Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Maria Popescu despre Colocviul Național de Muzicologie

Publicat: sâmbătă, 23 Februarie 2019 , ora 12.37

La Iași a fost organizată ediția cu numărul XXI a Colocviului Național de Muzicologie. Coordonatorul proiectului a fost Maria Georgeta Popescu, profesor la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iași.


Cum ați gândit această ediție a Colocviului Național de Muzicologie?

Cu sufletul, în primul rând, și cu multă încredere în noi. Din 2007, am început să avem și studii de muzicologie; anul acesta vom lansa studiul de muzicologie volumul 14. Scopul acestui colocviu a fost inițial să învățăm copiii să descopere o carte, s-o citească, să-și exprime în scris părerile, gândurile sau să analizeze o lucrare de la instrumentul principal, să scrie și apoi să ne-o prezinte cu exemplificări live. Acesta a fost scopul numărul unu. Și, după aceea, ne-am adunat și noi, cadrele didactice din învățământul preuniversitar dar și universitar, am închegat o echipă și ne-am unit forțele cu Universitatea de Arte "George Enescu". Avem președinte de onoare pe domnul profesor universitar doctor Gheorghe Duțică, lucrăm cu conferențiar doctor Diana Andron și colegii din învățământul preuniversitar. Astfel, împreună am ajuns la volumul 14, iar de 7 ani, în afară de motivația noastră vizavi de formarea tinerei generații, am dat șanse profesorilor să-și prezinte și ei preocupările în domeniul artei sonore privită interdisciplinar. Tema noastă generică este Arta sonoră și interdisciplinaritatea. Un exemplu: anul acesta se va lansa volumul despre Gyorgy Ligeti, compozitor român care face muzică matematică. Interdisciplinaritatea la noi este deschisă pentru a da șanse tuturor, din toate domeniile artistice care au tangențe și care au elemente comune cu arta sonoră să-și prezinte gândurile.

În ultimii 7 ani ne-am gândit să ne promovăm muzicienii zonei Moldovei și am început cu Secțiunea In Memoriam. Ne-am gândit că e bine să îi apreciem pe cei care încă sunt lângă noi și sunt adevărații mentori și am transformat-o și In Honorem. Anul acesta, la această secțiune va fi aniversat fostul nostru rector, compozitorul, muzicologul, pedagogul Viorel Munteanu. În acest volum mai avem o secțiune a doua, Portrete în timp - fotografii-document din anii de facultate cu profesori ctitori de școli; de exemplu; ctitor de școală de muzicologie George Pascu (și eu sunt formată la școala dânsului). Și ultima secțiune a albumului va fi cu aniversarea a 150 de ani a Universității noastre ieșene. Cam acestea sunt obiectivele noastre în această ediție a XXI-a: lansarea volumului a 14-lea, darul nostru - albumul Portrete în timp către Viorel Munteanu - și lansarea cărților dumnealui și cd-ului. Dar mai avem ceva. Sâmbătă, la ora 9.00, avem ziua de prezentat lucrări. Avem 30 de lucrări în volumul de studii de muzicologie. Acest volum este împărțit în trei secvențe. Prima secvență este tot dedicată In Honorem, în care avem scrisori deschise dăruite. Am să enumăr personalitățile: Dan Buciu, fost rector la București, Dan Dediu, fost rector la București, Adrian Pop, fost rector la Cluj, preotul Constantin Sturzu și o ultimă scrisoare deschisă, Alex Vasiliu, care este jurnalist senior la TVR Iași. Mulțumesc acestor maeștri ai noștri, mentori, că au acceptat propunerea noastră de a-și așterne un gând către profesorul ieșean, moldavul nostru. În secțiunea a doua - cadre didactice - avem profesori din învățământul preuniversitar și universitar. Și acea secțiune foarte dragă, ca o rampă de lansare pentru tânăra generație - doctoranzi, masteranzi, studenți și elevi; pentru că trebuie să ne formăm noua generație care vine după noi.

Interviu realizat de Petre Fugaciu