Dirijorul român debutează pe 24 august la festivalul BBC Proms, într-un concert transmis în direct de Radio România Muzical.

M-am bucurat când am văzut în programul de la BBC Proms, de la celebrul festival, numele lui Cristian Măcelaru, alături de Orchestra Simfonică BBC, pe 24 august. Este un concert pe care îl vom transmite în direct la Radio România Muzical. Este debutul tău la BBC Proms?

Da, este.

Cum aștepți seara aceea?

Nu știu exact la ce să mă aștept. Sigur, cunosc Proms și din perspectiva audienței cunosc foarte bine, dar mi s-a spus că e foarte, foarte diferit de pe scenă și de-abia aștept să ajung acolo.

Programul clar că îți poartă amprenta, pentru că prima lucrare este de Constantin Silvestri.

Exact. Mi-am dorit foarte mult ca la debutul meu de la Proms să reprezint și o lucrare românească cu care am deschis multe, multe concerte și care de fiecare dată e primită cu mare dragoste și de public și de muzicienii din orchestră și mi-am dorit să fac acest lucru și în Londra, mai ales că Silvestri e un nume foarte, foarte cunoscut în Marea Britanie și a fost un dirijor care, sigur, a activat foarte mult acolo și a rămas în istoria culturală a țării, a rămas ca unul dintre dirijorii care a format muzica din Marea Britanie și de aceea a fost o chestie foarte ușoară pentru mine să sugerez această piesă, iar ei au fost imediat foarte interesați s-o asculte.

Un lucru foarte frumos, foarte lăudabil. La fel de frumos cred că va cânta și pianistul cu care evoluezi, Seong-Jin Cho, un pianist sud-coreean, pe care noi l-am urmărit aici la București din înregistrări. Mie mi se pare absolut fabulos cum cântă. Ai mai cântat împreună cu el?

Nu, n-am mai colaborat încă niciodată. E prima acum, chit că, de cel puțin doi ani de zile am tot încercat să colaborăm, dar la ora actuală e într-o ascensiune extraordinară și cântă foarte, foarte frumos. Îmi place foarte mult sensibilitatea cu care cântă. E cel mai important pentru mine și sincer să fiu, nu numai că mi-aduc eu aminte de marele pianist Radu Lupu, dar el mi-a fost recomandat de Radu Lupu direct, ca un pianist cu care să colaborez, dar îmi place foarte mult felul în care cântă, felul în care gândește muzical și acesta e foarte special.

Acest pianist, dar și alții din generația lui, cred că dărâmă un oarecare mit care încă există, că pianiștii care vin din Asia sau muzicienii care vin din Asia nu pot să înțeleagă exact muzica aceasta, muzica clasică. Cred că, deja, ei învățând la școli din Europa sau din Statele Unite ale Americii, au depășit această graniță. Cum privești tu fenomenul acesta?

Absolut. E un fenomen global, să spun așa, în care, granițele fiind deschise, din punct de vedere cultural, acum când avem acces la absolut totul de oriunde, sigur, cu anumite paranteze, dar acum avem acces la cultură și la diferitele feluri prin care ne exprimăm prin cultură, cred că avem acces la acest lucru oriunde și atunci normal că există talente care se nasc și care cresc oriunde, nu contează geografic. În experiența mea am descoperit interpreți și în Asia, în Europa și în America de Nord, peste tot am descoperit interpreți care pot să găsească și să înțeleagă esența muzicii clasice sau a muzicii care s-a dezvoltat în Europa mai mult sau cel mai devreme, dar care acum au îmbrățișat și au înțeles felul în care se interpretează acest stil de muzică.

Și în ultima parte avem una dintre cele mai frumoase, aș putea spune, simfonii care s-au scris vreodată, cel puțin în ceea ce privește ethosul romantic. Care este viziunea ta asupra Simfoniei a II-a de Rahmaninov?

Pentru mine Rahmaninov este un compozitor foarte special, din cauză că el a avut o relație foarte strânsă cu Orchestra Simfonică din Philadelphia. Și eu fiind în Philadelphia de câțiva ani de zile, când am lucrat acolo și acum încă continui colaborarea cu ei simt că am un înțeles special, puțin diferit de alții, din cauză că, dirijând această orchestră, înțeleg exact care este stilul lor de a cânta, nu numai ascultând o, înregistrarea, dar dirijând, e diferența de a te uita la un bazin cu apă sau a fi în bazinul cu apă. Asta e diferența, ca să-ți dai seama de temperatura apei și dirijând orchestra, înțeleg și maniera de a cânta și felul cum se interpretează acest fel de muzică, în felul în care Rahmaninov și-a dorit, pentru că a fost orchestra pe care el a iubit-o cel mai mult și orchestra cu care a colaborat cel mai mult și acest lucru îl simt de fiecare dată când dirijez Rahmaninov. Încerc să aduc înapoi în viață aceste feluri de a cânta sau de a interpreta muzica lui Rahmaninov. Pe de altă parte îmi place foarte mult faptul că Orchestra din Philadelphia nu e o orchestră care cântă numai cu un sunet grav și mare și frumos, are și o noblețe să spun așa, care se definește printr-un fel de a cânta cu o precizie foarte clară, dar care nu devine punctul cel mai important al concertului, să spunem așa. Există orchestre care se axează atât de mult pe precizie, încât pierd linia muzicală și asta de obicei se spune: a, e orchestră americană, care se axează pe precizie, dar pierde interpretarea muzicală a lucrării, pe când, Philadelphia, întotdeauna a reușit să facă această balanță între o orchestră cu o interpretare sau cu un suflet european, dar cu o precizie și o noblețe care vine din această precizie americană și acest lucru e unicat acestei orchestre. În același fel gândesc și eu despre muzica lui Rahmaninov, care necesită o noblețe foarte sofisticată, să spun așa, nu e o muzică care să fie de toată ziua, ca să spun așa. E o muzică foarte sofisticată Rahmaninov. Iar ca să fie interpretată și înțeleasă cel mai bine ia foarte mult timp pentru a se înțelege toate detaliile pe care Rahmaninov le-a scris.

Țin minte, prima dată când m-am dus în Philadelphia, am vrut neapărat să mă uit la partituri, la Insula morților, care e scrisă de Rahmaninov și m-am uitat în biblioteca orchestrei din Philadelphia, unde ei încă au partitura pe care Rahmaninov a folosit-o la prima înregistrare a lucrării, cu toate însemnările lui. Și am rămas surprins nu atât de mult de însemnări, cât de fleul în care Rahmaninov scria. O scriitură atât de perfectă și scrisă de parcă ar fi fost scrisă de un computer, atât de exact, fiecare literă făcută cu atâta gingășie și frmusețe. Am rămas foarte, foarte impresionat și asta mi-a deschis puțin înțelegerea a felului în care Rahmaninov creează o structură muzicală și o frază muzicală. Mă refer încontinuu la acest cuvânt, cu o noblețe foarte, foarte sofisticată.