Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu dirijorul Jonathan Stockhammer

Publicat: miercuri, 20 Septembrie 2017 , ora 13.24

Invitat pentru prima dată în Festivalul Enescu, dirijorul s-a aflat la conducerea Ansamblului Modern în 15 septembrie într-un concert din seria "Muzica secolului al XXI-lea", iar în 23 septembrie va conduce Mahler Chamber Orchestra în cadrul seriei "Recitaluri și concerte camerale".


Prima mea întrebare este legată de primii ani din viața dumneavoastră. Cunoaștem că nu ați fost încă din primii ani de viață legat de muzică și că ați făcut unele studii în alte domenii pe care puțină lume le cunoaște. Ce ne puteți spune despre această perioadă a vieții dumneavoastră?

De fapt, și în primii ani ani ai vieții mele am fost înconjurat de muzică. Și asta, pentru că atât mama cât și tatăl meu au fost muzicieni profesioniști. Tatăl meu a fost studentul lui Jascha Heifetz și al lui Ivan Galamian, iar mama a studiat cu Julius Bacher, iar amândoi au cântat cu Orchestra Filarmonicii din Los Angeles. În același timp, o verișoară a tatălui meu este o cunoscută violonistă - Ida Handel. Așadar, copilăria mea a fost plină de muzică. Însă, când am intrat în facultate am studiat alte lucruri. Am studiat politică, economie și limba chineză, pentru că voiam să văd noi perspective și nu îmi plănuisem să devin un muzician profesionist. Însă, câțiva ani mai târziu, planurile mele s-au schimbat pentru că a fost imposibil să plec ca student în China, datorită faptului că asta se întâmpla în 1989 și era imposibil să studiez acolo. De asemenea, am descoperit studiind alte lucruri, cât era de importantă, de fapt, muzica pentru mine. Era anul 1990 când m-am hotărât să-mi schimb planurile și m-am îndreptat către compoziție. Studiind compoziția, aceasta m-a ajutat să intru într-o legătură strânsă cu muzica nouă, ca de exemplu cele scrise de profesorii mei și de tinerii care îmi erau colegi. A devenit foarte atractiv și chiar distractiv pentru mine să fiu implicat în interpretarea pieselor noi, câteodată cele scrise de mine, câteodată ale altora. Aceasta mi-a facilitat dreptul de a dirija, pentru că e un lucru obișnuit ca atunci când oamenii scriu piese noi să aibă nevoie de un dirijor. Să aibă nevoie de cineva care să-i organizeze, iar asta mi-a oferit o posibilitate foarte simplă de a învăța cum să colaborez și să cooperez cu muzicienii. A devenit și o cale naturală de a învăța dirijatul și aceasta nu numai în zona muzicii contemporane, ci și creații scrise cu o sută de ani în urmă sau mai mult. Cel mai important lucru este că am savurat acei ani de studii și sunt foarte interesat să transmit lumii lucruri din politică, culturi și limbi străine, însă acum îmi petrec cele mai multe zile în calitate de dirijor.


Mergând pe acest fir al evoluției personale, cred că ar fi interesant să aflăm și cum v-a atras dirijatul în detrimentul studiilor în domeniul compoziției...

Consider că unul dintre lucrurile care au fost atât de norocoase în Europa este că aici găsești o scenă foarte diversă. Sunt atât de multe țări, fiecare cu tradițiile sale și în același timp sunt foarte apropiate. Acest lucru facilitează organizarea de festivaluri în care oamenii lucrează împreună. Când mă aflam la Los Angeles eram interesat de muzica nouă și compoziție. Dar piesele pe care le ascultam erau destul de limitate, pentru că în concerte și festivaluri piesele noi erau destul de puține. Poate că fiind student eram și puțin naiv, pentru că cele mai multe concerte pe care le ascultam erau la Filarmonică sau la Universitate. Așa că eram destul de naiv, pentru că nu puteam să aflu despre foarte multe lucrări care fuseseră scrise în ultimii 20-30 de ani. Bineînțeles că unele lucruri le știam... știam de Ligeti, de Lutoslawski, de John Cage, de Penderecki, însă era totuși un spațiu limitat. Cred că din acest motiv, când am început să compun, creațiile mele erau ușor naive. A fost astfel foarte interesant pentru mine să mă implic mai mult în dezvoltarea formei și a armoniei. Când am venit în Europa și am lucrat cu compozitorii de aici, am avut ocazia să am contact cu o mulțime de stiluri. Bineînțeles că mi-a apărut întrebarea: "Ce stil abordez eu dacă continui să scriu muzică"? Pentru că fiind și dirijor în același timp, consider că sunt un fel de avocat pentru acea piesă și pentru acel stil. Asta înseamnă că trebuie să crezi în acel lucru. Trebuie să accepți regulile și credința acelei piese. A fost o perioadă destul de lungă în care m-am gândit asupra propriei mele creații mai puțin decât a altora. Pentru că eram atât de ocupat, nu puteam reflecta la întrebarea "Care este identitatea mea acum?". Cum s-a schimbat ea în urma experienței mele muzicale? Sunt în continuare interesat de asta pentru că am fost foarte influențat de o umedenie de compozitori cu care am lucrat. Cred că este ca un fel de terapie ca de-a lungul anilor să redescoperi ce tip de muzică vrei să scrii.


Ați fost îndrumat și ați colaborat cu mulți dirijori care astăzi sunt în prim-planul celor mai mari scene ale lumii. Dintre aceștia, ne puteți spune cine v-a influențat pozitiv cel mai mult?

E o întrebare foarte bună. Am studiat mulți ani cu Essa Peka Salonen. El mi-a adus o influență consistentă pentru că am susținut o muncă intensă alături de el. A avut așteptări foarte înalte de la el în privința pregătirii și profesionalismului arătat față de muzicieni și lucrând cu artiștii, mereu a fost constructiv. Întotdeauna i-a tratat pe ceilalți muzicieni ca profesioniști egali. N-a fost niciodată vreun soi de dictator sau măcar părinte. Faptul că maximizează potențialul muzicienilor, că îi tratează pe fiecare cu respect, m-a atras. Peter Ӧtvos m-a influențat de asemenea prin deschiderea lui de a descoperi noi sonorități. Dar și prin modul său de a se dedica multor genuri muzicale, cum ar fi cel cameral. Cred că acestea sunt cele mai bune două exemple. Dar și Gyorgy Kurtag mi s-a părut interesant... perfecționismul său și ideea clară despre ceea ce vrea de la muzică, această viziune m-a cucerit.


Ce v-a determinat să alegeți Germania ca țară de rezidență?

... o altă întrebare bună: am început să învăț limba germană pentru că eram îndrăgostit de un poet german. Învățând limba, mi s-a oferit poziția de profesor-asistent la Conservatorul de Muzică din Koln. Apoi treptat am primit și alte invitații ale unor ansambluri de muzică contemporană. Printr-o coincidență fericită, am devenit o persoană foarte căutată în Germania, am devenit familiar cu limba și bineînțeles cu lumea muzicală. Sunt atât de multe formații, orchestre și opere în Germania iar activitatea mea din ce în ce mai intensă m-a făcut să rămân acolo. După trei ani de lucru în Conservator, m-am oprit și am devenit un fel de liber-profesionist. Puteam atunci practic să mă mut și să profesez în orice țară. Însă am simțit că Germania are o structură muzicală foarte interesantă care devenise foarte importantă pentru mine și că propune foarte multe oportunități pentru un tânăr. Germania oferă unui muzician condiții normale, aceasta însemnând asigurări sociale și medicale și poți participa la viața societății în același fel în care pot participa și oamenii care au slujbe obișnuite. Asta cu siguranță nu ar fi fost posibil trăind în America. Cred că combinația dintre posibilitățile muzicale în Germania și sentimentul meu față de responsabilitățile sociale, participarea la politicile și sistemul educațional al țării, mi-au adus o foarte bună ofertă care m-a determinat să rămân și să devin cât mai strâns legat cu societatea, mai ales că Germania are legături cu tot restul Europei. De fapt, când am devenit cetățean german, în urmă cu 6 ani, intenția mea era să devin cetățean european. Pentru că întregul continent și toate țările colaborează împreună din punct de vedere cultural, a fost și un lucru atractiv pentru mine care în final mi-a definit identitatea.


Sunteți un muzician care se pare că nu vrea să evite nici un stil muzical și probabil că sunteți un caz unic, pentru că nu ați ratat nici repertoriul clasic, nici opera, nici spațiul contemporan, nici jazzul sau chiar colaborări cu artiști din zona pop ... Cum reușiți acest lucru?

În orice stil există muzică bună, interesantă dar și o grămadă de muzică proastă. Când am crescut am devenit mult mai conștient de stiluri. Aceasta, în sensul că spuneam la un moment dat: nu îmi place new-wave, nu îmi place rap, nu prea îmi pasă de Barocul timpuriu. Însă am realizat mai târziu că sunt chiar piese disco ce îmi plac, că sunt unele creații din Barocul timpuriu chiar minunate, că sunt piese din jazz fenomenale. Așa că, atunci când am avut oportunitatea să lucrez în afara domeniului meu obișnuit ca dirijor de clasico-romantic și contemporan, destul de des am spus "da". Câteodată, chiar dacă am spus da, pe urmă mă gândeam: "această acțiune este stupidă, nu este o piesă bună totuși..." Însă de multe ori am reușit să pătrund și să învăț un stil pe care nu îl înțelesesem niciodată. De exemplu, lucrând cu Chick Corea și Garry Burton, doi muzicieni de jazz, am fost la început un fel de ignorant. Asta pentru că nu știam mai nimic despre jazz. Însă ei au fost foarte amabili și m-au ajutat să înțeleg care aspecte sunt importante în fiecare piesă. Așa că am învățat despre stil și am învățat să apreciez un anume stil. Acum, cea mai mare provocare este să fiu capabil să decid asupra fiecărei piese dacă este interesantă. Dacă acest compozitor, idee sunt interesante. Pentru că nu totul este interesant. Unii folosesc elemente de jazz și este plictisitor. Unii elemente din pop și este un concept care nu prea funcționează. Cred că asta m-a ajutat - faptul că am avut contact cu stiluri diferite te ajută să "miroși" mai bine faptul că respectivul compozitor, respectiva idee este într-adevăr o mare idee. Să ai curajul să spui: "știți, piesa asta nu o să o lucrez, nu cred că este atât de bună"! Bineînțeles că atunci când cunoști doar două-trei stiluri este dificil să emiți judecăți în această privință. E un aspect pe care îl văd în cariera mea ca unul norocos și care m-a făcut să petrec acești ani în muzică, într-un mod interesant. Continui să privesc înainte și să mă implic în cât mai multe proiecte, pentru că în cele din urmă am avut norocul să descopăr lucrări din ce în ce mai interesante. Nici nu ajung să mă plictisesc. Am ocazia să schimb des stilurile, ceea ce mă păstrează foarte proaspăt.


La București, veți fi alături Ansamblul Modern. Ce ne puteți spune despre această colaborare care are o tradiție veche...

Ansamblul "Modern" este un grup foarte interesant. Lucrez cu ei din anul 1998 și mi-au dat una dintre primele oportunități profesionale. Eram atunci doar un începător iar ei mi-au dat ocazia să lucrez cu niște foarte buni profesioniști și a fost o șansă foarte bună. Ceea ce îmi place la ansamblul "Modern" este că au o mentalitate diferită față de alte orchestre. Sunt foarte ambițioși să realizeze interpretări cât mai bune. Lucrează pentru mai mulți sau mai puțini bani în aceleași condiții, adică foarte multe ore. În repetițiile unei orchestre obișnuite a trebuit să fiu precum comandantul unei nave, în sensul că eu a trebuit să dețin puterea. Însă, în repetițiile cu ansamblul "Modern" a apărut dorința de a încerca lucruri diferite, de a obține ceea ce e mai bun din lucrarea respectivă, însă nu era nevoie de a aduce eu puterea. Această putere venea din fiecare colț al sălii din partea lor. Am lucrat mult cu ansamblul "Modern", deseori începând cu ora 7 dimineața până seara târziu, având doar una sau două pauze. Nici nu îți dai seama însă cât ești de obosit, pentru că tot ce se întâmplă acolo este foarte frumos și provocator. Este același lucru pe care vi-l spuneam legat de stiluri: lucrând cu muzicieni atât de interesanți, cu calități de lideri, mă ține în viață într-un mod foarte interesant și proaspăt.


Având în vedere că este prima dumneavoastră prezență la București, ce cunoașteți despre compozitorul și violonistul George Enescu și despre cultura României în mod general...

Am avut o legătură doar de scurtă durată cu creația lui Enescu, pentru că am dirijat doar două-trei piese ale acestuia în ultimii zece ani, pe care le-am apreciat din plin. Am fost interesat să vin în România din mai multe motive. Primul ar fi că bunicul meu s-a născut în România, țară pe care a părăsit-o însă încă de tânăr. Și chiar dacă am trăit în ultima perioadă în Europa, nu am avut până în prezent ocazia să văd țara bunicului meu. Cred că atunci când voi veni acolo o să simt ceva care în urmă cu două generații a fost lăsat uitării. Mă simt chiar norocos că nu o să vin doar pentru un concert ci pentru două și probabil astfel o să am ocazia să absorb ethos-ul național și să simt mai mult țara.


În final o să vă întreb care sunt proiectele dumneavoastră pentru viitorul apropiat.

Desigur, sunt multe lucruri care mă încântă. Unul dintre ele este că întotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu noi colaboratori. Iar când mă ocup de exemplu de operă este foarte important cine este regizorul operei. Iar acum, în octombrie și noiembrie, voi dirija o operă comică la Berlin. Ea nu are o poveste reală, este scrisă în limba sanscrită și va avea regia semnată de un coregraf minunat - Citi Larbi Cekani. Un algeriano-marocan stabilit în Belgia. Este unul dintre cei mai deosebiți coregrafi și regizori din punct de vedere emoțional și vizual. Voi lucra cu el în această operă de trei ore și sunt foarte încântat de această colaborare. În altă ordine de idei, am sosit de curând din Japonia unde am condus o orchestră din Hiroshima, lucru care a fost fascinant pentru mine. În program am avut lucrări de compozitori japonezi și germani. În ceea ce privește stagiunea următoare, am în plan prezentarea unor lucrări de Messiaen și Debussy - doi compozitori pe care îi respect foarte mult și asupra creației cărora vreau să mă aplec din ce în ce mai mult.

Interviu realizat de Dan Ghineraru