Pianista Zee Zee (Zhuo Zhang) este solista concertului din 23 septembrie care deschide Festivalul RADIRO. Ea interpretează Concertul nr.2 de Serghei Rahmaninov.

De vorbă cu muziciana Zee Zee, unul dintre pianiştii excelenţi ai Chinei, în momentul de faţă înaintea unei premiere: prima sa prezenţă ca solistă aici, în România. Cum trăiţi de obicei astfel de experienţe, şi cum credeţi că va fi acest concert şi întâlnirea cu publicul de la Bucureşti?

Studiez, mă pregătesc foarte intens, foarte temeinic. Mă asigur că totul e perfect pus la punct, mă asigur că îi pot oferi publicului cele mai bune poveşti muzicale ale mele şi că pot transmite cum îl înţeleg pe Rahmaninov tuturor celor din sală.

Nu vă încântă perspectiva unor locuri noi unde călătoriţi, a întâlnirii cu un public pe care nu l-aţi mai cunoscut vreodată?

Ba da, întotdeauna simt asta, mai ales când se întâmplă pentru întâia oară. Este pentru prima dată când voi cânta în România, prima în Bucureşti şi de-abia aştept întâlnirea cu melomanii români!

Toamna trecută am avut ocazia s-o urmărim, în Festivalul "Enescu", pe Yuja Wang interpretând Concertul nr. 2 de Bela Bartok. De data aceasta, dumneavoastră propuneţi al doilea concert de Serghei Rahmaninov, una dintre cele mai iubite creaţii ale repertoriului pentru pian. Care este povestea dumneavoastră legată de Concertul nr.2 al lui Rahmaninov şi cum i-aţi descrie arhitectura interioară, povestea muzicii sale?

Interpretez lucrarea de mulţi, mulţi ani... Ţin minte că, pe când eram foarte mică şi abia începusem să studiez pianul, în anii formării ascultam mereu, constant acest concert gândindu-mă că este cea mai dificilă şi mai profund emoţionantă piesă care a fost scrisă vreodată. Apoi, la vârsta de 13 sau 14 ani am dobândit în sfârşit capacitatea de a învăţa concertul. Ţin minte că l-am învăţat în aproximativ o săptămână pentru că eram captivată de muzica sa şi pentru că îl cunoşteam atât de bine. După cum ştiţi, finalul celei de-a doua mişcări a fost folosit în numeroase filme, aşa că este o lucrare în acelaşi timp extrem de populară şi foarte specială, cred, pentru orice pianist.

Şi o partitură extrem de solicitantă tehnic, presupun...

Sigur că da!

Veţi cânta în compania Orchestrei Simfonice din Shenzhen şi sub bagheta dirijorală a lui Lin Daye. Este, aceasta, o ocazie să vă întrebăm cum vedeţi relaţia dintre solist, dirijor şi orchestră. Şi cum arată profilul dirijorului potrivit stilului dumneavoastră, Zee Zee?

Eu abordez, de fapt, fiecare concert cu orchestra ca pe o lucrare camerală. Este un parteneriat atât de apropiat... Facem împreună ca muzica să se întâmple - ceea ce este un sentiment extraordinar. Shenzhen Symphony este una dintre orchestrele din oraşul meu natal, un ansamblu cu care am crescut de mică aşa că eu cunosc foarte bine orchestra. Pe de altă parte, cu Lin Daye va fi prima colaborare, aşa că sunt foarte familiară cu muzicienii din orchestră, dar abia la întâiul concert sub bagheta maestrului Lin Daye. Aşa că sunt sigură că va fi o experienţă minunată; plină de prospeţime, toată lumea cunoaşte lucrarea - va fi extraordinar.

Aşadar, nu este deloc primul contact, ca solistă, cu Orchestra Simfonică din Shenzhen. Ce ştiţi despre muzicienii din orchestră şi cum aţi recomanda ansamblul publicului român?

În ceea ce priveşte orchestra - aş reaminti că oraşul Shenzhen este, după cum poate se ştie, unul foarte tânăr al Chinei. Este un fel de Silicon Valley a acestei ţări, acolo îşi au sediul numeroase corporaţii, este un centru al inventicii, un oraş al tehnicii prin de energie, de dinamism şi pasiune. Şi, da, în esenţă cam tot ce se întâmplă la Shenzhen este sinonim cu noul, creativitatea şi dedicarea. Am urmărit Orchestra din Shenzhen crescând, evoluând şi devenind, în momentul de faţă, un colectiv extrem de matur. Au atât de multă experienţă, căpătată ca urmare a colaborării cu numeroşi dirijori şi solişti de valoare şi a devenit un grup artistic matur.

Mă simt extrem de mândră de această orchestră din oraşul meu natal - o iubesc, pur şi simplu, foarte mult! Sunt muzicieni absolut extraordinari!

Pentru că am discutat despre Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov, v-aş întreba dacă aveţi un top al compozitorilor preferaţi? Care sunt numele care ocupă un loc special între preferinţele dumneavoastră?

Este o întrebare delicată... Pentru că iubesc cu adevărat toată muzica, pe fiecare compozitor. Aş spune că în etapa actuală, dacă aş fi nevoită să aleg câţiva autori pe care îi ador fără rezerve, aceştia ar fi Schubert, Schumann, Brahms şi Maurice Ravel. Rahmaninov, bineînţeles. Însă în ceea ce-l priveşte, muzica sa este minunată, dar nimic nu se compară cu modul său de a cânta la pian. Pentru mine, muzicianul rus reprezintă mai mult o sursă de inspiraţie ca interpret, decât în calitate de compozitor.

Aşadar, primul nume pe care l-aţi indicat e Schubert, un compozitor care nu a semnat vreun concert pentru solist şi orchestră. Aşa că îl apreciaţi pentru muzica de cameră pe care a imaginat-o…

Da, ador muzica de cameră, să fac muzică de cameră reprezintă una dintre activităţile mele muzicale favorite. Iubesc să cânt împreună cu alţii, ca parteneri, aşa cum iubesc să cânt în concerte, ca solistă.

Aţi câştigat primul Concurs internaţional de Pian al Chinei, sunteţi laureată a Concursului Gina Bachauer din Statele Unite ale Americii şi a competiţiei Vladimir Krainev din Ukraina. De asemenea, aveţi în palmares un premiu la Concursul Internaţional "Regina Elisabetha" de la Bruxelles. Cum aţi caracteriza experienţa de a participa la un concurs internaţional de interpretare, Zee Zee? Şi în ce măsură au fost decisive aceste premii la recunoaşterea dumneavoastră internaţională?

În esenţă, îmi displace conceptul de concurs de interpretare. Competiţii sunt cursele de cai, ideea nu e adecvat să se aplice artei, muzicienilor.

De acord cu dumneavoastră!

Totuşi, din păcate, în lumea în care trăim, în care muzica clasică nu se mai bucură de un succes global, devine din ce în ce mai dificil să obţii angajamente, să ai şansa de a apărea în faţa publicului. Eu am considerat competiţiile în primul rând un prilej de a mă pregăti foarte bine, le-am privit ca pe antrenamente foarte dure care să-mi forţeze limitele, în special când eram mai tânără. Prilejuri de a mă autodepăşi, de a mă concentra, de a lucra şi de a finisa cât mai bine posibil un repertoriu. Asta m-a determinat să-mi perfecţionez tehnica, abilităţile muzicale în general. Când eram mai tânără, m-am gândit la concursuri ca la şanse de a cânta în public. Atunci când eşti la început şi nu există atât de mulţi care te solicită să susţii concerte, dacă doreşti să fii pe scenă, la un moment dat, ai nevoie de exerciţiu, pentru momentele în care te vei afla pe scenă. Nu e ca şi cum te-ai încuia într-o sală de repetiţii, fără vreo experienţă în faţa publicului şi, deodată, devii un mare interpret - nu se întâmplă niciodată aşa. Am tratat aceste competiţii ca pe ocazii, ca pe o practică a experienţei de scenă.