În 6 iunie, pianista Axia Marinescu va apărea pe scena Sălii Radio, în cadrul recitalului "Moștenitorii României muzicale", organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera în cadrul turneului Imageries musicales. Într-un interviu în trei episoade, veți afla mai multe amănunte despre Axia Marinescu, un nume cu mai multe rezonanțe în Franța decât în țara ei natală, România.

Cum se vede România prin ochii unui român care, iată, tu ești plecată de aproape jumătate din viața ta și cu toate astea văd că există, așa, un entuziasm deosebit pentru că vii să cânți acasă cum ar veni, nu?

Da, sigur. Pentru mine e o mare bucurie și de fiecare dată când am ocazia să cânta acasă o fac cu mare drag. Mă bucur să întâlnesc publicul de acasă, mai ales. România pentru mine se vede în continuare așa cum am cunoscut-o și am trăit-o dintotdeauna, cu toate că, de curând, am obținut cetățenia în Franța, dar am decis s-o păstrez și pe cea română... România, în primul rând, este spațiul în care am amintirile cele mai frumoase - adolescența, copilăria, locurile din București prin care mă plimbam și, bineînțeles, familia. Părinții mei sunt încă în București. Încerc de fiecare dată să ajung la ei cât se poate de des. Iar din punct devedere cultural, cred că în ultimii ani cel puțin, de vreo 5-6 ani, văd că România se mișcă din ce în ce mai bine și imaginea ei se curăță cumva de toate clișeele care s-au creat pe parcursul timpului și cred că merge într-o direcție bună... sau cel puțin așa-mi place mie să cred, dar nu cred că sunt subiectivă.

Cânți la București în cadrul unui proiect intitulat "Moștenitorii României Muzicale". Este un proiect realizat de noi, cei de la Radio România Muzical în parteneriat cu Clubul Rotary Pipera care asigură finanțarea proiectului. Cât de important este să avem astfel de proiecte care să aducă pe, iată, tinerii artiști care fac o frumoasă carieră internațională dar care, din păcate, cântă mai rar la ei acasă?

Cred că e foarte important mai ales din punct de vedere al deschiderii și al comunicării pe care o pot avea tinerii artiști din România cu ceea ce se întâmplă în altă parte. Pentru că indiferent dacă aleg să rămân în România sau să plece, e foarte important să se confrunte și cu ceea ce se-ntâmplă în alte spații muzicale. Apoi, cred că într-o mai mare sau mai mică măsură, este important și pentru noi ca români, dar și pentru noi, artiștii care trăim în afară să ne întoarcem un pic la originile noastre. Eu sper să fie un proiect care să meargă foarte bine, mai ales că va fi prezentat și în alte orașe din România. Sper să placă publicului și... vom vedea. Eu mă bucur foarte mult, în orice caz!

Există o întrebare care ție ți se potrivește foarte bine, măcar pentru cei care ți-au văzut vreodată o fotografie - sigur vor fi de acord cu mine: cât de importantă este imaginea pentru un artist astăzi, în această lume?

Eu cred că este foarte importantă, dar nu cred că trebuie să devină primordială în raport cu ceea ce poate să ofere un artist din punct de vedere muzical. Imaginea e importantă atâta timp cât comunică personalitatea și individualitatea artistului. În momentul când alunecăm în cultul exclusiv al imaginii, cred că tocmai această tușă personală, artistică, de emoție a artistului se pierde și-atunci este mare păcat.

Și o ultimă întrebare. Tocmai într-o lume în care imaginea este importantă și tinde să devină mai importantă decât calitatea, general vorbind, cum te vezi tu pe tine și cum te-ai defini pe tine, ca pianist, în această lume? Ce e important?

Pentru mine este foarte important să comunici ca artist nu doar o emoție, o stare de moment, dar și specific individual, care bineînțeles se reflectă în stilul piesei pe care la un moment dat o poți afișa în fața publicului, dar și persoana, persoana unică, care te reprezintă ca artist și pe care nu o poți regăsi în nimeni altcineva. Îmi place să cred că un artist ar trebui să fie o persoană și o personalitate unică într-un spațiu al vieții, care e destul de monoton în cotidian, în ce se întâmplă zilnic. Cred că tocmai această personalitate e importantă în viața unui artist în zilele noastre; pentru că, până la urmă, orice muzician cu mai mult sau mai puțin studiu poate atinge un anumit nivel tehnic pe care îl prezintă publicului, dar, dincolo de asta, rămâne totuși individualitatea fiecăruia.