Duminică, 15 septembrie, de la ora 16.30, Orchestra Filarmonicii Regale din Liege evoluează sub bagheta dirijorului Gergely Madaras.

V-ați născut la Budapesta și ați avut contact cu muzica de la o vârstă fragedă, mai întâi cu muzica tradițională. Ați venit atunci în România pentru a

studia muzica populară în Transilvania. Vă rog să ne spuneți mai multe.

Da, România, regiunea Transilvania, a fost foarte importantă pentru educația mea muzicală. Am mers acolo încă de la 7 ani cu tatăl meu sau cu sora mea, pentru că îmi plăcea muzica tradițională, atât maghiară cât și românească. Am fost foarte norocos, pentru că la vremea aceea, în anii 80, oamenii începeau să fie interesați de redescoperirea rădăcinilor folclorului. A fost minunat să merg acolo și să iau contact cu ultimii mari maeștri, să merg în sate neatinse de urbanizare. Prin neatinse mă refer că în cârciumi se cânta muzică populară, dacă era o nuntă, o înmormântare, un botez, fie prilejuri de bucurie, fie de tristețe, se apela mereu la muzica tradițională. A fost foarte frumos să văd, indiferent că era muzică românească, maghiară sau țigănească, ce legături se făceau între interpreți, ce schimburi stilistice. A fost o experiență unică pentru mine, punctul de plecare al pasiunii mele pentru muzică, în general. Trebuie să spun că nu am explorat însă mai mult decât regiunea transilvană, așa că sunt foarte fericit de a veni pentru prima dată la București.

Parinții dvs. sunt muzicieni, sau cum s-a întâmplat să fiți întrumat spre muzică?

Nu, nu sunt muzicieni, doar pasionați de muzică. În anii 90, în Ungaria a existat o mișcare care încerca să redescopere tradițiile țărilor din blocul est-european, ceea ce înainte era cumva interzis. Au început să apară școlile populare de dans și muzică. Părinții mei doreau să mă inițieze în arta muzicii. În paralel am început să studiez muzica clasică, așa că muzica tradițională a fost concentrată în primii 10-15 ani din viața mea, apoi m-am îndreptat spre muzica clasică. Am studiat vioară, flaut, compoziție, dirijat. Părinții mei au avut un rol important pentru parcursul meu, dar la 15 ani deja știam ce vreau să fac.

Pe site-ul dvs., de unde putem afla multe informații interesante despre dvs., am citit că ați ales la 11 ani între a fi șofer de autobuz și dirijor, atunci când l-ați văzut pe Sir Georg Solti pe scenă. Aș vrea să vă întreb dacă vă mai amintiți acel moment și dacă ați avut vreodată îndoieli?

În mod interesant, nu am avut niciodată îndoieli în ceea ce privește dirijatul. Fiecare are îndoieli artistice,despre unele decizii, dar îndoieli de a fi dirijor nu am avut niciodată. Îmi amintesc foarte bine momentul pe care l-ați menționat, unul foarte frumos. Aveam 11 ani și am fost la repetiția Orchestrei Festivalului de la Budapesta, Solti dirija Concertul pentru orchestră de Bartok. Am fost foarte impresionat și am decis să fiu dirijor. Păstrez legătura cu familia lui Solti, cu Lady Solti și fiica lor cea mai, Gabrielle, pentru că locuiesc la Londra și ne întâlnim din când în când. Am avut chiar ocazia de a-i vedea partiturile și indicațiile lăsate de el. A fost un moment determinant pentru cariera mea viitoare, m-a făcut să aleg între a fi șofer de autobuz și dirijor (râde)

Ați fost și dirijor asistent al lui Pierre Boulez în cadrul Academiei Festivalului de la Lucerna, începând cu anul 2010. Erau de fapt ultimii ani de viața ai marelui muzician. A avut Boulez o influență importantă asupra dvs.?

Au fost într-adevăr ultimii ani activi ai lui Boulez, cred că este important de a spune că în 2010 încă dirija. A fost foarte, foarte, interesant de văzut, aș putea să spun multe lucruri, dar voi alege unul dintre cele mai importante. Modul în care putea diferenția între a fi dirijor și compozitor. Spun asta pentru că de multe ori compozitorii, în special când repetă lucrările lor, se pierd în detalii, pierd simțul practic. Dar el, când își dirija muzica, era brusc un cu totul alt om, avea atât de multă stăpânire de sine, atâta putere, nu doar asupra orchestrei, dar și asupra lui însuși, cred ca era un lucru cu adevărat remarcabil.

Începeți să activați în stagiunea aceasta ca Director Muzical al Orchestei din Liege, cu care veniți la București, dar presupun că ați mai colaborat. Ce de puteți spune despre acest ansamblu și planurile pe care le aveți împreună?

Este o orchestră foarte agilă, din primul moment mi-a plăcut că doresc să lucreze, să fie și mai buni. Sunt muzicieni foarte talentați și pot să vă spun că niciodată nu își pierd interesul în timpul repetițiilor. Sunt interesați să facă ceea ce trebuie să facă. Au o sală minunată acasă. Dacă ai muzicieni buni, o sală bună, un buget rezonabil și un management care te sprijină, este mediul perfect de a lucra. Am planificat deja de un an și jumătate prima mea stagiune. Unul dintre dezideratele noastre este de a stabili o conexiune mult mai personală cu publicul. Eu cred că s-a sfârșit era dirijorilor care vin pe scenă, se întorc cu spatele la public, dirijează și pleacă în tăcere, iau banii și merg acasă. Dirijorul nu mai este un preot, este doar o conexiune între muzică și muzicieni, între compozitor și orchestră, între scenă, muzicieni și public. Câteodată este nevoie să vorbească cu publicul, să explice câte ceva despre ceea ce facem, despre lucrări. Cred că asta face parte din munca unui director muzical, iar eu mă consider un director muzical al secolului 21 și este datoria mea să mențin publicul interesat de muzica clasică.

Veți începe concertul de la București cu Suita a II-a pentru orchestră de Enescu.

Da, cred că Enescu este un compozitor fascinant și sunt foarte bucuros ca această lucrare ne-a fost adusă în atenție. Lucrarea este necunoscută în afara României, cred că trebuie prezentată mult mai mult. Eu am ales să o interpetez în primul meu concert ca director muzical, va fi după Festivalul Enescu. Va fi chiar premiera belgiană a acestei lucrări, pe 25 septembrie la Bozar din Bruxelles și pe 27 la Filarmonica din Liege. Este o lucrare neoclasică, neoromantică, aș spune chiar neobarocă și desigur că limbrajul muzical enescian este foarte variat, dar aș face cumva o paralelă cu Dohnanyi în muzica maghiară. Este o lucrare fascinantă și deloc ușoară. Cred că Enescu este unul dintre cei mai importanți compozitori ai generației sale, cred că importanța lui pentru dvs. este ca aceea a lui Bartok pentru noi, maghiarii.

În program sunt incluse alte două opusuri de secol 20, vorbeați înainte de Bartok - veți interpreta și muzica lui, mai exact, Concertul nr.2 pentru vioară cu Renaud Capucon și Simfonia a V-a de Prokofiev. Vă rugăm să ne spuneți mai multe despre această alegere.

Este un program est-european, iar eu am o moștenire puternică est-europeană. Am simțit aproape de mine acest program. Sunt fascinat de muzica lui Prokofiev, iar în acest sezon avem programate mai multe creații ale sale, cred că este un compozitor foarte elaborat. Nu a fost atât de revoluționar ca Stravinski sau Șostakovich, în anumite privințe, dar cred că muzica lui este foarte bogată coloristic, plină de umor, cu un aer specific est-european. Iar Bartok este un punct important al repertoriului meu. Concertul nr.2 pentru vioară este extraordinar, este o lucrare cu adevărat bartokiană, este ușor de înțeles de ce a devenit atât de cunoscută. Este unul dintre cele mai cântate Concerte de secol 20 și este clar de ce, pentru că limbajul lui Bartok este universal, nu este doar maghiar, românesc sau est-european, este universal și vorbește tuturor. Îmi place să mă refer la acest compozitor ca fiind, probabil, cel mai bun diplomat din lume, dacă ar fi trăit astăzi, deoarece arată cum muzica unește oamenii, națiunile. Cred că acest lucru transpare și din Concertul nr.2 pentru vioară.