"Romanian Ethno-Jazz", o formulă care spune, practic, totul despre preocupările, cel puțin din ultimii 10-20 de ani ale saxofonistului Nicolas Simion, titlul celui mai recent album, care se lansează marți, pe 16 aprilie 2019; un album de tip compilație, care marchează, pe de-o parte, centenarul Unirii și pe de altă parte, o întreagă tradiție a jazz-ului de la noi. Te rog frumos să ne spui care este povestea discului?

De foarte mult timp m-a preocupat ideea folosirii folclorului românesc în jazz și nu este ideea mea. Au făcut-o mulți alții înainte, chiar am scris în booklet, povestea jazz-ului românesc, începând cu Jancy Korossy și Richard Oschanitzky și Johnny Răducanu și mulți alții.

Am parcurs textul pe care îl semnezi și într-adevăr merită atenția celor care doresc să știe câte ceva despre jazz și despre povestea jazz-ului în țara noastră.

Exact. Vorbim puțin despre Electrecord, anii '60-'70 și apoi de Big Bandul Radio, de toți colaboratorii și toți muzicienii de jazz care au activat în ultimii 50 de ani și am ales din imprimările mele, făcute încă din '91 încoace, câteva piese foarte cunoscute, începând cu Ciocârlia, Călușarii, Am un leu și vreau să-l beau, tema din Rapsodia I de Enescu. Cea mai prelucrată a fost Hora ca la caval, Hora Staccatto.

Și multe alte asemenea teme foarte cunoscute, dar cu siguranță nu în această formă jazzistică. Un cuvânt și despre numeroșii colaboratori cu care ai avut șansa să lucrezi în acești ani și care sunt prezenți pe disc.

L-aș numi pe Toma Stancu, un mare, mare trompetist polonez, care din păcate ne-a părăsit anul trecut, apoi muzicieni din Italia, Fausto Becalosi la acordeon, care a fost foarte des în România, cu Aldi Meola, Zoltan Lantosi la vioară, Martin Lubenov din Bulgaria, tot la acordeon, Sorin Romanescu, ?????, Luiza Zan și mulți alții. În acest interval de peste 20 de ani de colaborări, am ales piesele cele mai potrivite pentru acest disc.

Aș dori să ne spui și care este povestea unei fotografii, cu totul și cu totul speciale, incluse în booklet-ul albumului, o trimitere la începuturile jazzului afro-american, dar care ne poartă în Slobozia anului 1943.

Am descoperit-o pe site, răsfoind anumite articole și documentându-mă puțin e o poză inedită, care ne arată popularitatea muzicii de jazz a anilor '30-'40. Era la modă, se dansa pe această muzică, se cânta cu acordeonul, cu vioara. Erau tot felul de combinații, în hoteluri se cânta, la casele de cultură, în restaurante, deci muzica era destul de populară, era ca și cum ar fi muzica pop a zilelor noastre.