ACUM:
19.00
Music box
Noutățile discografice din zona clasic, jazz&more.
Urmează: 20.16 Armonii preclasice O oază de liniște și echilibru.
Apoi: 21.16 Scena europeană Înregistrări sau concerte în direct.

Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Festivalul 'George Enescu' 2019 - Interviu cu pianistul Francois-Frederic Guy

Bookmark and Share
Publicat: vineri, 20 Septembrie 2019 , ora 23.23

Francois-Frederic Guy, bun venit la București! Cântați pentru prima dată în Festivalul Internațional George Enescu, nu-i așa?

Da, este prima mea participare în Festival și, de asemenea, prima mea vizită în România. Sunt onorat să fiu parte a prestigiosului eveniment. Auzisem multe lucruri foarte frumoase despre festival înainte să vin. Unii dintre colegii mei sunt aici și este foarte reconfortant să ne întâlnim în același spațiu.


Ce ați gândit când ați primit invitația?

Mi-am zis "Uau!". Sunt foarte fericit că am șansa să cânt în Festival, atât cu orchestra, cât și solo, în recital. Sunt lucruri foarte diferite. Săptămâna trecută am prezentat Concertul pentru pian și orchestră de Tristan Murail, iar în recital mă bucur că voi interpreta, pentru prima dată în ceea ce mă privește, lucrarea lui Enescu, Sonata nr. 1, o partitură nu foarte des abordată, chiar și în România.


De ce ați ales tocmai această lucrare enesciană și nu alta?

Am ezitat între aceasta și numărul 3, care este mult mai cunoscută. Însă prima este foarte interesantă, pentru că relația cu muzica franceză, în special cu cea a lui Ravel, Debussy dar și cu muzica neoclasică, este foarte evidentă. Și cum aveam oricum în același program Caietul al II-lea de Preludii de Debussy, mi s-a părut nimerit să le prezint împreună. Sonata enesciană are și accente romantice, așa că Brahms nu este foarte departe, deși este foarte diferit, desigur.


Știți, desigur, că Enescu a avut o afinitate cu totul aparte pentru Brahms.

Da, bineînțeles. Am avut această idee de a crea o legătură între toți cei trei compozitori și sper ca și pentru public să fie evidentă conexiunea amintită relație.


Programul dumneavoastră cuprinde, așadar, Enescu, Brahms și Debussy. Ați vorbit, puțin mai devreme, despre acești trei autori și despre legătura dintre ultimii doi și muzica lui Enescu. Puteți explica mai concret cum anume vedeți această legătură?

Așa cum spuneați, Enescu a fost un mare iubitor de Brahms și pentru acest recital am ales pagini din perioada foarte târzie a autorului german. Astfel am creat o legătură cu Enescu și, oricât de ciudat ar suna, și cu Debussy, pentru că în special primul intermezzo de Brahms are o calitate aproape impresionistă. Toate lucrările ciclului 119 au fost scrise în 1892, o perioadă în care Debussy deja compunea cu intesitate, așa că nu este o distanță temporală foarte mare între aceste intermezzo-uri și Preludii. Cred că am gândit acest program ca un fel de tablou al atmosferei sonore de final de secol al XIX-lea și început de secol XX, un tablou cu accente particulare, diferite, dar și cu similitudini. Și cu o amprentă națională foarte puternică: Brahms, Debussy, Enescu.


Ați mai cântat lucrări de George Enescu înainte?

Nu, este prima oară. Dar am ascultat, desigur, interpretările lui, pentru că a fost unul dintre cei mai mari violoniști ai timpului său. Nu era doar un compozitor de geniu, ci și un interpret incredibil. Un foarte bun prieten și violonist, Tedi Papavrami, mi-a vorbit despre Enescu și mi-a stârnit interesul să îl ascult, adăugând că este extrem de interesant și în calitate de compozitor.


Și cum vi se pare George Enescu în această calitate, de compozitor?

Cred că în Europa, George Enescu este subapreciat, nu din cauza calității muzicii sale, ci a vecinătății. În aceeași perioadă în care el a trăit erau atât de mulți autori valoroși, atâtea vârfuri, Debussy, Stravinski, Ravel... E foarte dificil să răzbați într-un astfel de context. Însă, în final, cred că există șansa, datorită inclusiv acestui minunat festival, să înțelegem că Enescu este, într-adevăr, un compozitor de primă clasă, inclusiv pe teren simfonic. Și observ că Vladimir Jurowski și alți mari dirijori vor interpreta și pe mai departe unele dintre simfoniile sale. Cred că aceasta este calea cea mai bună de a-l face cunoscut publicului. Merită acest lucru.


Credeți că Enescu poate fi considerat unul dintre clasicii secolului XX? Cum vedeți locul lui în acest context?

Desigur. Enescu este chiar la granița dintre romantismul târziu și muzica impresionistă franceză, care l-a inspirat mult, cu accente și din muzica rusească, pentru că uneori auzi și influența lui Skriabin în lucrările lui. Aceste influențe s-au transformat într-un limbaj unic, personal și, în prezent, Enescu are asigurat loc de frunte în istoria muzicii.


Credeți că Festivalul "Enescu" a contribuit semnificativ la promovarea muzicii enesciene, din perspectiva receptării internaționale a compozitorului român?

Cred că face deja acest lucru, dar aș spune ceva foarte clar: dacă nu mai există vreun dubiu unde se situează cu adevărat Enescu în acest moment, nu mai este nevoie de nimic în plus. El este un compozitor extraordinar, ce mai rămâne să promovezi? Hai să-l interpretăm așa cum merită, așa cum îi interpretăm Debussy, Ravel sau pe Bartók.


Ați interpretat în urmă cu o săptămână, tot în Festivalul Internațional "George Enescu", o lucrare contemporană, Concertul pentru pian și orchestră de Tristan Murail. Afinitatea dumneavoastră pentru repertoriul modern este binecunoscută. De ce iubiți muzica nouă și cum credeți că poate fi amplificat interesul publicului larg pentru acest repertoriu?

Mereu am iubit-o! Nu îmi place sintagma "creație sonoră contemporană"; eu i-aș spune "muzica timpului nostru", pentru că, în ceea ce mă privește, nu există diferențe între Beethoven, Murail, Debussy... Cu toții au marcat istoria muzicii prin creația lor. Atunci când Beethoven a compus Simfonia a IX-a sau Sonata "Hammerklavier", nimeni nu mai ascultase ceva de acest fel până atunci. El chiar a spus că, în următorii 50 de ani, publicul va avea probleme în a recepta sonata și pianiștii în a o înțelege. Pentru că de fiecare dată când propui ceva nou, din perspectiva publicului e dificil. Și în arta plastică este exact la fel. În arhitectură, de asemenea. Sigur, în privința muzicii este puțin mai dificil pentru că nu poți spune: "Stop! Vreau să reascult fragmentul acesta, pentru că nu l-am înțeles!" În fața unei picturi poți sta pe îndelete, poți reflecta. Nu, muzica este altfel și de aceea este puțin mai dificil pentru public să înțeleagă, fără pregătire, fără explicații prealabile, muzica modernă, muzica timpului nostru. Nu există, de fapt, muzică nouă, muzică veche, există muzică bună și muzică proastă. Iar în muzica timpului nostru găsim, bineînțeles, și foarte multă muzică proastă. Dar acest lucru se întâmpla și pe vremea lui Beethoven, însă noi nu mai suntem conștienți de acest lucru. Așa cum lumea a evoluat și totul este din ce în ce mai complicat în toate aspectele, la nivel tehnic, politic, social, cultural, și muzica este, la rândul ei, mai complexă. Pentru a o înțelege ai nevoie de o minte flexibilă, iată cheia. De aceea și interpretez constant muzica timpului nostru, pentru a-mi menține mintea și urechile deschise și pentru a o putea transmite adecvat către public.


Interviu realizat de Ioana Marghita