Un proiect inedit, spectacolul muzical "Kira Kiralina" din 29 septembrie ora 19,00 la Sala Radio. Amănunte aflaţi din interviul realizat la Perpetuum Mobile din 19 septembrie 2018 cu Constantin Răileanu în dialog cu Gabriel Marica.

Astăzi este alături de mine în studioul Radio România Muzical Constantin Răileanu - fondatorul și liderul ansamblului de muzică veche Anton Pann, dirijor, orchestrator, vocalist, percuționist, interpret la daire și canun.

Bună ziua, bine v-am găsit!

O curiozitate personală: de unde vin aceste instrumente - daire și canun?

Sunt instrumente care au funcționat și în muzica românească până în secolul al XIX-lea când, din păcate, odată cu redirecționarea politică spre occident, s-a încercat renunțarea la orice însemna tradiție orientală. Lăsând la o parte cele rele, existau foarte multe aspecte bune care, din păcate, au fost aruncate deoparte. Sunt instrumente... De exemplu, canunul la noi era cunoscut sub numele de țiteră și este înrudit de altfel cu santur, care este strămoșul țambalului. Iar daireaua se găsește și astăzi în obiceiurile de iarnă, mai ales la Jocul Ursului, dar este un instrument de percuție cu membrană din piele de animal pe un cerc din lemn, doar pe o singură parte și are niște lamele din alamă destul de mari care înlocuiesc cinelele din percuția clasică și se utilizează în muzica clasică orientală. Ambele instrumente în momentul de față au intrat în ansamblul de muzică clasică, muzică cultă orientală.

Înainte de a ajunge la adevăratul pretext al invitației mele în studioul Radio România Muzical, aș vrea să ne vorbiți puțin despre Ansamblul de Muzică Veche Anton Pann. 2004 a fost anul în care s-a fondat, nu?

2004 este anul în care a apărut oficial într-un prim concert. Ideea s-a născut în 2003 și am reușit atunci să coagulez în jurul acestei idei un grup de colegi de la Conservator. Ulterior, în toamna lui 2003 am început să lucrăm mult mai serios. După care, în 2004, am făcut un prim concert care a avut succes. După care, au urmat multe altele.

Ce înseamnă ansamblul de muzică veche Anton Pann? Ce și-a propus?

Înseamnă foarte mult. În primul rând că în momentul în care el a fost fondat, ideea pe care am pornit a fost de a redescoperi o tradiție de care spuneam că a fost dată la o parte chiar voit de multe ori, o tradiție românească de sorginte orientală care, din păcate, reprezintă un gol uriaș în istoria muzicii românești pentru că se trece foarte repede peste această perioadă, nefiind cunoscută. Iar această perioadă este îndelungată. Noi din muzica veche românească de sorginte orientală cunoaștem doar o parte, și anume muzica bizantină religioasă; nici măcar pe cea laică n-o cunoaștem. Or, există în spate o muzică cu un repertoriu bogat, un tezaur fenomenal muzical, care umple acest gol pe care din păcate noi îl avem pentru că în istoriografia muzicală românească totul începe cu secolul XIX - Flechtenmacher și ceilalți, Cucu, bineînțeles cu Enescu și Paul Constantinescu. În realitate, muzica nu începe cu Enescu. Da, este unul dintre marii compozitori, într-adevăr este reprezentativ pentru noi, dar 2000 de ani până la el, totuși e un gol uriaș. Noi nu ne ocupăm de toată această perioada pentru că nu avem documente, ne ocupăm doar de perioada documentată, am reușit până acum să mergem până spre secolul XVI, să putem să acoperim acest spațiu gol cu documente, cu compozitori români care au scris în stil oriental în limbajul vremii. Cum spuneam în alte discuții, occidentul a folosit un limbaj muzical occidental - nu există unul german sau austriac sau italian, ci există un limbaj tonal pe care l-au utilizat toți. La fel, în orient, a existat un limbaj - cel puțin în orientul apropiat și orientul mijlociu - muzical modal pe care-l utilizau toți. La acest limbaj, bineînțeles, am aderat și noi de-a lungul vremii pentru că parte din istoria noastră este una orientală și-atunci ne exprimam ca atare, dar aveam o muzică cultă, care era o muzică a intelectualității și care, de altfel, face subiectul cercetărilor noastre, o muzică a târgurilor, o muzică a satelor... deci, avem cu ce să ne lăudăm raportat la acea perioadă. Ăsta a fost scopul înființării Ansamblului Anton Pann, să ne ocupăm de ceea ce n-au vrut să se ocupe alții înainte și să oferim și publicului audiţii, să nu fim sterili, să rămânem în spațiul acesta de cercetare - academic - în care venim și ne prezentăm descoperirile sau rezultatele cercetărilor în fața unui grup restrâns de cunoscători. Dimpotrivă, am căutat o cale în care să traducem aceste descoperiri și pentru publicul larg. Și-atunci, ansamblul acesta a fost cea mai bună cale pentru a ne atinge scopul.

Cred că aveți și un exemplu muzical pe care mi l-ați adus. Vă rog să ne spuneți despre ce este vorba?

Am adus un exemplu muzical de pe cel mai recent proiect al nostru, "Cantemir Melo". Am scos un album cu dublu CD cu operele cu paternitate certă cantemiriană, ceea ce nu s-a mai făcut până acum. S-a mai înregistrat Cantemir în alte țări, nu la noi, dar niciodată n-a pus nimeni pe album piesele care sunt cu paternitate certă și niciodată nu au fost înregistrate de un ansamblu românesc. O premieră este pe ambele direcții.

(...)

Ajungem la adevărat pretext al prezenței dumneavoastră în studio, este vorba despre spectacolul muzical Kira Kiralina, un personaj cunoscut poate mai ales datorită lui Panaint Istrati. Spuneți-ne câte ceva despre acest proiect! Cum s-a născut el?

Proiectul face parte dintr-o serie de proiecte pe care le pregătim în lumea baladei, pentru că la baza acestui proiect nu stă, culmea, cartea lui Panait Istrati, Kira lui Panait Istrati, ci Kira cea din baladă, care este anterioară cu mult lui Panait Istrati. O tânără care - fiind hangiță în unele versiuni în Brăila, în altă versiune era, pur și simplu, o tânără din Brăila -ajunge să fie iubită de un harap, asta însemnând un musulman negru (în general, musulmani din zona Africii), care venise aici cu afaceri, cu o caravană de corăbii. Acesta se îndrăgostește de ea, îi propune să se căsătorească cu el, ea refuză de mai multe ori, și-atunci, printr-un tertip, el reușește s-o păcălească și o răpește. Și-n urma ei pornesc frații. În unele versiuni, îi prind pe ambii și pe el îl omoară, iar pe ea o iau acasă; în altă versiune, o omoară și pe ea, acuzând-o de faptul că nu s-a împotrivit. Acum, sunt mai multe versiuni, dar de la această poveste am pornit pentru a crea un pretext de a creiona o călătorie fantastică din România secolului XIX până în Marocul secolului XIX.

De unde se presupune că venea...

Da. Bine, el putea să vină din orice țară din nordul Africii, a fost doar un pretext... nu spune nicăieri că era magrebian, putea să fie egiptean... A fost, să zicem, linkul care ne-a permis să facem această apropiere, pentru că povestea rămâne o poveste cu un sâmbure de adevăr. Dar această poveste este motivul care ne-a permis să creionăm tot spectacolul nostru, o călătorie imaginară muzicală prin bazinul mediteraneean, axându-ne mai mult pe zona orientului, trecând prin Bulgaria, Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia, Spania, Maroc; atingând, bineînțeles, și Spania andaluză. Pentru a-l putea pune în scenă bineînțeles că aveam nevoie și de cadrul respectiv. marocanii, muzicienii marocani cu care noi am colaborat de altfel cu succes anul trecut în Maroc, pentru că acolo a avut loc premiera acestui spectacol, într-un cadru superb, într-un riad din acela din povești, un concert la 11 noaptea ora locală (ora 1 noaptea la noi). Pentru că era ramadan, publicul mergea la spectacole după ora 8, după ultima chemare la rugăciune. Noi am crezut că ajungem acolo, în inima orientului, sau cel puțin în orientul african, în care o să fim copleșiți de muzica și de spiritual locului. Dimpotrivă, a fost invers. Spuneau marocanii "Uau, ce muzică spirituală aveți voi! Voi sunteți orientul acela... Voi sunteți inima orientului!" Și-acum mă gândeam că, de fapt, s-au inversat rolurile. Noi credeam că acolo o să găsim esenţa, ei spuneau "Nu, voi aveți de fapt o bogăție fenomenală." Spectacolul a avut succes. A avut loc încă unul, după care ne-am gândit să-l aducem și-n România, pentru că noi avem multe spectacole pe care le facem în afara țării, din păcate.

De ce spuneți asta?

Pentru că oarecum n-a fost interes și n-am avut un sprijin ca să facem astfel de spectacole. De exemplu, noi avem foarte multe combinații cu muzica veche, avem simfonizate, avem cu jazz, avem cu electro combinațiile. Au fost făcute în Turcia, de exemplu. Avem un album scos cu o trupă de jazz în Croația.

Dar publicul românesc, cum l-ați simțit apropo de aceste proiecte pe care le aveți?

Publicul românesc a rămas oarecum ancorat în perioada de început a acestui ansamblu (Ansamblul Anton Pann), când, neavând posibilitatea financiară și logistică să aducem instrumentele pe care ni le-am fi dorit, a trebuit să combinăm timbralități ale unor instrumente din orchestrele de muzică clasică cu chitară, spre exemplu, pentru a crea un anumit sound. Publicul dorea să vadă tocmai acest tip de spectacol care-i amintea oarecum de ansamblurile folclorice din perioada comunistă. În momentul în care am început să ne apropiem de scopul nostru inițial, publicul ușor, ușor începe să creadă că ne îndepărtăm de tradiție, când în fapt noi ne adâncim în tradiția românească. Publicul încă refuză, pentru că el crede că tradiția este ceea ce i s-a prezentat la radio și la televizor odată, un folclor oficial. Noi, lucrând pe documente, descoperim că muzica era un pic altfel. Publicul, cei care au putut, au ținut pasul cu noi, cei care nu au putut, s-au retras. Ăsta este motivul pentru care nu putem pune în scenă unele dintre proiectele noastre în ţară.

Oricum, eu cred că pe 29 septembrie, la Sala Radio, ora 19.00, publicul va fi interesat de această redescoperire a folclorului autentic...

Nu vorbim numai de folclor, pentru că ceea ce va asculta acum publicul, va fi o combinație între muzică veche și jazz, cu inserțiuni de flamenco. Avem trei marocani invitați: un percuționist - Tawefik Belkhdar, o vocalistă - Siham el Jauhari, și un chitarist, care cântă de altfel și la lutar, o variantă de lăută, o lăută marocană - Mahmoud Chouki, un tânăr extraordinar destul de cunoscut, rezident în America la New Orleans. El este un bun cunoscător și interpret de jazz şi de flamenco; de altfel, din câte am înțeles, el este singurul sau printre puținii câștigători ai Festivalului de Flamenco de la San Diego din Spania, unde de obicei câștigă doar cei care sunt născuți și care cresc în spiritul flamenco. El a reușit să câștige acest festival; este un nebun frumos din punct de vedere muzical. Ne-am simțit cu toții bine în Maroc; ăsta este și motivul pentru care am continuat colaborarea. Și, ceea ce va asculta publicul, va fi o combinație între muzică veche, muzică orientală, muzică veche de târg, inserțiuni de folclor, cu aceste inserțiuni de flamenco și jazz. Va fi un spectacol modern. Este o poveste care dedesubt vine cu muzica... va fi balada care spune povestea și muzica ce va marca această călătorie din România până în Maroc.

Veți avea și proiecții video?

Aceasta era o surpriză, dar, da, va fi și proiecție video. fi ceva inedit.

Deci iată că este un spectacol compex - vizual, audio - și cu foarte multe noutăți pentru public, pentru cei deschiși la minte și la auz pentru altfel de lucruri decât cele auzite până acum.

Exact. Pentru că noi încercăm să arătăm că, de fapt, muzica veche nu este un exponat de muzeu și nu este ceva care trebuie să rămână într-un muzeu, ceva care să stea într-un colț prăfuit, ci, dimpotrivă, este un izvor fenomenal de inspirație care poate fi transpusă în mai toate stilurile muzicale. Important este să știi cum să pui acolo fără să pui prea mult sau prea puțin, ca să nu strici.

Fără să alterezi.

Exact. Noi asta încercăm să arătăm. Că, de fapt, ceea ce avem noi prin tradiție... venim cu un tezaur muzical românesc - compozitori români sau compozitori care au scris în România influențați de viața de aici. Noi cu acest tezaur venim și îl combinăm cu ceea ce este înrudit ca limbaj muzical și creăm această poveste sonoră fenomenală pe care o pigmentăm, cum spuneam, cu lucruri noi. Muzica veche se întâlnește, iată, cu video-proiecția, și nu este orice video-proiecție, este ceva ce se folosește în spectacolele contemporane - muzică ușoară, spectacole de jazz, spectacole pop. Arătăm că se poate. Până la urmă, ceea ce încercăm să arătăm publicului este că avem cu ce și trebuie să dea o șansă trecutului.

Muzica veche este contemporană!

Este. Asta este cea mai bună traducere: muzica veche este contemporană.

Așadar, 29 septembrie, ora 19.00, Sala Radio...

Cu mențiunea să se ajungă înainte de începerea spectacolului.

Pentru că... scena va fi pregătită într-un fel...

Exact. Și este foarte important să începem la ora 7. (19,00)

Și este foarte important să fiți de la început pentru că este o poveste care are continuitate.

Vom începe la ora la care s-a menționat pentru că avem o poveste care nu poate fi întreruptă. Vom avea și pauză, vor fi două părți. Va fi o poveste destul de lungă, dar credem că va plăcea.