2 și 3 septembrie - Orchestra Simfonică din Londra va evolua la Sala Palatului sub bagheta dirijorului Gianandrea Noseda.

Suntem încântați să vă avem aici, pe scena Festivalului George Enescu, pentru prima oara. Ați mai dirijat până acum lucrări ale lui George Enescu?

Cunosc, bineințeles, compozitorul, însă nu am avut ocazia să dirijez vreo lucrare de-a sa până acum. De aceea sunt foarte curios și abia aștept să o fac pentru prima dată.

De data aceasta veți dirija Vox Maris , un poem scris de Enescu. De ce ați ales aceasta lucrare?

Am ales această lucrare pentru că este una foarte cunoscută, iar Orchestra Simfonică din Londra a vrut să o cânte. Au fost mai mulți factori: interesul meu în a veni la Bucuresti, la Festivalul Enescu, și dorința să abordez pentru prima dată o lucrare scrisă Enescu. De aceea am ales Vox Maris.

Vorbind despre primul concert pe care îl veți dirija - programul rusesc - ați spus că cea mai importantă lecție pe care Valery Gergiev v-a dat-o a fost să fiți atent la detalii și să înțelegeți cum până și cele mai mici amănunte pot schimba percepția asupra muzicii.

Absolut.

Aș vrea să știu care a fost cea mai importantă lecție pe care Valery Gergiev v-a dat-o în legătură cu mesajul și emoția transmise de muzica rusesască. Ce v-a făcut să înțelegeți pe deplin această muzică?

Cred că cea mai importantă lecție despre muzica rusească pe care Valery Gergiev mi-a dat-o a fost că trebuie să am imaginea clară în minte asupra sunetelor și a culorilor ce definesc acest tip de muzică. De asemenea, faptul că am petrecut mult timp în St. Petersburg, lucrând cu Mariinsky și având ocazia să trăiesc alături de poporul rusesc, m-a adus foarte aproape de repertoriul rusesc. Practic, maestrul Gergiev îmi spunea să mă concentrez pe detalii, pe "culoarea" sunetului, pe structura muzicii și pe popor, astfel că am reușit să sap adânc în melodiile rusești și să le înțeleg la un cu totul alt nivel - unul mult mai personal.

Maestrul Valery Gergiev apreciază foarte mult opera Legenda orașului nevăzut Kitej. Este alegerea dumneavoastră un fel de omagiu adus lui?

Este, bineințeles, un omagiu adus mentorului meu, însă de asemenea, eu însumi iubesc Legenda orașului nevăzut Kitej. Îmi amintesc și acum când am ascultat pentru prima dată această operă, în urmă cu 25 de ani, când eram în St. Petersburg. Îmi doresc ca într-o zi să dirijez toată opera. Până acum nu am avut ocazia. Am dirijat preludiul, am dirijat suita, însă niciodată toată opera. Așa că, da, este un omagiu adus mentorului, însă mai mult de atât, a devenit o parte din mine deoarce iubesc muzica atât de mult.

Aveți o strânsă legătură cu cultura rusească. Ați lucrat ca dirijor invitat la Teatrul Mariinski pentru 10 ani și ați citit foarte multe despre istoria, arta și literatura rusească. La Bucuresti, împreuna cu Denis Matsuev, veți prezenta Concertul numărul 2 de Prokofiev. Lucrarea îi este dedicată lui Maximilian Schmidthof, un prieten al compozitorului, care s-a sinucis după ce i-a scris acestuia o scrisoare. Ce credeți, Maestre Noseda, este o poveste în spatele acestui concert, o poveste rusească?

Da, normal că este. Prokofiev terminase deja muzica, iar când i s-a spus ca Maxim se sinucisese a adăugat anumite elemente în memoria prietenului său, în special cântecul de leagăn din ultima parte a lucrării - acest cântec de leagăn foarte trist și emoționant. Așa că, da, există un element biografic în concert, fiind atât unul dintre cele mai frumoase concerte scrise vreodată, cât și unul dintre cele mai grele din punct de vedere tehnic pentru soliști. Sunt foarte fericit că pot să dirijez acest concert avându-l la pian pe prietenul meu, Denis Matsuev. Eu și Denis am colaborat de multe ori de-a lungul timpului, însă niciodată nu am lucrat împreună Concertul nr. 2 al lui Prokofiev, astfel că va fi ca un mic cadou pentru noi, la București.

Lucrați demult cu Denis Matsuev, cum descrieți legătura dumneavoastră, din punct de vedere muzical?

În primul rând, suntem prieteni, în al doilea rând Denis este unul dintre cei mai talentați interpreți; e mereu o plăcere să împart podiumul cu el. De asemenea, există mereu un element de improvizație în interpretările sale, întotdeauna lasă suficient loc dialogurilor noi, poate neexperimentate în timpul repetițiilor. E mereu fascinant când cânt împreună cu Denis.

Din păcate, compozitorii și muzicienii ruși din vremea lui Stalin nu s-au putut exprima liber. Ce credeți, exista un portret al lui Lenin în Simfonia a șasea a lui Șostakovici sau nu, așa cum a afirmat compozitorul într-un interviu radio?

E greu de spus. E aici o balansare foarte diferită. Prima parte este foarte lungă, iar celelalte două sunt semnificativ mai scurte. E ca un om cu un cap uriaș și un corp foarte scurt. Nu știu sigur. Este, evident, o explozie de bucurie, în aceste ultime părți, dar în același timp conținutul primei mișcări pune întreaga simfonie într-o nuanță particulară de gri. Simfonia este ca un film alb-negru, unde prima parte este neagră, iar celelalte două aduc toate nuanțele de gri. Poate că ultima parte este cea mai deschisă, însă tot un gri rămâne. E un fel de zâmbet, dar, din punctul meu de vedere, unul nu prea vesel. E ca și cum încearcă să-l lase pe Stalin în urmă și să se bucure. Este o simfonie foarte dramatică, cu o tentă de umor exagerat, sumbru. Nu poți numi această simfonie una "veselă", cu toate că asta e ceea ce încearcă să pară că face.

În 2017-2018, stagiunea orchestrei a fost marcată de lucrările lui Șostakovici, anul acesta continuând să-i explorati opusurile. Puteți vorbi despre relația dumneavoastră cu acest compozitor și despre colaborarea cu Orchestra Simfonică din Londra?

Șostakovici este un compozitor cunoscut de această orchestră, intrat în ADN-ul ei, luând în considerare anii trecuți, în care ei au lucrat împreună cu maestrul Gergiev, dar și anii petrecuți cu Slava Rostropovici. Au ajuns să înțeleagă acest repertoriu într-un mod care mă uimește, mai ales pentru că sunt britanici, dar reușesc să rezoneze atât de bine cu muzica rusească. Să nu uităm, totuși, că Șostakovici a fost un prieten apropiat al lui Britten. Probabail că există elemente, dificil poate de recunoscut, un simț al adevărului care unește aceste popoare. De aceea, atunci când Orchestra Simfonică din Londra m-a rugat să înregistrez tot ciclul simfonic al lui Șostakovici, am acceptat bucuros.

Ceea ce urmează să dirijați în a doua seară a Festivalului Enescu cred că arată dragostea și pasiunea dumneavoastră pentru operă. Ce leagă toate lucrările pe care le veți dirija: George Enescu, Iain Bell, Benjamin Britten și Richard Strauss?

Toate conțin un element vocal. Corul și tenorul din Vox Maris, soprana din lucrarea lui Iain Bell, Suita lui Britten vine din opera Peter Grimes și la final Capriccio a lui Richard Strauss, tot o operă. Așa că, și dacă lăsăm numai muzica orchestrală, și facem excepție de momentele explicit vocale, există cumva, chiar și acolo unde compozitorul s-a adresat doar instrumentelor din orchestră, o intenție de a vocaliza acele momente. Compozitorul încercă să facă muzica instrumentală la fel de expresivă ca cea vocală. Astfel că există un fel de expresivitate vocală chiar și în părțile ce nu includ niciun element vocal. Dacă vreți să conchidem această prezentarea a programului, este un soi de muzică instrumentală scrisă din punctul de vedere al stilului vocal.