L-am ascultat pe pianistul japonez Takuma Ishii în 2016, în ultimele două etape ale Concursului Internațional "George Enescu", la care a obținut premiul al II-lea. O seriozitate deosebită, rigoare, sobrietate, dar și un ton cald au atras atenția. Avea atunci deja 26 de ani ceea ce explica maturitatea și nota de prestanță a sa în fața claviaturii dar apariția sa pe scenă sugera ani mai puțini! Mult mai comunicativ înainte de a vedea microfonul reportofonului, Takuma Ishii mi-a mărturisit că preferă să "vorbească" prin intermediul muzicii, prin sunetele pianului decât prin cuvinte, căci Muzica este un limbaj pe care îl înțeleg toți (și nu are nevoie de vreo traducere).

Ai amintiri care te leagă de București, de concursul la care ai obținut un premiu frumos, clasându-te al doilea în finală?

Da, sigur că da. Este un concurs dintre cele mari, cu cele 4 etape ale sale ce includ și recitalul din semifinală și concertul cu orchestră din finală. A trebuit să pregătesc așa de multe piese pentru întregul program; dar profesorul meu studiase el însuși Sonata nr.1 pentru pian de George Enescu pe care a și cântat-o de multe ori în recitalurile sale. Mi-a plăcut așa de mult această lucrare încât mi-am dorit mult să o lucrez și apoi mi-am propus să iau parte la această competiție. Așa am ajuns pentru prima oară la București - un oraș frumos care mi-a plăcut foarte mult. Alte amintiri? Echipa care s-a ocupat de concurs, care a fost excelentă și sala atât de frumoasă în care am cântat. Deci amintiri foarte plăcute despre momentele petrecute aici, la București, dar și altele, mai diferite, despre munca extenuantă pentru a pregăti tot programul solicitat de acestă competiție. Dar acestea din urmă sunt undeva departe căci am avut un rezultat frumos.

Din lista competițiilor la care ai participat, Concursul "Enescu" ți s-a părut mult mai dificil decât altele?

Probabil că sunt peste o mie de concursuri de pian în lume și măcar jumătate dintre ele în Europa dar nu sunt foarte multe cele care sunt organizate în 4 etape - este numărul maxim de probe în competițiile la care am luat parte. Până a veni la București avusesem doar experiența competițiilor cu două și trei etape, cele mai mici, necesitând și un program ceva mai restrâns de pregătit.

Sonata I de Enescu pe care ai interpretat-o în cadrul semifinalei competiției de acum doi ani ai inclus-o și pe afișul recitalului din 2018, de la Ateneu. Ai mai avut prilejul de a o cânta și în alte locuri?

Desigur, am mai cântat-o de multe după concurs; atunci a fost un moment deosebit... Am interpretat partitura pe de rost, chiar dacă regulamentul competiției îmi permitea să o cânt pe note. După concurs am obținut mai multe programări în concerte la Viena și în Japonia și am dorit să o cânt de fiecare dată.

Ce te-a atras la muzica lui Enescu, ce te inspiră atunci când te apropii de paginile sale, dincolo de sugestiile primite de la profesorul tău de la Viena?

Profesorul meu mi-a oferit multe indicații referitoare la această muzică dar pot spune că o veritabilă inspirație am primit de la Elisabeth Leonskaia, al cărei CD din 2013 a cuprins și această Sonată nr.1 de Enescu; ea a fost câștigătoarea ediției a III-a a Concursului Enescu, în 1964. În cadrul unui master class cu această mare pianistă, ea mi-a povestit că a fost să viziteze casa lui Enescu și a auzit acolo sunetele unui clopot îndepărtat; mi-a spus că începutul părții a treia a acestei sonate ar trebui cântat foarte încet, așa cum răsuna acel clopot... Această frază mi-a rămas în suflet și îmi doresc mult să ajung să văd casa lui Enescu și muzeul Enescu, acum, cu prilejul acestei noi vizite la București.

Când ai participat la acel master-class?

La sfârșitul lunii august în acest an am avut în sfârșit ocazia să o întâlnesc pe Elisabeth Leonskaia. A predat foarte puțin de-a lungul întregii sale vieți și după ce i-am trimis un CD înregistrat și biografia mea m-a primit la Viena și am avut prilejul să îi cânt și Sonata de Enescu. A fost un vis al meu care s-a împlinit. I-am cântat întreg programul de recital și la final mi-a spus câteva lucruri, doar câteva... Nu a fost practic o lecție dar indicațiile sale au fost foarte prețioase pentru mine.

Începi recitalul cu pagini de Mozart…

Sunt deja de 6 ani la Viena și mereu mi-am spus că dacă vrei să cânți Mozart cum trebuie e bine să înveți asta la Viena!

Atunci pentru Chopin te duci în Polonia sau la Paris?

Ar fi o variantă interesantă (râzând)... Poloneza pe care am ales-o este tot în fa diez minor ca și Sonata lui Enescu și m-am gândit că această tonalitate poate fi o punte între partea I și a II-a a recitalului meu, chiar dacă atmosfera expresivă a fiecărei lucrări este așa de diferită. Încep cu Sonata în Fa major de Mozart care are o lumină a sa, apoi vin tonurile întunecate ale Sonatei lui Enescu, mândria din Poloneza lui Chopin și în final Liszt, Sonata - așa de virtuoză dar și foarte creativă, filozofică... Regăsesc aici sugerate personajele din "Faust" de Goethe, cu Mefisto, Faust dar și cu Gretchen într-o secțiune aparte.