Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Ion Bogdan Ștefănescu - Invitatul Săptămânii la Radio România Muzical

Publicat: joi, 8 Februarie 2018 , ora 15.18

Ion Bogdan Ștefănescu, prim flautist al Filarmonicii "George Enescu" și profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, a fost miercuri, 7 februarie 2018, Invitatul Săptămânii în Perpetuum Mobile, ediție realizată de Lucian Haralambie. Dialogul lor a plecat de la concertul susținut de Ion Bogdan Ștefănescu vineri, 9 februarie, din postura de solist al Orchestrei Naționale Radio.


Veți concerta alături de ansamblul simfonic mare al Radioului așadar vineri, iar lucrarea aleasă este Concertul în mi minor pentru flaut și orchestră de coarde de Saverio Mercadante. Cum ați defini scriitura pentru flaut a acestui compozitor?

E un concert - poate părea mai ciudat pentru melomani - greu de încadrat, fiindcă e un compozitor care în mod evident își trage toată seva dinspre Mozart, dar trece în perioada romantică și reușește un melanj extraordinar, de fapt, de stiluri cu o scriitură, o armonie perfect clasică. Reușește să aducă niște teme atât de romantice încât reușește să capteze publicul, să facă deliciul publicului prin această muzică. Practic, sunt șlagăre după șlagăre însăilate. Este un concert sclipitor, de mare bravură. Partea a doua este extrem de romanțioasă, de lirică; iar partea a treia, pe lângă virtuozitate, are un impact melodic fantastic. De altfel, prin anii '80, îmi aduc aminte, eram un tânăr învățăcel în ale flautului și ascultam cu mare bucurie această prelucrare după partea a treia a Rondo ruso de Saverio Mercadante a unei flautiste din Olanda, care cu o trupă rock a reușit să domine topurile Bilboard săptămâni la rând. Așa că va avea, cu siguranță, mare impact la public acest concert rar cântat, din păcate, în stagiunile românești. Eu îl cânt pentru a doua oară; l-am cântat săptămâna trecută la Pitești, alături de Filarmonica din Pitești și Alexandru Ganea - dirijor. A avut un succes fulminant, așa cum mă așteptam. Este drept că în spectacolele pe care le-am organizat de-a lungul vremii, partea aceasta a treia am cântat-o de zeci de ori, de sute de ori, dar întregul concert îl cânt pentru a doua oară cu Orchestra Radio și mă bucur din tot sufletul că am ocazia să cânt cu orchestra mare, fiindcă un ansamblu cu cordari mulți sună spectaculos. El, sigur, în mod normal se cântă cu o orchestră de cameră, dar eu sper ca dirijorul să aleagă o distribuție ceva mai generoasă ca să sune, într-adevăr, puternic, fiindcă merită acest concert. Armonia o cere practic.


Solist, membru al unor ansambluri de muzică de cameră, muzică contemporană - Trio Contraste și Profil, profesor în cadrul Universității Naționale de Muzică din București, unul dintre protagoniștii turneelor organizate de Radio România - amintesc aici seria Flautul fermecat, un proiect susținut alături de pianistul Horia Mihail -, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu… trag linie și întreb când aveți timp pentru toate?

Sincer, eu îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi-a dat un dar pe care puțini muzicieni îl au, să pot realiza orice lucrare oricât de dificilă ar fi într-un timp foarte scurt. Și-atunci îmi permit să cânt săptămânal practic alt program. Consider că e un dar, fiindcă în mod normal instrumentiști foarte mari studiază foarte mult ca să pregătească bunăoară, iată, un turneu cum ar fi cel cu Horia Mihail. Or, am șansa ca și Horia Mihail să aibă acest dar și cu o singură repetiție, maximum două, noi putem pleca într-un turneu. Ceea ce este fantastic! În plus - mi-am făcut la un moment dat o socoteală - am ajuns ca pe an să învăț și să cânt cam 60-70 de lucrări noi. E un număr considerabil de piese. Cânt cu Trio Contraste de aproape 20 de ani; cu ei am cea mai mare aventură muzicală din viața mea. Am ajuns să cântăm pe lângă muzica modernă, contemporană pe care o promovăm zi de zi și nu numai în România, mai cu seamnă în străinătate - am ajuns la performanța de a avea 30-40 de concerte pe an în străinătate. Și, sigur că ți se cer tot timpul programe noi și-atunci trebuie să fim atât de inventivi, pe lângă faptul că ni se scriu piese în mod special, dar mai facem și aranjamente, dar am ajuns să cântăm și muzică de jazz foarte profesionist și muzică populară, folclor, pentru că mai ales nemții au o idee infailibilă de a împăna un concert de muzică contemporană cu momente de jazz sau de folclor românesc, tocmai pentru a atrage cât mai mult public. Și sălile sunt pline. Bucuria noastră este de fiecare dată când cei care au venit pentru muzica populară sau jazz vin și ne mărturisesc că au rămas stupefiați de valoarea și impactul muzicii contemporane pe care o cântăm. Este realmente un câștig. Ar fi o rețetă de luat în seamă de către toți organizatorii de festivaluri din România, fiindcă impresari de muzică cultă în România nu există. Dar, ar trebui cumva regândită, rebranduită propunerea de muzică contemporană pentru a atrage public.


Rămânem la Trio Contraste. Ce urmează?

Rămânem la Trio Contraste, cu care cânt aproape lunar. Urmează un turneu în Germania, unde vom cânta numai muzică de film. Avem șansa să fim acreditați de Fundația Murnau, prin celebra compozitoare română Violeta Dinescu care a compus muzica acestor două filme regizate de Friedrich Murnau - Nosferatu și Tabu. Este un succes enorm pe care noi îl realizăm de fiecare dată cu această muzică cântată live în timp ce filmul rulează. Deci, vom fi în Germania - Hamburg, Carlsruhe - luna viitoare, după care vom cânta și la Timișoara un program de larg consum, și cu puțină muzică contemporană, dar mult jazz și folclor. Loyd Webber, pe care l-am auzit și în emisiunea dumneavoastră de curând, va fi și el prezent. Noi avem o activitate susținută și cu un repertoriu pestriț, dar foarte bine alcătuit. Pentru mine, mărturisesc, ca interpret, colaborarea mea cu Sorin Petrescu și cu Doru Roman a fost esențială fiindcă am reușit să abordez niște genuri pe care nu mă gândeam că vreodată voi avea ocazia să le parcurg. Or, pe an ce trece, repertoriul nostru se îmbogătește, devine din ce în ce mai variat și mai spectaculos și simt că pentru mine, ca interpret, a contat enorm această colaborare și șansă de a cânta atât de diversificat.


Se discută de fiecare dată, Ion Bogdan Ștefănescu, de importanța instrumentului la care cântă un muzician. În cazul dumneavoastră, colaborați cu cei de la Muramatsu pentru flautele pe care le folosiți. Ce înseamnă experiența Muramatsu?

Pentru mine a fost esențială, a fost practic un vis pe care chiar l-am văzut cu ochii. E fantastic pentru un instrumentist de un anumit nivel să aibă un instrument excelent. Nu e o colaborare cred eu perfectă imediat, trebuie să te apropii de instrument, instrumentul trebuie practic să devină parte din tine ca să poată să rezoneze așa cum îți dorești, dar întotdeauna când un instrument este ultra-performant și dacă tu ai mijloacele să-l descoperi atunci acel instrument începe să sune fantastic. Ceea ce vreau eu să spun este că dacă ai da o vioară Stradivarius pe mâna unui elev ea va avea un sunet pe care elevul acela îl poate emite în clipa aceea pe acel instrument fantastic, însă în clipa în care ajunge în mâna unui instrumentist cu anumite calități instrumentul dintr-o dată înflorește și capătă niște valențe de-a dreptul dumnezeiești. O vioară Stradivarius sună uluitor în mâna unor maeștri cum am avut de-a lungul istoriei noastre interpretative. Așa se întâmplă și cu acest flaut pe care că eu sigur că l-am visat, mi l-am dorit. Nu mi-a fost ușor să mă acomodez cu el, ba chiar am avut și experiența ca în clipa în care l-am ales, de fapt, să-mi dau seama că n-a fost alegerea mea, ci a celor de la firma Muramatsu, care timp de patru ore m-au înregistrat cântând pe mai multe tipuri de flaute, din diferite karate de aur. Mie-mi plăcea, culmea, cel de 14 karate, al meu este de 18. Am cântat și pe cel de 24, am cântat și pe platină ș.a.m.d. Și Hiroshi Aoki, cel care este creierul acestei companii de mai bine de 40 de ani, a ascultat mai bine de patru ore cu sfințenie tot ce am cântat și el a zis "acesta ți se potrivește, pe acesta îl ve lua". Și m-am tot gândit, puteau să zică "dom'le, ia-l pe acela de 24 de karate", că era implicit mai scump. Nu, sunt atât de profesioniști, atât de cinstiți, atât de aplicați, de dăruiți creării acestui instrument, încât ei nu pot face rabat pentru un venit imediat și rapid. Așa că au ales în mod special pentru mine acest tip de flaut. Eu le-am mărturisit că mi-a fost cel mai greu să mă înțeleg cu el pe moment și Hiroshi Aoki, acest constructor de flaute, mi-a spus secretul. "E bine să știi că întotdeauna trebuie să alegi instrumentul la care ți-e cel mai greu să cânți, nu pe cel facil, pentru că nu vei progresa niciodată și niciodată nu-ți vei dori mai mult dacă în clipa imediată ai toate răspunsurile. Trebuie să cauți, trebuie să te obișnuiești, trebuie să îți dorești atât de mult să te împrietenești cu instrumentul acesta și să devină al tău și abia atunci vei ajunge la performanță." Și cred acum că a avut perfectă dreptate. Mă uit acum cu condescendență la studenții mei care au tentația normală să își aleagă ceva ce răspunde imediat, ce li se pare foarte ușor de mânuit. Or, într-adevăr, dacă ne gândim logic, varianta facilă e scurtătura, dar care nu-ți va da în viitor satisfacții. Or, acest instrument a devenit, iată, și în România, și mă bucur, prin eforturile Radio România, o vedetă pe plan național. Sigur că internațional Muramatsu reprezintă Everestul mărcilor de flaut din lume, Rols Roice, cum ați vrea să-ți spuneți, fiecare de ce domeniu e pasionat, dar acest instrument a reușit să capteze atenția publicului în așa măsură încât noi am pornit cu turneul acesta național care, de-a lungul anilor, a devenit internațional, și care s-a numit Flautul de aur la început. Până la urmă am avut ideea de a schimba această titulatură pentru faptul că cei care veneau la concertele noastre invariabil spuneau că au asistat la prestația unui flaut fermecat. Și-atunci am zis că e chiar mult mai potrivit, deoarece câteodată flautul de aur pare o chestie pur și simplu de reclamă - "se dă ăsta mare că are el un flaut de aur". Mai sunt flaute și prin România, primite cadou de pe la tot felul de ajutoare, dar, sincer, un flaut ca acesta bag eu mâna în foc că nu există în România, de aur masiv, și de 18 karate.


Foarte scurt, pentru 2018, legat de Flautul fermecat, sunt stabilite date, este stabilit repertoriu?

Acum aștept. Repertoriul este stabilit și e bine că m-ați întrebat. Aștept însă datele exacte și locurile unde vom cânta - probabil sfârșit de mai, până la mijlocul lui iunie vom colinda din nou țara, poate și în București, sper, dar surpriza este că nu va mai fi cu Horia Mihail de data aceasta. E foarte ocupat și am zis să nu-l mai tracasez de data aceasta și să-l încarc cu un program pe care de fapt îl gândisem deja și era destul de complicat dar foarte spectaculos. Însă vin cu o idee, poate mai bună pentru anul acesta, fiindcă abia am lansat acest CD din care ați și dat o mostră muzicală - Twenty shades of music - așa încât pentru prima dată Turneul "Flautul fermecat" va fi alături de chitaristul Costin Soare și cu ocazia asta vom aduce cu noi pe unde vom cânta și CD-ul pe care l-am produs. Anul trecut a apărut, dar nu am apucat să-l lansăm atât de somptuos pe cât ne-am fi dorit pentru că Twenty shades of music conține o muzică atât de spectaculoasă, cu clenci la public, încât cred că merită să afle de acest CD cât mai mult lume din țara asta. E o muzică care-ți poate oferi satisfacții în orice moment, în orice clipă, pentru că este practic o însăilare de 20 de dansuri care mai de care mai pline de senzualitate, de vivacitate, de exuberanță ș.a.m.d., fiindcă sunt dansuri din America latină și în contrapunct din Balcani - cele șase dansuri românești ale lui Bartok și muzică macedoneană, de un efect incredibil.


La final, Ion Bogdan Ștefănescu, o să vă rog să adresați o invitație publicului pentru a participa la concertul de vineri seară, susținut alături de Orchestra Națională Radio.

E un program alcătuit splendid. Amurg de toamnă a lui Alfred Alessandrescu este o muzică splendidă. Imediat parcă, încă și mai mult de atât, acest concert de flaut cu orchestră de coarde de Saverio Mercadante, care cu siguranță va fi un hit pe care melomanii îl vor ține minte multă vreme. Iar Beethoven, Simfonia I - iarăși, o capodoperă. Așa cum este alcătuit, programul are o proporție, după părerea mea, extraordinar de bine ticluită și merită ca melomanii noștri în număr cât mai mare să aibă ocazia să asculte acest concert.

Interviu realizat de Lucian Haralambie