Tenorul Stefan Vinke îl întruchipează pe Siegfried în ultimele două spectacole din tetralogia Inelul nibelungului prezentate în cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth: vineri, 29 iulie (Siegfried) și 31 iulie (Amurgul zeilor). În septembrie 2016, este invitat la București pentru o reprezentație a operei Parsifal la Ateneul Român.

Ințeleg că anul acesta aniversați un deceniu împreună cu Siegfried!

Da,așa este. Chiar atâția ani se împlinesc de când am cântat prima dată acest rol.

S-ar putea spune că în acești 10 ani Siegfried "a crescut" odată cu dvs?

Cred că aș putea spune că Siegfried s-a maturizat odată cu mine și că eu am crescut și odată cu el. Este ceva ce se întâmplă destul de frecvent atunci când interpretezi un rol o perioadă așa de lungă și ai ocazia să îți modelezi personajul, să îl cizelezi interpretându-l în ipostaze variate: sub bagheta unor dirijori diferiți, colaborând cu diferiți regizori, în compania unor alți colegi și - cum să vă spun - în contexte care te pun în situații noi pe parcursul a 10 ani. Aș spune că în această perioadă am crescut, ne-am maturizat și unul și celălalt, împreună. 

Ați cântat Siegfried sub conducerea multor baghete dirijorale. Cum se simte interpretul unui asemenea rol trecând de la o versiune dirijorală la alta, nu este dificilă trecerea de la o viziune artistică pregnantă la alta?

Nu aș spune că este greu să treci prin aceste experiențe, să le trăiești ci că se impune să fii deschis, să pornești de fiecare dată de la ideea că trebuie"adaptezi" personajul tău fiecărei noi concepții dirijorale. Asta pentru că fiecare dirijor cere anumite puncte culminante, conduce discursul înspre acestea sau, apoi, după aceea realizează tranziția dintre ele ... De aceea mi se pare mai ușoară adaptarea dacă încerci să privești totul ca o noutate de fiecare dată.

Pentru un solist, diferențierile unui asemenea rol sunt datorate mai mult viziunii dirijorului sau celei a regizorului?

Cred că mai mult dirijorului decât regizorului, deoarece dirijorul coordonează MUZICA în timp ce regizorul se ocupă de ceea ce se întâmplă pe scenă și - cum să vă spun - caracterul rolului, al personajului poate fi (e adevărat) rareori "spart", distrus sau transformat într-o manieră în care să nu mai aibă deloc de a face cu ceea ce a scris Wagner. De aceea cred că diferențierile sub aspect muzical sunt mai importante de urmărit pentru conturarea rolului decât ceea ce se întâmplă pe scenă. Desigur că și viziunea scenică oferă alte perspective, dar esența caracterului, cadrul motivațional al personajului la un moment dat al spectacolului denotă asemănări, aspecte comparabile; ceea ce ne permite - cred eu - mai multe elemente de diferențiere a rolului rămâne coordonata muzicală.

Apropo de ceea ce spuneați, am văzut fotografii cu dumneavoastră în rolul Siegfried în costumații dintre cele mai diverse...îmi vin acum în minte imagini de la montările de la Seattle sau de la Stuttgart... Vă influențează cumva acest aspect felul în care vă simțiți pe scenă?

Nu cred că un costum influențează muzicalitatea sau modelarea muzicală, dar costumul poate să reflecte uneori foarte pregant caracterul... Dacă ar fi să mă refer la asemănări între montările din cele două orașe pe care le-ați amintit, atunci ar trebui să spun că la Seattle am avut parte de ceea ce se poate numi - în cel mai bun sens al cuvântului - de un Inel al Nibelungului într-o manieră foarte conservatoare! Și m-am simțit foarte, foarte bine în acel costum căci mi-a oferit acea imagine în care și eu îl imaginez, în care îmi văd, îmi simt rolul... Si a fost foarte agreabil. In Stuttgart am avut parte de o costumație specială, foarte diferită - au fost de fapt două costume: primul - pe care, cum să îl descriu... - a fost mai degrabă comic, au fost aspecte diferite care au generat un efect nostim mai degraba...Nu mai vezi astăzi un Siegfried acoperit cu o blană sau înfășurat în ceva de genul acesta, dar de fapt, atunci când cânți, simți rolul la fel cum se întâmplă atunci când ești în costumul acela al unei montări clasice. Așadar, costumul este efectiv important doar să te plaseze în acea situație a rolul scenic.

Publicul de la București și ascultorii Radio România au avut ocazia să vă asculte cântând acest rol pe scena Sălii Palatului din București cu trei ani în urmă, în cadrul Festivalului "Enescu"; a fost însă vorba de opere în concert. Ați cântat și atunci sub bagheta maestrului Marek  Janowski, alături de care ați mai colaborat și cu alte prilejuri. Sunt diferențieri mari față de atunci, între versiunea de concert și cea a spectacolului complet de operă?

Nu cred că se pune problema unei mari diferențe ... Interpretăm aceeași muzică, dl Janowski dirijează tot cu aceeași exigență, orchestra este în fosă, dar cântă aceeași partitură ca și atunci când se află pe podium. Tempo-urile sunt aceleași, maniera de abordare muzicală este păstrată și ea ca și atunci când am interpretat-o în varianta concertantă de aceea nu avem de a face cu o mare deosebire... In mod firesc, pentru noi - cântăreții - apare elementul scenic cel care ne implică și sub aspect actoricesc. Este ceva ce se adaugă din punctul nostru de vedere și de aici apare - ca o consecință firescă - cea mai mare provocare pt noi: să cântăm și să și jucăm în același timp. In plan muzical însă, lucrurile stau aproape la fel: cred că avem cam aceleași tempo-uri, aceeași imagine de ansamblu și construcție muzicală... Am impresia că - dacă cineva ar avea curiozitatea să caute durata primului act din Siegfried interpretat sub bagheta lui Herr Janowski în manieră concertantă și să o compare cu cea pe care o realizează acum, aici - diferențele ar fi minimale. Deci aproape de ne-luat în seamă ca diferențe.