În 14 septembrie, Vladimir Ashkenazy va reveni la București, pentru a dirija, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, un concert la pupitrul Orchestrei Philharmonia din Londra, pe scena Ateneului Român. În program: Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră de Prokofiev, cu Michael Barenboim solist, și Simfonia a X-a de Șostakovici.

Am stat de vorbă cu maestrul Ashkenazy la finalul lunii mai 2017; în 6 iulie, Vladimir Ashkenazy a împlinit 80 ani.

Ați cântat Enescu. Ce părere aveți despre muzica lui?

Nu am cântat mult Enescu. Când am fost invitat la Festivalul Enescu, am fost rugați să pregătim și o lucrare de Enescu. Aș putea spune că Enescu a fost un compozitor foarte talentat care a folosit multe teme din muzica populară românească, transformate într-un mod personal și foarte elegant. Nu găsim niciodată expresia emfatică a unui compozitor care vrea să spună lumii: "Uite, eu fac muzică românească!"

Cunoașteți ceva și despre Enescu violonistul?

Nu, am auzit doar că era un violonist excepțional.

La București veți cânta alături de Orchestra Philharmonia din Londra, al cărei dirijor laureat sunteți. Cum ați descrie această orchestră?

Să descrii una dintre cele mai bune orchestre din lume este foarte dificil.... Sunt la cel mai înalt nivel mondial, este un privilegiu că mi-au cerut să-i dirijez; i-am condus de multe ori în ultimii 20 ani. Când am început să-i dirijez, nu știam prea multe lucruri, niciodată nu am făcut studii de dirijat. Pur și simplu, mereu am iubit orchestrele și repertoriul simfonic. Când am avut ocazia să încerc să dirijez, am făcut-o. Primele experiențe au fost cu o foarte bună orchestră din Londra; ei au intuit că eu nu știu să dirijez și mi-au spus: "Știm că de-abia înveți să dirijezi, ceea ce încerci să faci este atât de frumos și de muzical, că acest lucru nu mai contează, te rugăm să revii să ne dirijezi. Să dirijezi poți învăța, dar să înțelegi muzica, nu. Unii încearcă acest lucru toată viața lor și tot nu reușesc. Însă tu știi să faci acest lucru intuitiv." Așa am început; le sunt recunoscător că au primit în mod pozitiv experiența mea și am continuat să revin la pupitrul lor. În cele din urmă, am învățat să dirijez destul de bine; nu am nicio problemă cu muzicienii din orchestră, mă înțeleg foarte bine cu ei.

Acum vă considerați mai mult un dirijor sau un pianist?

Nu știu. Toată viața mea am cântat la pian; de dirijat, am făcut-o doar jumătate din cariera mea. Am iubit mereu orchestrele simfonice, nu am crezut că voi ajunge să dirijez. Însă ceva s-a întâmplat; un dirijor a anulat în ultimul moment și am fost întrebat dacă nu aș vrea să-l înlocuiesc. "Dar nu știu să dirijez" am spus. "Te vei descurca", mi s-a replicat. Nu am vrut niciodată să epatez dirijând; pur și simplu s-a întâmplat și am evoluat natural.

La București veți dirija Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră de Prokofiev și Simfonia a X-a de Șostakovici. De ce tocmai acest program?

Niciodată nu insist pentru un anumit program la un concert, sau, prea rar fac acest lucru. Dacă simfoniile lui Șostakovici sunt des cântate astăzi, înseamnă că ele spun ceva publicului, altfel nu ar fi cântate. Exprimă ceva ce nu ar putea fi spus doar cu ajutorul cuvintelor.

Poate că publicul de astăzi înțelege mai bine ce stă, ideatic, în spatele simfoniilor lui Șostakovici?

Dacă știi cât de puțin despre viața lui Șostakovici, despre experiențele triste pe care le-a avut cu un regim extrem de opresiv, atunci poate că într-adevăr înțelegi mai bine. Când a compus Simfonia a X-a, el nu știa că Stalin va muri; finalul simfoniei este aproape optimist, pentru că între timp aflase că Stalin murise. Nu că ar fi fost fericit de moartea unui om, fie el și Stalin, dar cu siguranță Șostakovici a sperat că poate atunci Rusia o va lua pe alt drum. De aceea poate, finalul simfoniei a X-a este, doar într-un fel, optimist, chiar dacă un optimist moderat.

La finalul lunii iunie 2017, casa Decca a lansat un CD cuprinzând integrala suitelor franceze în interpretarea dvs. Iată-l în prim plan pe Ashkenazy - pianistul. Este un cadou pe care vi-l faceți la 80 de ani?

Mai curând, este cadoul pe care mi-l face Decca la aniversare. Discul a fost înregistrat în aprilie 2016. Am înregistrat destul de mult Bach de-a lungul anilor: Clavecinul bine temperat, dar și alte lucrări. Atitudinea mea față de Bach este aceeași pe care o aveți probabil și dvs. sau oricare meloman: Bach a fost incredibil de important, influența lui nu va dispărea niciodată. E posibil ca fără Bach, muzica să nu mai fie la fel ca cea pe care o știm astăzi. Respectul și totala mea identificare cu ceea ce Bach a vrut să transmită prin muzică sunt dincolo de cuvinte. Sunt fericit că am putut cânta Bach, rezonabil de bine, sper, recunoscător că am putut să și înregistrez.

Repetați încă la pian în fiecare zi?

Da, sigur. 2-3 ore pe zi, câteodată mai mult.

Cât de des mai aveți astăzi recitaluri și concerte?

Nu mai cânt în recitaluri. Cânt însă la 2 piane cu fiul meu, Vovka, care este și el pianist. Cânt și muzică de cameră, cu celălalt fiu al meu, Dmitri. Nu am părăsit niciodată pianul. Acum, studiez un program pentru două piane - vom cânta cât de curând mai multe concerte împreună.

Ce sfat ați avea pentru tinerii care studiază muzică?

Nu sunt persoana care să dea sfaturi. Și mai ales să dai sfaturi în general, este foarte dificil, pentru că sunt atât de mulți oameni care fac lucruri diferite, cu mentalități diferite, cu atitutini diferite față de viață. Unii sunt foarte talentați, alții, mai puțin. Nu poți da același sfat tuturor. Însă pot spune doar atât celor care fac astăzi muzică cultă: Dacă simți că destinul tău este să servești uneia dintre cele mai mari realizări spirituale ale omenirii, ceea ce este muzica clasică, atunci fă tot ce poți mai bine ca să înțelegi ceea ce au vrut să spună, să comunice, marii compozitori. Și transmite publicului, celor care te ascultă, ce crezi că ai înțeles din ceea ce spun acești compozitori. Sigur că este o sarcină foarte grea să înveți să cânți sau să dirijezi marea muzică, dar dacă simți că acesta este destinul tău, fă tot ce poți mai bine, folosește-ți toate puterile mentale și emoționale pentru a-l servi pe compozitor. Nu te gândi la tine, ci la ce vrea să spună muzica.

Cum v-ați descrie dincolo de scenă?

Să mă descriu pe mine însumi? Nu am făcut-o niciodată. Mă simt un om foarte norocos. De ce? Pentru că s-a întâmplat ca natura să mă facă muzician și sunt foarte recunoscător pentru asta. Să servești o entitate spirituală a omenirii este cel mai bun lucru la care te poți gândi. Făcând acest lucru, ajut pe toată lumea interesată de lumea spirituală înaltă. Muzica cultă îi ajută pe oameni să crească spiritual, să ducă o viață mai bună, construiește o lume mai bună nu doar pentru tine, ci și pentru toți cei din jurul tău. Sigur că suntem, în cele din urmă, niște animale, e adevărat, însă suntem niște animale spirituale, avem un spirit, un suflet și ar trebui să trăim la cel mai înalt nivel spiritual al existenței noastre. Ceea ce include dragoste, înțelegere, o existență spirituală, nu doar materială. Materialul ar trebui să fie în slujba spiritualului. Dacă am reuși lucrul acesta pentru miliardele de oameni de pe planetă, totul ar fi mai bine și ne-am mai confrunta cu atâtea războaie și probleme. Probabil, e imposibil, însă măcar ar trebui să încercăm.