Subiectul interviului: orga de la Catedrala Notre-Dame a ramas intacta dupa incendiu.

Aș vrea să vă rog să ne spuneți pentru început, din perspectiva unui specialist, ce înseamnă o orgă cum este cea de la Notre Dame, de dimensiunile acelea și care datează în parte tocmai din secolul al XV-lea.

În peisajul organistic parizian, care este extrem de bogat și de variat, sunt cam trei orgi care ar fi vârful, care ar dicta în cadrul acestui peisaj, și anume orga de la St. Eustache, instrumentul de la St. Sulpice și, bineînțeles, instrumentul de la Notre Dame care, în parte, preia instrumentul de secol XVIII, instrumentul baroc de la care s-a păstrat bufetul, partea unde se află efectiv tuburile și este modernizat și adaptat de Cavaillé-Coll. Deosebirea față de orga de la St. Sulpice este că la St. Sulpice norocul, întâmplarea a făcut ca acest instrument să nu fie modificat aproape deloc, deci este un Cavaillé-Coll destul de pur. În timp ce la Notre Dame, toți organiștii care s-au succedat au făcut modificări, fiindcă după cum știm Parisul dictează moda, întotdeauna este în avangardă și, cum spunea un critic francez, orga de la Notre Dame este o orgă de vitrină; în plus față de calitățile ei, trebuie să și ia ochii, să și impresioneze, să șocheze, motiv pentru care a suferit foarte, foarte multe modificări, dar e un instrument foarte interesant, poate tocmai din acest punct de vedere, fiindcă poartă amprentele succesive ale schimbării de estetică și schimbării de mentalitate într-un instrument foarte eclectic, foarte variat, foarte original prin asta de fapt și, bineînțeles, un instrument de mari dimensiuni. Sigur că nu cantitatea primează în ceea ce privește o orgă; până la urmă calitatea primează. Aș menționa însă, între 1900 și 1937 a fost organist Louis Vierne, un organist orb, un om care și-a legat absolut toată viața de această orgă; în plus, a murit cântând la orgă, a murit pe ultima notă a unei compoziții. Este un compozitor pe care eu îl apreciez enorm. În vară voi avea un turneu în Franța și un masterclass și chiar pe 14 iulie s-a nimerit să am un concert de orgă în Normandia și cu această ocazie voi interpreta o lucrare de Louis Vierne în semn de compasiune și ca un moment de introspecție referitor la acest eveniment deosebit de nefericit.

Ați avut ocazia să ascultați, bănuiesc, orga de la Notre Dame.

Da, de multe ori. Îmi sunt familiare instrumentele pariziene. Complexitatea și spațialitatea acestor instrumente reprezintă o experiență cu totul și cu totul unică, pe care n-o poți avea în nici un alt loc din lume.

După un timp destul de greu de așteptare, s-a constatat că totuși orga a scăpat oarecum acestui eveniment, însă a fost supusă unor condiții destul de dificile. Care este, de fapt, pronosticul în momentul de față?

Este destul de greu de spus. În tot cazul, la Notre Dame sunt două orgi; este această orgă mare și mai este o orgă de cor, care este de ambulatoriu pe partea nordică, în navă, care probabil că a avut mult mai mult de suferit, asta în mod cert din păcate. Culmea este că la această orgă se cânta când a fost declanșat incendiul. Orga mare are norocul că este amplasată cumva în partea turnurilor, deci pe fațada vestică și sigur că a fost mai apărată. Poate consola, adică masa de comandă de unde se cântă, probabil că a fost afectată de apă, dar temerea este că uscăciunea cauzată de incendiu, fiindcă uscăciunea e cel mai mare dușman al instrumentelor, uscăciunea generată de flăcări ar fi putut să strice câte ceva în orgă. În tot cazul, nu este topită, deci ea este întreagă vizual vorbind și mai este acest negru de fum, funinginea care se depune pe orice după cum știm, mai ales pe metal, și care va trebui măcar curățată dacă nu efectuate niște lucrări mai ample de restaurare. Oricum, dilema este acum dacă va fi demontată și împachetată pe durata reconstrucției de la Notre Dame sau doar împachetată în locul respectiv pentru a fi protejată de lucrările de restaurare.