Absolventă a Conservatorului Naţional Regional din Strasbourg şi licenţiată în muzicologie la Universitatea Marc Bloch din acelaşi oraş, Andreea Soare şi-a continuat studiile, în 2008 intrând la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris. Trei ani mai târziu, Andreea Soare devine membră a Academiei Lirice din cadrul Operei Naţionale din Paris, unde interpretează, între altele: Prima Doamnă în "Flautul fermecat" de Mozart, Maria Magdalena din "La Resurrezione" de Handel, Clarice din "Il mondo della luna" şi Sylvia din "L'isola disabitata" de Haydn. Colaborarea cu Opéra National de Paris, continuă pentru Andreea Soare în perioada imediat următoare va face parte din distribuţia operei verdiene "Rigoletto". Zilele acestea apreciata soprană se află la Bucureşti, la invitaţia Operei Naţionale de a participa la premiera operei "Cosi fan tutte" de Mozart care va avea loc în 27 februarie 2016. Această premieră este o co-producţie cu Opera Garsington din Marea Britanie, în regia lui John Fulljames, în care Andreea Soare a interpretat rolul Fiordiligi.

Ce înseamnă pentru Andreea Soare invitaţia Operei Naţionale din Bucureşti de a participa la premiera operei Cosi fan tutte de Mozart?

Înseamnă foarte mult, mai mult o chestiune de suflet. Invitaţia operei din România pentru mine înseamnă foarte mult şi mai ales în rolul Fiordiligi, care este un rol pe care-l afecţionez cu totul şi cu totul deosebit faţă de celelalte roluri.

Sunteţi familiarizată cu această producţie.

Această operă am făcut-o anul trecut, în 2015, la Opera Garsington, la Londra, când am avut douăsprezece reprezentaţii. M-am simţit foarte bine la Garsington şi am fost fericită că va fi aceeaşi producţie. Deci, într-un fel, mie mi-este foarte uşor pentru că ştiu scenografia…

Cum este această montare?

Conceptul este modern, doar începutul este foarte clasic. Aşa cum este, este foarte bine, iar Fulljames a încercat să îmbine cele două stiluri.

Cum a fost primită de publicul britanic?

Publicul britanic a fost foarte avid de-a vedea această opera, mai ales la Garsington, pentru că opera este într-un cadru natural absolut minunat, primul act se desfăşoară sub lumina naturală iar cel de-al doilea sub luminile reflectoarelor. Biletele au fost vândute cu opt luni înainte de premieră pentru că era Festivalul Garsington, dar şi pentru că în această opera a cântat Leslie Garrett, o divă, în adevăratul sens al cuvântului, în Anglia.
Cum credeţi că va fi primită de publicul bucureştean?

Nu cunosc gusturile publicului bucureştean. Sper că o să primească foarte bine opera.

Credeţi că este o montare pe gustul tinerilor sau celor mai conservatori?

Pentru că îmbină foarte bine clasicul cu modernul, cred că va fi pe toate gusturile, pentru că fiecare categorie de vârstă va găsi ceva să-i placă. Tinerilor le va plăcea faptul că, până la urmă, este o petrecere şi toată lumea se joacă, cele două surori se vor juca permanent cu iubiţii lor şi viceversa. În scenografie nu este nimic care va şoca. Cei conservatori vor fi şi ei bine serviţi în această operă.

Când aţi avut prima repetiţie pe scena operei bucureştene aţi avut mari emoţii. Cum vă simţiţi acasă, pe această scenă?

Mă simt foarte bine şi am fost foarte surprinsă şi de primirea colegilor de pe scenă, care m-au integrat foarte repede. Ei repetă de ceva timp cu cealaltă Fiordiligi, care va cânta după ce voi pleca eu, şi-atunci primul contact cu ei a fost foarte uşor. Asta m-a bucurat pentru că eu am vrut să mă integrez foarte repede şi să nu stric nici un fel sau să nu deranjez munca pe care au făcut-o ei în absenţa mea.

Dar veneaţi într-o regie deja ştiută.

De fiecare dată când o regie se reia şi în absenţa regizorului sunt mici schimbări pe care eu nu le-am discutat foarte mult. Nu sunt schimbări majore, dar sunt parteneri noi şi fiecare reacţionează altfel sau interacţiunea dintre noi este alta, mai ales a surorilor. E foarte important să avem o relaţie de complicitate. Oricât de bun actor ai fi, dacă nu se simte acea fărâmă de adevăr şi acea fărâmă de sentimente adevărate, nu va fi niciodată la fel.

Ce provocări presupune rolul Fiordiligi?

Este un rol foarte greu pentru că este foarte lung. Tesitura este foarte întinsă. Trebuie să ai atât grave, cât şi acute, cât şi medii, adică trebuie să ai un pic din toate şi să le faci foarte bine, pentru că cel puţin prima arie este un chalenge pentru orice soprană, este îngrozitor de greu, este foarte, foarte lung, iar finalul actului I şi finalul actului II sunt absolut jumătate din operă; aşa încât trebuie să ai şi anduranţă, trebuie să şi joci, trebuie să şi cânţi, trebuie să fii complet.

Un rol ca Fiordiligi sau alte roluri sunt mai uşor de cântat într-o anumită regie şi mai greu de cântat în altă regie. Cum este în această regie Fiordiligi?

Pot să vă spun că în aria a II-a, de exemplu, este un moment - şi începutul ariei, şi spre sfârşit - în care regizorul a vrut să cânt la începutul ariei ghemuită pe scenă şi la sfârşit sunt întinsă, aşa încât poate că nust poziţii foarte comode, dar am găsit o poziţie care mie-mi convine şi care mie-mi permite să mă simt confortabil. Există regizori care au fel şi fel de idei. El îţi va spune că vrea aşa, tu vei spune da, dar vei face aşa cum poţi tu şi cum ţi-e simplu pentru binele spectacolului şi pentru binele tău în primul rând, pentru confortul tău vocal, pentru că, până la urmă, este teatru cântat, aşa încât trebuie să le facem pe-amândouă.