Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Concert Regal pe 10 mai la Castelul Peleș - Interviu cu Remus Azoiței și Teodor Ilincăi

Publicat: marți, 10 Mai 2016 , ora 13.39

Anul acesta, cu ocazia sărbătoririi celor 150 de ani de la înființarea Casei Regale Românești, s-a derulat o serie remarcabilă de evenimente. Aceasta se încheie chiar astăzi, 10 mai 2016, la Castelul Peleș, începând cu ora 18:00, printr-un Concert de Gală în aer liber și un Garden Party. Cu acest prilej, vor fi prezenți la Sinaia reprezentanți ai Familiei Regale, dintre care Custodele Coroanei și Principele Radu, Principesa Elena și d-l Alexander Nixon, Principesa Sofia, Principesa Maria și Arhiducesa Maria-Magdalena alături de Baronul Hanns-Ulrich de Holzhausen. Despre concertul de marți seara, dar și despre strânsele relații de colaborare pe care le întrețin cu Instituția Monarhică ne-au vorbit violonistul Remus Azoiței și tenorul Teodor Ilincăi, soliști ai concertului de la Castelul Peleș.


Domnule Remus Azoiței, în această seară urmează să susțineți la Castelul Peleș, în ipostază solistică, un concert de gală alături de Camerata Regală. Acesta vine în încheierea seriei de zece evenimente care marchează împlinirea a 150 de ani de la fondarea Coroanei Române. Cum decurge colaborarea cu muzicienii Cameratei și, de asemenea, cu dirijorul Tiberiu Soare? Știm că, în ambele cazuri, vorbim despre nume alături de care ați mai susținut concerte.

Camerata Regală este formată din muzicieni de excepție pe care îi cunosc de foarte mulți ani, care au activat și activează în diferite alte ansambluri. Ne face plăcere să ne reîntâlnim și cântăm cu mare plăcere, ceea ce este foarte important. Maestrul Tiberiu Soare ne este un prieten deosebit; îl apreciez ca artist, ca om... Este un dirijor excepțional.


Ce opusuri ați ales pentru eveniment și care au fost criteriile de selecție a acestora?

În colaborare cu Casa Regală, am stabilit două lucrări, opuse ca și stil și simțire. Este vorba despre binecunoscuta "Baladă" de Ciprian Porumbescu. De asemenea, voi interpreta "Introducere și Rondo Capriccioso" de Camille Saint Saens.


Nu este prima dată când sunteți unul dintre protagoniștii concertelor regale. Cât de importantă considerați că este perpetuarea acestei conexiuni dintre muzica clasică și simbolurile regalității românești?

Pentru mine este cel mai important lucru. Familia Regală și Instituția Monarhică din România au coincis cu cea mai înfloritoare perioadă a acestei țări. Artele, nu numai muzica, au înflorit extraordinar. Marele nostru stindard componistic, George Enescu, a crescut sub aripa Casei Regale, a reginei Carmen Sylva, și le suntem datori enorm.


La aceleași întrebări ne-a răspuns și tenorul Teodor Ilincăi, cel de-al doilea solist al concertului de la Castelul Peleș.

Colaborarea cu Camerata Regală și cu maestrul Tiberiu Soare nu face decât să mă bucure foarte mult pentru că, din păcate, activitatea mea nu-mi permite foarte mult să colaborez și cu instituții de cultură din țară. Orice invitație și orice colaborare este binevenită, cu atât mai mult cu cât eu am colaborat atât cu Camerata, cât și cu maestrul Soare în cele mai bune condiții. M-am bucurat pentru că Majestatea Sa Regele Mihai I a ales repertoriul și eu am fost întru totul de acord. Sunt lucrările de suflet ale majestății sale - canțoneta "O sole mio!", canțoneta "Torna a Surriento" și "Nessun Dorma", din opera "Turandot" de Giacomo Puccini. Regalitatea românească, de când se știe, a pus mare preț pe promovarea culturii și, în acest caz, a muzicii de bună calitate. Bineînțeles, eu consider acest eveniment ca fiind cel mai important din acest an pentru cariera mea, iar faptul că sunt invitat în continuare și colaborez cu Casa Regală a României nu face decât să mă onoreze.

Interviuri realizate de Ana Diaconu