Ce viziune aveţi, de această dată, asupra capodoperei lui Prokofiev inspirate din drama lui William Shakespeare? Cum arată noua montare - este modernă, tradiţionalistă sau se situează undeva între cele două repere?

În primul rând doresc să vă mulţumesc pentru invitaţia de a realiza acest dialog, pe care mă bucur că îl avem, aşa cum mă bucură şi oportunitatea de a participa la realizarea acestei producţii.[…] Este unul dintre baletele mele preferate, o minunată creaţie literară care a fost transpusă muzical de Prokofiev într-un mod absolut fantastic. M-am format în tradiţia neoclasică a baletului ce transpune poveştile din punct de vedere coregrafic, am crescut cu acel repertoriu şi baletul a rămas pentru mine o cale de a spune poveşti care nu pot fi detaşate de stilul coregrafic... Cred că orice tip de public vine la un astfel de spectacol va înţelege în primul rând povestea. În afară de asta, este un omagiu pentru o uriaşă poveste de iubire, care a traversat secolele, venind din perioada medievală până în secolul XX, deci o tradiţie shakespeariană adusă prin intermediul textului, apoi al jocului actoricesc şi ulterior, până în zilele noastre, printr-o multitudine de ipostaze în atenţia publicului. Este un mesaj în care trebuie să continuăm să credem, în iubire, în pace, în fraternitate, este ceva ce suntem datori să continuăm, ceva cu care ne confruntăm zilnic în diferite moduri. Şi este foarte importantă credinţa că iubirea puternică de acest fel încă există şi că pacea încă există. Am imaginat acest spectacol în Verona zilelor noastre, pentru că există locuri în Verona care ne amintesc de Evul Mediu, ziduri care păstrează amprenta acelui timp şi mi-am imaginat cum ar arăta astăzi acest conflict între familii, acele diferenţe dintre ele. Am avut norocul să pot colabora cu un scenograf fantastic, Alessandro Camera, care a reuşit să jongleze echilibrat cu cele două secole. Pe de o parte am avut grijă să nu punem prea mult accentul pe modernitate, ceea ce ar fi alterat cumva textul original, dar pe de alta, de la început atmosfera te face să simţi că nu eşti în perioada potrivită şi până la urmă realizezi că nu eşti chiar cu totul în Evul Mediu. Această ambiguitate temporală este foarte importantă pentru mine şi de aceea ţin ca ea să existe.

Care ar fi cele mai mari provocări când vine vorba de "Romeo şi Julieta" de Prokofiev, din perspectiva viziunii coregrafice?

Poate că interpretarea muzicii. Am încercat să evit realismul pieţei, al străzilor, lucrurile care ajută la reconstituirea perioadei respective. M-am folosit astfel de simboluri şi de la început preocuparea mea a fost următoarea: cum aş putea să păstrez, să evoc minunata intensitate care există în această muzică, tensiunea ei? Pentru că există pur şi simplu momente atât de impetuoase pe care pur şi simplu nu le poţi evita: Moartea lui Mercutio, Moartea lui Tybalt şi Scena luptei, de asemenea. Să transferi aceste lucruri pe terenul dansului, pe terenul muzicii este provocator. Mi-am imaginat aşadar că ambele familii concurează pe teren sportiv. De aici se naşte această rivalitate între ele. […] Într-o zi, din greşeală, ambele familii trebuie să se antreneze de la aceeaşi oră şi asta generează conflictul. Şi aşa cum în multe situaţii conflictul este generat de greşeli, de vreo prostie sau doar de o mânie superficială, la fel şi aici. Este de fapt o oglindă a zilelor noastre. Şi aşa cum Familia Capuleti, mai tradiţionalistă, puţin bigotă, conservatoare, are un celebrul său bal, am simţit nevoia să contrabalansez acest lucru, imaginând un club pentru familia Montecchi, în care oamenii petrec mult mai relaxat. Aşa am reuşit să creionez două puncte contradictorii, familia Julietei, care este foarte conservatoare şi pe cea a lui Romeo, care este mai boemă. Aceste două realităţi se confruntă între ele. M-am ocupat ulterior de conflictul de generaţii, cel dintre cuplul celor doi tineri, care se îndrăgostesc, şi familiile lor, care aparţin trecutului, ce spune: Nu, nu te căsătoreşti cu cine vrei, ci cu cine vrem noi! […] Sper ca publicul român să înţeleagă mesajul pe care doresc să-l transmit, convingerea mea, aceea că merită să luptăm pentru pace şi pentru iubire. Am lucrat foarte mult cu dansatorii şi pot să spun că au făcut o treabă extraordinară. Totul a decurs mult mai rapid decât am preconizat iniţial iar interpretarea lor mi-a demonstrat că înţeleg perfect ceea ce fac şi ceea ce doresc. Pentru că este foarte important să fii înţeles, în primul rând de dansatori, şi apoi, următorul mare pas, să fii înţeles de public.

Muzica lui Prokofiev pentru acest balet este, fără îndoială, printre cele mai memorabile pagini ale sale şi un element de mare atracţie, fără îndoială. Cum comunicaţi cu dirijorul Tiberiu Soare şi cu Orchestra Operei Naţionale Bucureşti?

Am făcut prima repetiţie generală joi, 2 martie, şi ne-am potrivit de parcă am fi lucrat de săptămâni bune împreună. Am avut un sentiment foarte bun şi simt că avem, cum se spune, o vibraţie similară. Cu toţii ne-am pregătit multă vreme separat, exersând în studio. Încerc, nu este întotdeauna uşor, să urmăresc partitura exact aşa cum a fost ea scrisă, respectând fiecare notă. Cred că trebuie să respectăm acest lucru!