Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Musical bridges' - Sub semnul Centenarului și al liricii lui Eminescu

Publicat: luni, 15 Octombrie 2018 , ora 15.11
Angela Drăghicescu în recital, la Sala Radio, pe 30 octommbrie 2018, în compania baritonului american David Small

"Îmi face o deosebită plăcere să vă spun câteva cuvinte despre acest minunat proiect care a început, de fapt, în 2009, când am absolvit University of Texas & Austin cu diplomă de doctorat. Teza mea de doctorat a fost un proiect foarte special, și anume de a crea un manual de dicție pentru limba română care să poată fi folosit în interpretarea liedurilor românești în universitățile din Statele Unite. Așadar, legătura cu University of Texas & Austin și cu Dan Welcher și David Small este o legătură foarte puternică având în vedere că am lucrat cu amândoi la clasa fiecăruia și am reușit să-i conving prin lucrarea mea că Eminescu nu este numai poetul nostru național, ci și un poet universal. Așadar, s-a născut în anul curent, dedicat Centenarului României, acest prim set de lieduri pe versuri de Mihai Eminescu, care este de fapt primul set scris de un compozitor contemporan american și care se va cânta în limba română.

Intenționăm prin această minunată lucrare să aducem publicului din toată lumea, nu numai din Statele Unite, la cunoștință și să aprecieze nu numai poezia eminesciană, ci și limba română și, mai ales, frumoasele lucrări scrise de acest compozitor minunat." - a declarat Angela Drăghicescu pentru Radio România Muzical.