Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul Internațional 'George Enescu' 2017. Interviu cu violonistul Nikolaj Znaider

Publicat: joi, 7 Septembrie 2017 , ora 12.40

Violonistul cântă joi, 7 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român, Concertul pentru vioară și orchestră de Brahms, alături de Filarmonica Cehă, dirijor Cristian Măcelaru.


Reveniți la Festivalul Enescu; v-am ascultat concertul pe care l-ați dirijat în 2011 la București. Care sunt amintirile din prezențele dumneavoastră anterioare la Festivalul Enescu?

Am amintiri foarte frumoase despre public; îmi aduc aminte foarte bine de intensitatea cu care publicul asculta; am simțit că muzica este importantă pentru oamenii care au venit la concert. Da, am amintiri frumoase de la București.


Credeți că publicul de la București e diferit de publicurile din alte țări?

Cred că publicul este diferit în fiecare seară, aceiași oameni ar alcătui un public diferit în două seri succesive, depinzând de ce au mâncat și cât de mult au dormit. Însă publicul de la București mi s-a părut educat, impresionabil și foarte cald.


Cântați la vioară, dar și dirijați. De ce ați ales să și dirijați?

Este foarte simplu: iubesc muzica. Așa că uneori cânt la vioară, alteori, dirijez. Nu este nicio separare pentru mine între cele două, sunt tot muzică. Mi se pare ceva mai dificil de cântat la vioară, pentru există aspecte tehnice de stăpânit, dar plăcerea și dragostea pe care le am pentru muzică sunt aceleași în ambele domenii.


De câți ani dirijați?

12 ani, cred, poate chiar mai mult. De mult timp, în orice caz.


Ați mai colaborat până acum cu Filarmonica Cehă?

Da. I-am dirijat de mai multe ori. Este o orchestră minunată, am o mare admirație pentru ei, au acel minunat sunet central-european care mie îmi place foarte mult; admir și modul în care fac muzică, ce-mi spune foarte multe. Am fost la Praga ultima dată în mai, am avut niște concerte minunate cu regretatul Jiri Belohlavek; am niște amintiri foarte frumoase despre acel început de mai, cu festivalulPrimăvara de la Praga. Da, o orchestră magnifică, mă bucur că îi revăd.


Vorbeați despre acel sunet central-european. Cum ați descrie acest sunet?

Pentru mine, este vorba despre Viena, Dresda, ceva din Polonia, sigur, Cehia și Slovacia, Ungaria, într-un fel, chiar și la România, deși în cazul României, există influențe venind din școala sovietică și din Balcani. Fiecare loc geografic poartă influențe venind din puncte diferite.


Cum v-ați descrie propriul sunet de violonist din această perspectivă?

Este greu de spus. Este greu să vorbesc despre mine, pentru că nu pot să mă văd dinafară. Ceea ce încerc să obțin, este să creez senzația că vioara cântă ca o voce umană. Să nu uităm că vioara este un instrument care poate și trebuie să imite vocea umană, așa că discursul trebuie să aibă o anumită calitate, indiferent de problemele tehnice pe care le pune o partitură. Și sper că și reușesc să realizez asta.


Îl cunoașteți pe Cristian Măcelaru, dirijorul care-l va înlocui pe Jiri Belohlavek?

Da, am lucrat împreună în urmă cu un an, cred. Este român, sigur! Este un minunat tânăr dirijor. Am lucrat împreună Concertul de Brahms în Statele Unite ale Americii și mi-a plăcut foarte mult. Am fost foarte întristat de dispariția lui Jiri Belohlavek, dar cred că Cristian este un foarte bun înlocuitor.


Cântați la București Concertul deBrahms, una dintre cele mai cunoscute și des interpretate partituri pentru vioară și orchestră? Care este conceptul dumneavoastră de interpretare și ce este important când cânți o partitură atât de des abordată în trecut de alți violoniști?

Mie mi se pare irelevant că și alții au mai înregistrat și cântat această lucrare. De fiecare dată când este cântată, este readusă din nou la viață și practic, doar în acel moment contează, când este cântată. Fiecare nouă interpretare practic șterge interpretările anterioare. Nu prea cred în concepte de interpretare, părerea mea e că odată ce ai înțeles structura, mesajul, granițele muzicii, ai libertatea de a fi luat și purtat în oricare direcție te poartă muzica. Poate conceptul este tocmai că ești mereu în căutare și sper să se creeze acea simbioză între solist, orchestră și dirijor care cucerește publicul.


Deci nu simțiți presiunea de a cânta un concert atât de des cântat și de alții?

Nu.


Înseamnă că sunteți norocos.

Nu are de-a face cu cine cântă; eu simt o enormă responsabilitate în general când cânt muzică. Nu simt nevoia să mă compar cu alți violoniști care au cântat aceeași lucrare, acest lucru este irelevant. Ceea ce este relevant, este faptul că suntem în fața uneia dintre cele mai mari realizări ale omenirii - și nu vorbesc aici despre realizări științifice sau tehnologice - ci de ceea ce omenirea a produs ca valoare. Cred că muzica clasică este una dintre cele mai importante realizări umane, pentru că este dependentă de oameni ca mine, de interpreți care să urce pe scenă și să o trezească la viață. Simt o enormă responsabilitate, ca un custode care trebuie să vegheze asupra valorilor care i-au fost încredințate. Cum fac asta, în comparație cu alți oameni, este absolut irelevant.


După ce ați început să dirijați, modul în care interpretați un concert pentru vioară și orchestră, ca solist, s-a schimbat?

Foarte mult. Pentru că dirijatul te obligă să asculți toate vocile din discursul muzical, nu numai linia melodică principală. Nu mai este vorba doar despre un instrument solist cu acompaniament de orchestră. Dirijatul te învață acest lucru; dirijorul nu poate ignora niciuna dintre vocile din discursul muzical. Cu siguranță, studiul dirijatului mi-a adus posibilitatea de asculta mai mult; iar acest lucru este foarte important, pentru că abia după ce ai înțeles discursul muzical construit prin alăturarea tuturor vocilor, trebuie să încerci să fii natural, simplu; dar pentru aceasta, îți trebuie multă educație, studiu și în cele din urmă, înțelepciune și chiar eliberare de tot ceea ce știai, dacă pot spune: știi toate detaliile până în cel mai mic amănunt, dar trebuie dincolo de aceasta, să-ți lași loc pentru a experimenta. Acesta este scopul final: muzica nu se face, ci este și a realiza acest lucru este foarte dificil. Ai nevoie de o viață pentru asta; de aceea muzicienii caută mereu și de aceea rămân interesanți și la 80 ani. Mulți dirijori continuă să cerceteze și la 80 ani. Dacă ar fi să spun un țel propriu, acesta este: să fiu în stare să continui munca.


Deci, să înțeleg că aceasta ar fi perfecțiunea pentru dumneavoastră?

Nu neapărat, mai curând, despre ce vorbește muzica și despre responsabilitatea pe care o avem, aceea de a comunica esența muzicii. Și ca să înțelegi esența muzicii trebuie să cânți suficient de bine ca să nu mai ai probleme tehnice.


Pe ce instrument veți cânta la București, pe vioara Guarneri del Gesu?

Da, așa, din păcate, nu am în proprietate această vioară. Cânt pe ea de 10 ani. Este un instrument minunat care i-a aparținut lui Fritz Kreisler; sunt foarte fericit că folosesc acest instrument.


Sunteți implicat în proiecte educaționale. De ce ați ales lucrul acesta?

În primul rând, îmi pasă de lume în general. Și îmi pasă de muzica clasică, în sensul că mi-aș dori ca ea să fie cântată peste tot în lume, dacă se poate. Însă ceea ce putem face fiecare este să ne facem treaba la locul nostru. Nu învăț copii mici să cânte la vioară, ci organizez un concurs pentru violoniști de elită, concursul Carl Nielsen, care caută viitoarele cele mai mari talente. Și încerc să-i atrag pe tinerii violoniști danezi. Sigur, la concursul Carl Nielsen vin talente din întreaga lume; eu am organizat însă și o orchestră de tineret cu muzicieni danezi, pe care am dirijat-o și cu care am lucrat cu multe luni înainte de concertele din cadrul competiției și cu care continui să lucrez și acum. Așa că acum avem o orchestră de tineret capabilă să cânte cu un dirijor mare în deschiderea concursului Carl Nielsen. Așa că această latură educativă este foarte importantă pentru concursul Carl Nielsen. Doresc să mă implic; când ai ajuns la o anumită vârstă, nu că sunt atât de bătrân la 42 ani, începe să-ți pese de ceea ce se va întâmpla după tine, îți cauți locul în lume, îți pasă de ce se întâmplă în general în lume. Mi-ar plăcea să încerc să fac lucrurile să meargă mai bine, într-o lume plină de provocări.


Care sunt provocările despre care vorbiți?

De unde vor veni banii: în Europa de vest și în Statele Unite ale Americii se taie din bugete, orchestrele se închid. Altă provocare este să te asiguri că oamenii știu despre muzica clasică atât cât este posibil într-o lume în care sunt atât de multe alte oferte de divertisment, venind inclusiv din zona social-media, prin tehnologia care există acum. Cred că este necesar pentru cei care se ocupă cu muzica clasică să nu se aștepte ca publicul să vină la ei, ci că ei - orchestre, concursuri -, merg către public și le aduc muzica. Sunt convins de puterea magică a muzicii clasice și de capacitatea ei de a emoționa; nu poți să asculți și să rămâi rece. Așa că oricine ascultă măcar o dată muzica clasică va fi în favoarea susținerii muzicii clasice, a artelor, în general.


Deci, de fapt, percepția publicului asupra muzicii clasice este o problemă de educație?

Absolut. Într-adevăr, este o problemă legată de educație. Problema în multe țări din vest, nu știu exact cum este în România, este că muzica nu mai este parte a sistemului de educație generală. Asta înseamnă că niște oameni trebuie să facă un pas în față și să suplinească prin forțele proprii această lipsă din sistemul educațional: mă refer aici la ONG-uri, orchestre, concursuri. Trebuie să ne creăm propria noastră platformă de educație muzicală. Cred că deja a fost pierdută o întreagă generație, care-i include și pe politicienii din acea generație; trebuie să ne asigurăm că nu mai pierdem încă o generație. Trebuie să ne asigurăm că această nouă generație este atinsă de muzică. Nu cred că este suficient să urci copiii într-un autobuz și să-i duci o dată pe an să vadă repetiția unei orchestre, trebuie ca cei mici să participe activ. Odată ce asculți o orchestră mare cântând, dacă faci parte dintr-un cor, cu siguranță nu vei mai fi același după aceea.


Ce vă motivează să mergeți mai departe, în fiecare zi?

Exact aceasta, faptul că nu fac încă suficient de mult pentru muzică. Pentru mine muzica este perfecțiune - o simfonie, o sonată de Beethoven - aceasta este perfecțiunea. Odată ce interpretăm o lucrare - adică o aducem de la stare metafizică la una fizică, lucrarea este supusă distorsionărilor, limitărilor interpretului, deci nu ne putem aștepta ca vreodată să ajungem la interpretarea perfectă, dar putem încerca. Acesta este cel mai satisfăcător lucru pe care-l cunosc: să încerci să atingi perfecțiunea în interpretare.


Câte ore studiați pe zi?

E foarte diferit de la o zi la alta. Nu mai studiez așa cum obișnuiam să o fac. Exersez cât am nevoie să o fac. Când am nevoie să mă pun în formă, studiez câteva ore ca să-mi recapăt forma, alteori e nevoie să studiez mai mult pentru un eveniment important. Ca regulă, e nevoie să studiezi mai mult în tinerețe, ca să poți stăpâni meșteșugul interpretării - fie că e vorba de vioară, fie de dirijat -; în felul acesta, mai târziu, știi cu siguranță ce să faci ca să revii repede în formă.


Aveți proiecte referitoare la CD-uri noi?

Da, sunt chiar în mijlocul înregistrării tuturor concertelor de Mozart, eu fiind solist și dirijor al Orchestrei Simfonice din Londra. Prima parte a integralei ar trebui să apară, sper, în primăvara viitoare, în 2018, pentru că am înregistrat 3 concerte și urmează să le înregistrez pe următoarele 2. Da, e un proiect foarte interesant.


Aveți un mesaj pentru publicul din România?

Sunt foarte bucuros că mă întorc, de-abia aștept; mi-aduc aminte de niște mese grozave și niște oameni minunați pe care i-am cunoscut. Sunt fericit să revin și să cânt cu Filarmonica Cehă.

Interviu realizat de Cristina Comandașu