Este născută în 1 noiembrie chiar în ziua în care se sărbătoreşte ziua Radioului Naţional. "Delicată, rafinată, dar şi inteligentă, exigentă şi cu un ascuţit simţ autocritic." - astfel de calităţi i-au atribuit cronicarii Silviei Voinea, artista care miercuri, 1 noiembrie, aniversează 75 de ani. A stălucit timp de trei decenii sub luminile rampei, într-o carieră începută cu rolul Yniold din "Pelleas şi Melisande" de Claude Debussy şi încheiată cu Ofelia din "Hamlet" de Pascal Bentoiu. În istoria liricii româneşti, Silvia Voinea a rămas singura soprană de coloratură care a susţinut, timp de 20 de ani, în aceeaşi stagiune, cele trei mari roluri destinate acestui tip de voce: Lakme, Lucia di Lammermoor şi Regina Nopţii. Din 1990, Silvia Voinea împărtăşeşte tainele cântului său studenţilor de la Universitatea de Muzică Bucureşti. Va sărbători ziua de naştere alături de foşti şi actuali studenţi într-un Concert Aniversar la Sala "George Enescu" a Universităţii de Muzică Bucureşti, eveniment despre care ne-a vorbit în cele ce urmează:

Stimată doamnă Silvia Voinea, înainte de toate lăsaţi-mă să vă urez La mulţi ani! pe 1 noiembrie este şi Ziua Radioului Naţional. Vă leagă vreo amintire de Radiodifuziunea Română?

Da. De când eram copil mă serbam împreună cu Radioul pentru că am făcut parte din Corul de Copii Radio - am fost solista Corului de Copii Radio - şi întotdeauna m-am serbat aşa, ca o întâlnire karmică cu radioul… Vă doresc şi eu la rându-mi mulţi ani, emisiuni frumoase care să contribuie la educarea tinerei generaţii şi la ridicarea culturii româneşti acolo unde îi este locul şi unde i-a fost întotdeauna!

Să ştiţi că noi v-am urat deja La mulţi ani! pe 31 octombrie în rubrica "Opera şi vedetele ei" din emisiunea "Arpeggio".

Vă mulţumesc mult.

Cum vă simţiţi la această vârstă? Îmi daţi voie să spun ce vârstă împliniţi?

Pentru mine nu este un secret pentru că mă simt binecuvântată; binecuvântată pentru că, iată, m-am născut într-un secol şi voi pleca în alt secol din această lume. M-am născut în secolul XX, voi pleca în secolul XXI. Am avut o viaţă frumoasă, plină, o carieră frumoasă şi acum predau la Universitatea Naţională de Muzică căutând să imprim studenţilor mei nu numai dragostea pentru arta cântului, dar să le împărtăşesc din ştiinţa mea, să le predau, într-un fel, ştafeta, totul cu multă dragoste şi îmbogăţit cu experienţa mea de atât de mulţi ani de carieră.

75 de ani împliniţi stimată doamnă şi sunteţi plină de energie şi cred că această energie vine şi de la entuziasmul cu care împărtăşiţi din arta vocală studenţilor dumneavoastră. Când v-aţi simţit mai împlinită? Atunci când aţi obţinut un succes important pe scenă sau când studenţii dumneavoastră obţin performanţe?

M-am simţit împlinită cu ani în urmă în momentul în care cariera mea mi-a prilejuit acest lucru, iar acum este o continuare prin studenţii mei. Bucuria de a dăltui în vocea umană şi de a obţine performanţe, de a-i vedea pe scene importante ale lumii, este o bucurie care mă împlineşte şi de această dată. Este un fel de retrăire prin bucuria pe care ei mi-o procură cu arta lor. Înseamnă că ceea ce am sădit a prins rod; e ca o sămânţă care a prins rod şi asta mă bucură foarte tare… se transmite mai departe şi tradiţia artei lirice româneşti şi asta iarăşi mă bucură foarte tare pentru că suntem o ţară mică dar care are o tradiţie foarte, foarte mare. Eu prin maestra mea de canto, doamna Viorica Teişanu, am preluat şcoala Elenei Teodorini care, să nu uităm, a fost prima cântăreaţă româncă la Scala din Milano; a avut la Buenos Aires prima şcoală internaţională de canto. Nici o altă ţară n-a reuşit performanţa ca în numai în Italia, de pildă, pe marile scene să avem 400 de interpreţi români în roluri prime. Nici o altă ţară, oricare ar fi dimensiunea ei nu are această performanţă. Daţi-mi voie să fiu mândră, daţi-mi voie să fiu fericită!

Să mai spunem ascultărorilor că pe 1 noiembrie sărbătoriţi alături de actuali şi foşti studenţi printr-un concert aniversar la Universitatea de Muzică Bucureşti. Ne puteţi da amănunte?

Da, sigur că da. Am considerat că este cazul să unesc aşa cum se unesc apele râurilor la matcă, câteodată, pe cei care au absolvit şi mai sunt încă în ţară, care în seara respectivă sunt disponibili şi nu au spectacol, foşti studenţi care acum, iacătă, sunt pe scena Operei, pe scena Operetei bucureştene, la teatrele din provincie, la Cluj, la Galaţi, la Constanţa… pe scene internaţionale. În acea seară cu mine am studenţi care-şi sărbătoresc arta cântului în spectacole pe mari scene în străinătate şi în ţară, sigur că da acum, am unit şi studenţii pe care îi am la clasă. Va fi un fel de întrepătrundere între generaţii, pentru că întotdeauna cei cu experienţă trebuie să fie alături de cei tineri. Numai aşa se poate preda ştafeta mai departe. Cei tineri învaţă încă, pe scenă, în focul sacru al creaţiei, învaţă de la cei cu mai mult experienţă. Nu vreau să spun de la cei mai bătrâni pentru că nu este elegant; toţi care sunt pe scenă sunt tineri şi nu există bătrâneţe… Bătrâneţea este o… cum să vă zic eu… o stare pe fiecare o trăieşte altfel. Dacă nu mai eşti util şi nu mai poţi fi util, atunci eşti bătrân. Dacă Dumnezeu însă îţi lasă intelectul, forţa fizică, energia şi poţi fi de folos celor din jurul tău, înseamnă că eşti încă tânăr.

Stimată doamnă, vă urez încă o dată La mulţi ani!, putere de muncă, viaţă lungă şi cât mai multe împliniri alături de studenţii dumneavoastră.

Vă mulţumesc şi vă aşteptăm la un concert care va avea multe surprize, cu multe, multe arii celebre şi, în acelaşi timp, demonstraţii de cum se poate fi cântăreţ, actor şi dansator. Vă aşteptăm cu drag la ora 18.00, în Sala "George Enescu" a Universităţii Naţionale de Muzică.