Arhivă : Interviuri Înapoi

Continuă înscrierile pentru Concursul Național de Critică și Interpretare Muzicală 'Mihail Jora'

Publicat: marți, 12 Aprilie 2016 , ora 11.55

Cea de-a 26-a ediție a Concursului Național de Critică și Interpretare Muzicală "Mihail Jora" a intrat în ultima săptămână de înscrieri. Tineri muzicieni români sunt așteptați în fața juriului în perioada 9-16 mai pentru a duce mai departe tradiția competiției lansate în 1991 la inițiativa prof. univ. dr. Grigore Constantinescu. Începând cu ediția de anul acesta, Societatea Muzicală a preluat project-managementul și finanțarea Concursului Național "Mihail Jora", prezidat de conf. dr. Dragoș Călin, protagonistul rubricii "Interviul Zilei":


Concursul a fost înființat cu ocazia centenarului maestrului Mihail Jora. Inițiativa i-a aparținut maestrului Grigore Constantinescu și Uniunii Criticilor Muzicali, cei care au dus până anul trecut în spate această competiție. Ulterior, s-a realizat și un parteneriat permanent cu Universitatea Națională de Muzică din București. De-a lungul celor 25 de ediții care s-au scurs până în acest moment, am avut foarte mulți laureați care ulterior au devenit nume de referință în muzica românească, precum Irina Iordăchescu, Roxana Constantinescu sau Irina Baianț, ca să dau doar câteva nume din multitudinea de artiști pentru care Concursul "Mihail Jora" a reprezentat un moment important în dezvoltarea carierei.

Începând cu anul 2015, responsabilitatea conducerii acestui concurs mi-a revenit mie, iar unul dintre proiectele asumate de mine la preluarea acestuia a fost dezvoltarea competiției și ridicarea ei la nivelul de cel mai important concurs național muzical. Aceasta este ambiția mea și sper să o pot realiza, dar nu aș fi putut face acest lucru fără ajutorul a două instituții extrem de importante. Prima este Universitatea Națională de Muzică din București, care prin fostul ei rector, actualul președinte al senatului, d-l prof. univ. dr. Dan Dediu, ne-a ajutat și ne-a oferit toate condițiile de desfășurare - săli, logistică și sprijin necondiționat -, având un rol esențial în desfășurarea competiției, ca și a organizării Galei Laureaților. Cea de-a doua instituție foarte importantă este Societatea Muzicală, care prin președintele ei, d-l George Butunoiu, a făcut posibilă dezvoltarea fără precedent a concursului. Dumnealui a preluat practic managementul și finanțarea competiției, devenind cel de-al treilea partener important, unul esențial în viitorul concursului, omul datorită căruia putem spera la un viitor în care Concursul Național de Interpretare și Critică Muzicală să se constituie ca o importantă rampă de lansare pentru tinerii muzicieni.

Un rol important în atingerea acestui deziderat îl are, fără îndoială însă, și juriul format din personalități de prestigiu ale muzicii românești, precum Marin Cazacu, Dana Borșan, Ionel Voineag, Răzvan Suma, Sandu Sandrin, Grigore Constantinescu, Irina Iordăchescu, Bianca Manoleanu, Dan Prelipcean sau Constantin Nițu - oameni cu renume, care dau greutate și asigură o calitate extraordinară a jurizării.

Nu pot să închei fără să mulțumesc foarte mult Filarmonicii "George Enescu" - care ne-a ajutat extrem de mult prin găzduirea Galei Laureaților într-un loc de referință al culturii românești cum este Ateneul Român - și, bineînțeles, Radio România Muzical - un partener de tradiție al concursului nostru.

Concursul se adresează unei singure grupe de vârstă, tineri între 16 și 27 de ani, și pentru anul acesta are patru secțiuni. Este vorba de secțiunea de Critică muzicală, secțiunea de Pian, secțiunea de Canto și cea de Violoncel. Deja sunt înscriși un număr important de muzicieni; mai avem încă timp până la finalizarea înscrierilor și sperăm noi să se adune într-un număr cât mai mare pentru a putea să încerce să concureze pentru premiile foarte importante care sunt puse în joc la această ediție.


Înscrierile la cele patru categorii ale Concursului Național "Mihail Jora" se pot face până vineri, 15 aprilie. Regulamentul competiției este disponibil pe site-ul mihailjora.ro.

Declarație preluată de Lucian Haralambie