchestra, de la un concert la altul, avea mai mare înțelegere și mai mare suplețe în a articula, în a gândi, în a lega, în a comunica prin muzica și în muzica lui Beethoven.


Invitată va fi pianista Elisabeth Leonskaja, de care vă leagă o prietenie veche și numeroase concerte realizate împreună. Ultima dată când v-ați aflat în această formulă a fost în cadrul Festivalului Enescu din 2019. În ce context s-a produs prima colaborare dintre dumneavoastră și pianistă?

Asta, în 1991... am fost cu Filarmonica Enescu... Un iubitor al muzicii enesciene, care era directorul Musique Modern din Viena ne-a invitat cu Enescu - Simfonia a II-a și spunea, dat fiind că orchestra este puțin cunoscută la Viena - trecuseră câteva zeci de ani de la turneul lui George Georgescu cu mare succes la Viena - iar Enescu - Simfonia a II-a era complet necunoscută... și-atunci el a gândit, pe bună dreptate, că ne trebuie un solist consistent care să atragă publicul vienez. Și aceasta a fost Elisabeth Leonskaja și de atunci, din '91, ne leagă o prietenie întru muzică, întru a ne întâlni pe scenă. De curând, a făcut integrale ale concertelor de Beethoven. A găsit timp să vină să repete cu noi.


Dacă ar fi să numiți o lucrare din creația beethoveniană la care nu ați putea renunța niciodată, care ar fi aceasta?

Eroica. Și, mai ales, partea a doua. Este o lucrare foarte consistentă, este lucrarea cea mai curajoasă a lui Beethoven... toate ideile inovatoare... și datorită complexității acestei muzici în privința ideilor originale pe care le-a adus nu a mai avut îndrăzneala să mai repete în alte simfonii, ceea ce nu înseamnă că nu a venit cu alte lucruri, cu alte idei, cu alte stări, fiecare simfonie în parte reprezentând un continent aparte - un continent de idei, de stări, regăsiri într-o fantezie care se leagă într-o logică impecabilă și specifică lui Beethoven.


Interviu realizat de Maria-Isabela Nica