Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul George Enescu 2019. Interviu cu pianista Irina Botan

Publicat: luni, 2 Septembrie 2019 , ora 10.07

Recitalul cu care a debutat seria programată la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă a României a fost susținut de Monte Piano Trio, pe 1 septembrie.

Monte Piano Trio, din care faceți parte, este invitat pe scena Festivalului Enescu. Cum caracterizați acest eveniment? Cum este perceput în Anglia, acolo unde v-ați stabilit?

În primul rând, vă mulțumesc pentru interviu. Este o plăcere pentru mine să vorbesc cu dumneavoastră. Festivalul Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume și pentru noi este o mare onoare să putem să cântăm în cadrul Festivalului Enescu, mai ales pentru mine, ca româncă.


Cum a luat ființă ansamblul din care faceți parte, Monte Piano Trio?

Această formație a fost fondată în 2008, la Frankfurt, când membrii erau încă studenți. Membrii s-au schimbat între timp, doar violoncelistul Claude Frochaux este membrul fondator, iar eu am început să cânt în 2013 cu ei. Și de-atunci, Trio-ul a cântat în Europa, în America de Nord, în America de Sud și în Asia.


Enescu, Schoenberg, Chausson sunt reperele între care veți ghida publicul la București. Cum s-a născut ideea acestui recital și care sunt atracțiile, dar și dificultățile programului?

Am ales acest program, pentru că nouă ni se pare foarte frumos și interesant. Este o perioadă scurtă de romantism târziu și de început de secol XX. Este un program foarte divers, de schimbare stilistică și toate piesele au ceva în comun, nu sunt cântate des. Așa că nouă ni s-a părut un program interesant și e și foarte greu bineînțeles, dar interesant pentru noi și pentru public.


V-ați format în România. Ați cântat pe multe scene importante ale lumii. V-ați stabilit în Anglia. Cum caracterizați cariera dumnevoastră de până acum?

Am avut norocul să cânt, într-adevăr, des în Europa și în America. De acum opt ani, am ales să cânt mai ales muzică de cameră, care mie mi se potrivește mai bine, cred. Da, muncesc mult și am avut norocul să am parte să pot să cânt în săli importante.


La București cântați două opusuri enesciene. Cum a fost percepută muzica lui Enescu de ceilalți membri ai trio-ului și cum este primită muzica românească, astăzi, în străinătate?

Muzica enesciană este din ce în ce mai cântată, mai ales în Marea Britanie, dar nu destul, mi se pare mie și noi ca trio vrem să cântăm cât se poate de des muzica lui Enescu, pentru că este unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX și merită să fie ascultat mult mai des. Membrii trio-ului sunt îndrăgostiți de muzica lui Enescu și de fapt am cântat tot ce s-a scris ca muzică de cameră. Am cântat deja tot repertoriul, destul de des în ultimii ani, pentru că ne place așa de mult. E o muzică complexă și profundă și frumoasă. Destul de greu de mai ales digerat pentru publicul care nu este obișnuit cu ea, mai ales muzica târzie, dar vorbind de muzică genială, mai bine nu se poate. E foarte complex, e o provocare pentru noi și sperăm să cântăm cât se poate de bine în acest festival.


Ce credeți că se poate face pentru o mai bună promovare a muzicii românești în lume?

Românii în străinătate trebuie să cânte cât se poate de des această muzică, pentru că, atunci când este auzită, recepția este întotdeauna extraordinar de bună, așa că trebuie să le cântăm cât se poate de des. Cred că asta este cheia de fapt.


Mulți artiști se plâng că nu sunt foarte des tipărite lucrări românești.

Asta așa este. De fapt, vom încerca să citim manuscriptul acestui Trio nr. 2 de Enescu. Deocamdată nu este publicat. De ce nu? Nu știu. Dar, într-adevăr, asta este o problemă. Sunt multe piese care nu se găsesc și într-adevăr ar fi foarte important să fie toate scoase la lumină.


În afară de muzică, mai aveți și alte pasiuni?

Da, îmi place să gătesc, îmi place să călătoresc, îmi place să citesc.


După Festivalul Enescu, ce urmează în cariera Irinei Botan?

Imediat după festival vom cânta în Germania, la niște concerte în Germania, după care vom lua o pauză, pentru a învăța repertoriul nou. Eu voi merge la Londra, unde sunt directoarea unui festival, care va începe în noiembrie, a VIII-a ediție. Se cheamă Highgate International Chamber Music Festival și tot așa, concerte, concerte.


Interviu realizat de Sebastian Crăciun