Pentru cei care au copii mai mici, seria "Poveștilor din pădurea muzicală" este binecunoscută: 8 cărți cu povești care descriu spiriduși care poartă numele unor mari compozitori și care împrumută caracterul muzicii acestora.

Seria a apărut în 2011. În prezent, autoarea a pregătit o nouă carte, dedicată muzicii lui George Enescu, însă peisajul editorial din 2017 este mult diferit de cel din 2011. Însă s-au strâns deja sute de precomenzi ale unor părinți care vor să arate în felul acesta, că muzica clasică este importantă pentru copiii lor, și în anul 2017.

A face poveşti care să placă copiilor despre muzica clasică, despre marii compozitori, mie mi se pare o treabă foarte bună.

Poveștile din seria "Poveşti din pădurea muzicală" au fost scrise acum şapte ani pentru a crea un public tânăr, pasionat de muzică clasică. O miză destul de riscantă, pentru că copilul simte imediat artificialitatea şi se îndepărtează instanteneu, îl pierdem. De fiecare dată când ne dorim să îi prezentăm ceva poleit, pus pe un soclu, copilul se îndepărteză şi e foarte bine că face aşa, de altfel. Aşadar, am încercat să aplic nişte metode împrumutate din publicitate şi din cursurile de creative writing, le-am filtrat printr-o zonă de strategie să zicem muzicală şi au ieşit aceste cărţi.

Care sunt cărţi despre... Haideţi să enumerăm compozitorii...

Sunt cărţi despre Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski şi Strauss-fiul, plus o ediție dedicată Crăciunului. Iar acum pregătim o carte - de fapt, este gata - despre Enescu, compozitorul nostru naţional, care, de altfel, îmi este cea mai dragă.

Aceste cărţi au fost create acum ceva vreme printr-o metodologie despre care eu am aflat că este originală, unică; am numit-o MBA. Şi metoda cu pricina spune aşa: dacă putem exprima spiritul unui brand printr-un audit de brand, putem face lucrul acesta, chiar dacă pare mai neortodox, şi vizavi de muzica marilor compozitori. Pentru că vreau să accentuez un lucru: pe mine nu mă interesează biografia lui Beethoven, pentru că copilul nu se va întâlni, din păcate, cu Beethoven pe stradă, în schimb se va întâlni cu muzica lui. Şi atunci, e irelevant pentru un copil să ştie că Beethoven avea, să zicem, o relaţie precară cu igiena sau că era un om, cum spuneau contemporanii lui, mai degrabă brutal, chiar irascibil. Muzica lui Beethoven este o muzică generoasă, n-are nici o legătură cu precaritatea igienei personale a compozitorului. Şi de aici, am vrut să-l educ pe copil în a se apropia firesc de nişte giganţi, până la urmă.

Iar acum, a noua carte care ar trebui să fie în această serie se află într-un impas.

Da. Este un paradox. "Enescu şi Hora razelor de soare", cartea despre compozitorul nostru naţional, despre muzica compozitorului nostru naţional, va fi tradusă în suedeză - o să apară în septembrie în țara poveştilor, Suedia - şi vom participa la Târgul de carte de la Gotteborg (avem deja o invitaţie confirmată la ICR). Între timp, într-adevăr, ne străduim să găsim un drum către casă, în România. E puţin mai complicat pentru că percepţia editorială este că nu este o piaţă pentru muzica clasică şi e un lucru greu de demontat.

În contextul acesta editorial complicat, s-au bucurat de succes primele şapte povești din serie?

Da. S-au vândut în 120.000 de exemplare. Au fost şapte cărţi plus un proiect special, Poveste muzicală de Crăciun, deci, în total, au fost opt cărţi muzicale. S-au vândut în 120.000 de exemplare, ceea ce e multicel pentru piaţa din România, în condiţiile în care un tiraj bun e de 5.000 exemplare şi se vinde cam în trei-patru ani. Da, dar argumentul este "Asta s-a întâmplat în 2011 şi este o situaţie irepetabilă.".

Ce ar fi de făcut? Ce este necesar de făcut?

Glumind... cred că dacă voi aştepta ca cei 12.000 sau 15.000 de copii care au această colecţie să crească mari şi să devină editori, sigur vor publica aceste cărţi. Dar, până se întâmplă asta, scriu. Scriu diverselor edituri care au mai rămas, cele care încă nu ne-au refuzat, caut sponsori pentru proiect, caut parteneri de promovare. În rest, cartea e gata, a trecut printr-o corectură... Avem nişte parteneri minunaţi; spre exemplu, Raluca Ştirbăţ, pianista care este foarte angajată în proiectul de restaurare al casei din Mihăileni, casa lui George Enescu. Ea ne este foarte aproape şi ne susţine. Oana Marinescu, de la Festivalul "George Enescu", de asemenea, ne e o prietenă foarte dragă şi susţine din tot sufletul proiectul... Deci, ar fi nişte oameni care trebuie cumva să se adune în jurul acestei idei şi cred că poate peste câteva luni cartea asta va reveni unde ar trebui să fie, adică acasă.

Pentru cei care nu vă cunosc, aş vrea să vă prezentaţi și să ne spuneţi cu ce vă ocupaţi atunci când nu scrieţi cărţi muzicale pentru copii?

Eu vin din publicitate. Timp de zece ani am fost publicitar înrăit şi corporatist, care stătea mult peste program, în brainstorming-uri şi în strategii de brand. Am condus agenţia Ogilvy&Mather care, pe vremea aceea, avea cifra cea mai mare de afaceri de pe piaţă. M-am orientat apoi către zona de traning creativ şi acum sunt trainer de creativitate şi inovaţie.

Şi de unde pasiunea pentru muzica clasică?

Pasiunea pentru muzica clasică vine din foarte fragedă copilărie, când tatăl meu asculta în fiecare seară concertul de la Radio România Muzical şi îmi descifra aşa cumva părţile unui concert. Încercam alături de el să recunosc compozitorul, astfel încât pe la trei sau patru ani recunoşteam fără efort Mozart, Beethoven, Chopin. Făceam diferenţa între ele, chiar bucăţi la prima audiţie. Am făcut apoi şcoala de muzică, am făcut pian până prin liceu cu o profesoară minunată, doamna Marcela Nistor, şi am citit mult despre muzica clasică. Apoi, mi-a venit această idee. Am fost la şcoala de vară la Harvard şi m-am întâlnit cu un minunat profesor de teorie muzicală, Mr. Wright, care mi-a confirmat că e o metodă originală şi că merită să merg mai departe, că merită să scriu nişte cărţi, să nu rămână doar o metodă pedagogică seacă într-un raft de bibliotecă, ci să ajungă la copii, de fapt.

Aveţi copii?

Am doi copii - Tea şi Sashi - care sunt, de altfel, şi micii ghizi din cărţi, în căutarea muzicii clasice… închid cumva cercul. Iar Tea, fata mea, care acum are 12 ani, ilustrează ultima carte. Este unul dintre cei trei ilustratori. Planşele populare şi planşele cu păsări sunt făcute de Tea în Pădurea muzicală.

Înțeleg, deci, că sunteţi şi acum ascultătoare Radio România Muzical?

Da. Îl am în maşină. Radioul meu este pus pe Radio România Muzical, iar tata acasă, acum pensionar, tot aşa, ascultă Radio România Muzical. Aşa că el va asculta primul acest interviu.

Atunci, ad-hoc, vă fac o invitaţie de a ne adresa un mesaj cu ocazia aniversării noastre de 20 de ani. Aş vrea să-l includ printre mesajele din emisiunile noastre speciale din 24 martie.

V-aş dori La mulţi ani de poveste! Aş dori să ne încântaţi în continuare şi să ne inspiraţi în a trăi doar printre armonii!