Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. 'Flautul fermecat' - recitaluri în Japonia

Publicat: joi, 2 Iunie 2016 , ora 12.45

Periplul național și internațional din această primăvară al Turneului Național "Flautul Fermecat", un proiect Radio România, cu flautistul Ion Bogdan Ștefănescu și pianistul Horia Mihail, continuă, după succesele din luna martie de la Washington și de la New York. Cei doi muzicieni vor pleca în Japonia, pentru două recitaluri excepționale. Detalii ne-a oferit Ion Bogdan Ștefănescu.


Turneul "Flautul fermecat" continuă astăzi, de această dată în Japonia. Unde anume veți concerta și de ce ați ales să prezentați din nou un program 100% românesc?

Am rămas cu această idee fiindcă am văzut că mai ales în America a avut un succes fulminant acest program și sunt sigur că în Japonia cu atât mai mult fiindcă, după părerea mea, muzica românească e foarte apropiată de cea japoneză, când ne gândim la un folclor arhaic, un folclor cu adânci rădăcini în substraturile noastre culturale. Deși există o asemenea distanță între țările noastre, totuși muzical există anumite asemănări extraordinare. Cu siguranță, vom avea succes cu cest repertoriu.

Primul nostru recital, pe care-l avem la Osaka, va avea loc într-o sală splendidă - Vega Hall, una dintre cele mai importante săli de concert din Japonia - unde-i avem invitați pe Hayashi Utaka, un violoncelist care aici, în zona Osakăi, este o vedetă, și pe Ciprian Marinescu, bunul nostru prieten, colegul meu de școală și de facultate, un violonist excepțional care a vizitat România și a și dirijat Orchestra de Cameră Radio - deci, un muzician complex. Împreună vom susține acest recital la Osaka, ei doi fiind invitații noștri pentru două lucrări din program.

Pe lângă programul pe care noi îl prezentăm la Osaka, care cuprinde lucrări de la Anton Pann până la Johnny Răducanu, trecând prin George Enescu, Paul Constantinescu, Ciprian Porumbescu, Ioan Dobrinescu - cu o lucrare excepțională, care a avut mare succes în America, și aici cu siguranță va avea succes fiindcă e gândită pe o temă binecunoscută din folclorul românesc, Mocirița, vom avea un concert și la Tokyo, unde pentru mine, ca flautist, e cel mai important loc de pe pământ; vom cânta chiar la Muramatsu, firma celebră de flaute (există și o școală de flaut Muramatsu) și vor fi probabil numai și numai flautiști - de la elevi și studenți, până la cei mai faimoși profesori. Și acolo se schimbă programul.

Rămâne Cantabile și Presto de Enescu - l-au vrut în mod special - , dar voi prezenta lucrări foarte importante din literatura românească pentru flaut. Și vom cânta Sonatina de Stan Golestan, Sonata de Tudor Ciortea, Sonata de Sigismund Toduță și apoi lucrări pentru flaut solo de Doina Rotaru, Horațiu Rădulescu și Dan Voiculescu.

E un program ultraspecializat și l-am ales tocmai în ideea de a demonstra acestei lumi și acestor continente - America, Asia și pe unde ne-om mai plimba cu acest program - că, pe lângă acest fabulos compozitor care a fost George Enescu, noi avem o școală excepțională de compoziție, cu compozitori foarte valoroși, foarte puțin cunoscuți în străinătate, dar cu compozitori care, realmente, au schimbat cursul muzicii prin creația lor sau au marcat-o cel puțin pe-a noastră dacă nu și pe cea universală. Compozitori precum Paul Constantinescu sau Toduță, Stan Golestan - o generație importantă, care a trăit lângă Enescu și după Enescu, iar ce s-a-ntâmplat după Enescu, ce școală de compoziție a rămas… este, realmente, spectaculoasă și de aceea compozitori precum Dan Voiculescu, Horațiu Rădulescu sau Doina Rotaru nu ar trebui să lipsească din repertoriul flautiștilor în plan universal.

Interviu realizat de Lucian Haralambie