Bucureştiul se alătură iniţiativei internaţionale Săptămâna Sunetului, între 14 şi 20 martie, când are loc prima ediţie locală. Evenimentul propune acces gratuit la o serie de concerte, filme, conferinţe şi expoziţii, animate de invitaţi din Franţa, Austria, Belgia, Statele Unite şi România. Oameni de artă, muzicieni, cineaşti, ingineri de sunet şi etnologi vor «înrăma» şi analiza din diferite unghiuri faptele sonore care populează natura şi viaţa publică şi privată, urmărind repunerea sunetului în context global şi reinterpretarea din perspectivă socială. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc pe 14 martie, la ora 18:00, la Hanul Gabroveni/ARCUB, cu vernisajul instalaţiei sonore realizate cu ajutorul lui Baptiste Bohelay (Franţa) şi Modulab (România), în prezenţa organizatorilor, artiştilor invitaţi şi partenerilor evenimentului.

Speranţa Rădulescu, profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, invitat de onoare al seriei, va susţine una dintre conferinţele din cadrul proiectului "Săptămâna sunetului" - vineri, 18 martie, la ARCUB.

Care este subiectul acestei întâlniri cu publicul?

Subiectul este seria de discuri sau colecţia de discuri "Ethnophonie", pe care o produce Muzeul Ţăranului Român în colaborare cu Fundaţia "Alexandru Tzigara Samurcaş" - o serie care conţine 26 de discuri, până în acest moment, de muzici rurale şi urbane - în majoritate ale românilor dar şi ale grupurilor etnice minoritare - care încearcă să fie în ansamblul lor o oglindă sonoră a muzicilor orale din acest moment, adică de la intersecţia celor două secole. Seria a început chiar în 2000 şi primul ei disc s-a numit "Sfârşit de mileniu în satul românesc". Atunci acesta era proiectul, dar între timp am înţeles că trebuie să includem şi oraşul, pentru că în ultima vreme creativitatea se deplasează în mod cert, odată cu populaţiile rurale, către oraş şi aici există un ferment al înnoirilor de care trebuie să ţinem cont.

Muzicile sunt foarte frumoase, sunt antologice, credem noi, ce produce poporul român mai de calitate, mai de soi sub raport estetic şi, an acelaşi timp, fac joncţiunea şi cu un trecut care era mai bogat în muzici orale. Să vă dau câteva exemple de titluri, unele sunt consacrate unui grup, unui taraf tradiţional - taraful din Clejani la începuturile sale, în anul 1991 - , altele unei regiuni, firului regional dintr-o anumită arie culturală. Şi-n această perspectivă, discurile noastre relizate în Gorj sunt speciale. Altele sunt consacrate unui gen în extincţie, cum e cazul cântecului epic; avem un baladist minunat din Teleorman. Altele sunt consacrate unor instrumente neobişnuite pe care le foloseşte poporul român şi pe care majoritatea românilor le ignoră - e cazul unui disc consacrat instrumentelor mai speciale dimprejurul Transilvaniei. Sunt foarte variate şi fiecare disc e însoţit de o amplă broşură explicativă, pentru că muzica asta are nevoie de explicaţii, socotind că toate sunt muzici regionale aşa e normal să fie, aşa sunt muzicile noastre tradiţionale - regionale şi nu naţionale. Pentru ca oricine să poată înţelege despre ce e vorba - cum se cântă, cine le cântă, cu ce prilejuri, cu ce înţelesuri - avem broşuri explicative, jumătate în română, jumătate în engleză.

Această colecţie a primit două premii internaţionale, care n-au făcut ecouri în România: unul este Premiul "Coup de Coeur" al Academiei Charles Cros şi al doilea - Premiul Criticii Germane a Discului, pentru un anumit disc destul de interesant pe care l-am făcut, cu muzici de la aromânii din Albania.

Eu recomand oricui să cumpere aceste discuri, nu că s-ar înghesui publicul să le cumpere, pentru că e clar că publicul nostru obişnuit va fi întotdeauna atras de noutăţile extraordinare ale zilei, dar cei care au un pic de gust pentru muzica bunicilor lor, sau a străbunicilor în cazul celor mai tineri, ar fi bine să ia cunoştinţă de această imagine sonoră a românilor, pe care încercăm să o construim prin colecţia noastră "Ethnophonie".