Joi, 12 septembrie, ora 17.00: prilej de a asculta una dintre marile voci ale prezentului, cea a bas-baritonului galez Bryn Terfel.

Ne bucurăm foarte tare să vă ascultăm din nou la Bucureşti, de data aceasta în compania unei orchestre. Dirijează Gareth Jones, un compatriot galez al dvs., cu care colaboraţi deja de foarte multă vreme. Vă amintiţi care a fost prima întâlnire muzicală cu el?

La începutul carierei mele, când eu abia "dădeam cu nasul de meserie", Gareth Jones era dirijorul corului Operei Naţionale Galeze. Ne-am cunoscut atunci, la Cardiff, iar între timp el a pus bazele propriei orchestre în oraş - Sinfonia Cymru - cu care eu am cântat foarte des. Apoi eu am fondat un festival în North Wales, care a supravieţuit vreme de nouă ani, şi l-am ales mereu pe el să dirijeze spectacolele de operă. Gareth are un repertoriu imens subscris capacităţilor sale dirijorale, în plus este şi coach al cântăreţilor (anul acesta, de exemplu, i-a ajutat pe concurenţii înscrişi în BBC Cardiff Singer of the World). Lucrăm împreună deja de aproape 30 de ani.

Ştiu că el a fost şi unul dintre numeroşii invitaţi valoroşi pe care i-aţi avut alături pe scena de la Royal Albert Hall, în cadrul concertului dvs. aniversar

Da, când am împlinit 50 de ani! Sigur, e o mare realizare să împlineşti 50 de ani şi să poţi cânta încă, să practici această meserie foarte, foarte dificilă adesea. Dar probabil că efortul susţinut şi dăruirea sunt cele care te duc mai departe, până la urmă. Iar Gareth este primul nume, prima persoană la care mă gândesc atunci când am nevoie de un dirijor. Aşa cum Gimenez este prima opţiune pentru Jose Carreras, aşa cum alţi şefi de orchestră sunt în fruntea listei pentru diverşi cântăreţi - pentru că ei îţi cunosc repertoriul, ştiu cum şi unde respiri, îţi cunosc greşelile. De asemenea este extreme de plăcut să am lângă mine un alt pasionat de golf, un sport pe care-l practicăm împreună. Gareth este şi un pianist minunat şi coach vocal, în plus faptul că locuim foarte aproape unul de celălalt în Ţara Galilor este de folos. Aşa că ne vizităm des, ca să ne sfătuim în privinţa repertoriilor, a concertelor. Iar dacă el ajunge înainte mea şi repetă cu orchestra ştiu deja că sunt pe mâini bune.

Deci e vorba şi despre o chestiune de încredere, bineînţeles

Da, pentru că în profesia asta se pot întâmpla multe: te poţi îmbolnăvi, poţi pierde avionul, dar gândul că dirijorul tău este la faţa locului, cu două zile înainte de concert, repetând cu orchestra este foarte liniştitor. Eu aş putea, de fapt, să apar pur şi simplu direct în concert întrucât el ştie foarte bine tempo-urile mele, ştie tot ceea ce fac eu pe scenă. Este vorba, deci, despre o colaborare în adevăratul sens al cuvântului şi cred că aceasta este esenţa muzicii. De altfel, pe parcursul carierei, tindem să folosim acelaşi dirijor.

Şi cu orchestra Filarmonicii din Monte Carlo aţi mai cântat, de asemenea cu Gareth Jones la pupitru. Una dintre colaborări a fost cea pentru promovarea albumului dvs. Bad boys.

Da, şi m-am bucurat foarte tare când am auzit că vom cânta din nou împreună.

La începutul carierei v-aţi concentrat pe repertoriul mozartian, însă de ceva vreme aţi abordat şi roluri mai masive, ca cele wagneriene. Cântaţi, de altfel, şi la Bucureşti Wagner. Aţi fost întotdeauna un admirator al muzicii sale?

Nu, nu am fost atras imediat de operele wagneriene. De fapt tinerii cântăreţi sunt chiar sfătuiţi contrariul: trebuie să stea departe de partiturile acestea la început şi să se concentreze exclusiv pe rolurile mozartiene, care sunt adevărate cărţi de vizită pentru cei tineri. Asta nu înseamnă, însă, că partiturile lui Mozart sunt uşor de cântat. Don Giovanni sau Figaro, de exemplu, sunt roluri foarte lungi, în care trebuie să cânţi multe arii, duete şi triouri în câte trei sau patru acte. Deci şi acest tip de repertoriu presupune un anume tip de interpretare, tehnică, o anume încadrare stilistică şi nu în ultimul rând rezistenţă. Eu am înaintat apoi în carieră cântând Strauss la Salzburg, practic ţinându-mă departe de (Festivalul Wagner de la) Bayreuth, care are loc tot vara. Cei de la Bayreuth au încercat de foarte multe ori să mă convingă să cânt acolo, dar, din nefericire, calendarele noastre nu s-au pus niciodată de acord. Dar nu trebuie să fim speriaţi să cântăm Wagner, mai ales că rolurile de bas-bariton din operele lui sunt minunate! Cu siguranţă există roluri incredibile pentru acest voci, iar un tânăr bariton liric poate cânta Wolfram, un bas-bariton dramatic poate face Amfortas, iar toţi zeii din Aurul Rinului sunt iarăşi potriviţi unei voci tinere. Apoi lucrurile se complică, rolurile devin incredibil de lungi - ca cele ale lui Hans Sachs şi Wotan, care sunt un fel de Everest al cântatului; un vârf de pe care, odată ce l-ai atins, e greu să mai cobori. Trebuie să ştii când să te opreşti, deci. Acum cânt aceste arii în afara contextului original şi cred că în calendarul meu din următorii cinci ani nu există nici un rol Wagnerian în afară de cel din Olandezul zburător, pe care-l cânt anul viitor la Metropolitan din New York.

O să vă fie dor de partiturile wagneriene după aceea?

Nu, pentru că atunci când renunţi la ceva din repertoriul tău faci loc unui al rol minunat. Am cântat, de exemplu, de curând, Boris Godunov la Londra, la Opera Regală Covent Garden şi mi-a făcut o enormă plăcere. E un rol de extrardinară amploare, atât vocală, cât şi fizică şi internă, foarte complex şi dificil de portretizat. Noi am făcut cea mai scurtă dintre versiuni, ceea ce a ajutat. În privinţa repertoriului poţi reveni întotdeauna la "bază": Tosca, Elixirul dragostei, Olandezul zburător.

V-am ascultat, de altfel, cu mulţi ani în urmă, la Londra, în Tosca, eraţi împreună cu Angela Gheorghiu pe scenă, şi a fost o seară extrem de emoţionantă.

Cu Angela Gheorghiu am o istorie comună pentru că am început în acelaşi timp carierele la Opera londoneză - eu am cântat Masetto şi ea era Zerlina. Asta se întâmplă încă înainte ca Sir Georg Solti s-o fi adus în celebra Traviata. Sigur, Solti era omul care construia cariere. Lumea (te) observa dacă lucrai cu el. Iar cu Angela am ţinut mereu legătura, e o cântăreaţă nemaipomenită. Ştiţi, nu se întâmplă prea des ca în sala de repetiţii lumea să plângă. Iar asta ni s-a întâmplat nouă tuturor odată, când Angela a cântat Vissi d'arte prima data în repetiţie, unde noi, cântăreţii, doar marcăm sunetele, de cele mai multe ori, uneori nici măcar nu cântăm toate frazele; dar în ziua respectivă ea a decis că va cânta aria. Şi, vreme de patru minute, timpul a stat în loc. Apoi am continuat, sigur, repetiţia, dar a fost un moment absolut extraordinar; iar apoi am realizat şi un DVD acolo, cu Tosca, avându-l alături şi pe Jonas Kaufmann.

Sunteţi impresionant nu doar vocal, ci şi actoriceşte. Dacă pe o scenă de opera acest aspect este esenţial, ce relevanţă are jocul de scenă într-un concert?

Fără îndoială contează! Sigur, atunci când scoţi din context un moment lucrurile se modifică, dar trebuie păstrate nişte elemente şi eu m-am simţit mereu extrem de mândru să fac parte din această călătorie operistică. Se întîmplă uneori să faci o producţie care este în repertoriu de peste 30 de ani, ceea ce se înseamnă că trebuie să copieze lucrurile pe care le-au făcut cântăreţii care au fost pe scenă înaintea ta în rolurile respective. Iar într-o producţie ca cea a lui Zefirelli pentru Tosca îţi poţi imagina câţi baritone au cântat deja înaintea ta. Tu doar îi copiezi şi încerci să joci cât de bine poţi. Eşti, de altfel, în mâinile unui regizor sau ale unui asistent de regizor şi dai tot ce ai mai bun. Îmi place să cred că pot crea pe scenă ceva suficient de interesant, păstrând, în acelaşi timp, colegialitatea şi politeţea faţă de oamenii din jur.

Programul concertului pe care îl susţinteţi la Bucureşti este foarte divers - pe lângă Wagner cântaţi şi Boito, Weill, Bock şi aşa mai departe. E aproape la fel de divers ca discografia dumneavoastră. Cum aţi conceput programul?

Data trecută când am fost la Bucureşti l-am înlocuit pe Lang Lang, care s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut veni să cânte. Aşa că am fost foarte bucuros să pot cânta în recital în minunata sală a Ateneului. Dar acum e vorba de un alt "animal", vin cu arii din opere. Seara aceasta este, practic, o călătorie în ţara amintirilor. Cânt partituri pe care le am în repertoriu de mulţi ani, cânt piese pe care-mi face mare plăcere să le interpretez, indiferent dacă e vorba despre Wagner sau musicaluri. Sunt câteva dintre lucrurile pe care le-am cântat cu mare drag pe parcursul celor 30 de ani de carieră. Ştiţi, când faci meseria asta de trei decenii ai nevoie de o paletă foarte largă de culori şi cred că aceasta poate fi chiar o semnătură a unei anumite categorii de voce - câte roluri diferite poţi portretiza? De la cele comice la cele serioase, la lieduri de Schubert, Schumann, la muzică de Vaughan Williams, pînă la muzica folclorică a propriei tale ţări. Sunt atât de multe feluri în care te poţi dezvolta ca interpret, atât de multe lucruri pe care le poţi folosi în avantajul tău! În ultimii 30 de ani, împreună cu cei de la Deutsche Grammophone, cu profesorii mei de canto şi de limbi străine am lucrat din greu dar am văzut, cu siguranţă, fructele muncii şi ale dedicării noastre. Nu ştiu exact cât va mai dura cariera mea, dar atâta vreme cât soarele încă străluceşte vom continua să strălucim!