Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianista Alina Azario

Publicat: vineri, 30 Septembrie 2016 , ora 12.37
În 29 septembrie 2016 debutează la Hamburg, în Germania, o ediție itinerantă a Festivalului Internațional "Clara Haskil". Inițiatoarea proiectului este pianista Alina Azario, cea care în urmă cu de doi ani a organizat pentru prima dată, la Sibiu, Festivalul Internațional ce poartă numele remarcabilei pianiste române. Timp de trei zile, până în 1 octombrie, în două spații culturale de prestigiu din Hamburg, Laeiszhalle Klein și Mendelssohn-Saal, iubitorii de muzică clasică vor avea ocazia să ia parte la tot atâtea seri memorabile construite în jurul numelui Clara Haskil și al muzicii lui Enescu. Mai multe amănunte despre acest proiect ne oferă în continuare chiar pianista Alina Azario, cu care am realizat un scurt interviu.


Cum a venit ideea organizării acestei extensii și ce înseamnă această ediție itinerantă la Hamburg?

A fost, practic, o oportunitate, o întâmplare faptul că Institutul Cultural Român a decis deschiderea unui program care se numește Centenar și, printr-un concurs de proiecte, am câștigat posibilitatea de a face această ediție itinerantă aici, în Hamburg. E o mare bucurie și onoare pentru noi să punem pe picioare acest proiect. Mă bucur, iată, să începem o ediție itinerantă cu trei concerte.


Ce artiști poate urmări publicul german?

Vom începe joi, 29 septembrie 2016, în binecunoscuta Laeiszhalle, templul muzicii clasice din Hamburg. Artiștii invitați vor fi Mauro Lo Conte - pianist, care a venit și în ediția trecută la Festivalul din Sibiu; Hubert Rutkowski - profesor la Universitatea de Muzică de aici, din Hamburg, pianist; și actrița Anna Schieber, care va citi corespondența dintre Clara Haskil și Dinu Lipatti. E, practic, același proiect pe care l-am făcut și anul trecut în Sibiu cu actrița Maia Morgenstern. Voi cânta și eu, iar apoi e o mare bucurie să-l primim pe Valentin Răduțiu, care va susține un concert alături de pianistul suedez Per Rundberg, iar sâmbătă va veni pianista Raluca Știrbăț, pentru un recital de pian care va conține lucrări ale lui Franz Liszt și George Enescu. Dorim să arătăm publicului de aici repertoriul românesc, să-l facem mai curios și să-l sensibilizăm pentru o imagine mai bună a României și a culturii noastre. Aceasta este ideea proiectului.


Și câteva cuvinte despre cea de-a treia ediție a Festivalului "Clara Haskil" de la Sibiu…

Anul acesta vom deschide festivalul cu Cvartetul Ad Libitum, apoi va veni Adrien Boisseau - un violonist minunat, membru al cvartetului Ebene și Pierre Genisson - clarinetist francez. Vom cânta împreună un program de trio. Apoi va veni Finghin Collins - pianist irlandez. Continuăm tradiția festivalului de a include în fiecare ediție un pianist care să fie câștigător al Concursului Internațional "Clara Haskil" din Elveția. Vor mai cânta, de asemenea, William Youn - un pianist sud-corean, dar care locuiește în Germania și pianistul Mauro Lo Conte, care va veni anul acesta pentru un recital. Cu cele două ediții, avem mai mult de 20 de soliști care vor veni pentru a cânta în cadrul acestor două festivaluri. E minunat!

Interviu realizat de Ioana Marghita