Dirijorul Cristian Măcelaru este invitatul Filarmonicii "George Enescu" în concertele incluse săptămâna aceasta (28 şi 29 ianuarie 2016) în stagiunea instituţiei muzicale bucureştene. Despre programul dedicat integral creaţiei lui Johannes Brahms, ne-a vorbit Cristian Măcelaru:

Muzica lui Brahms a fost dintotdeauna una dintre muzicile mele preferate. Brahms este compozitorul poate cel mai proeminent al şcolii germane romantice. Prin lucrările pe care le prezentăm la Filarmonica "George Enescu" astăzi şi mâine aducem o lume poate că puţin mistică în muzica lui Brahms. Multe din lucrările lui se axează pe această idee a destinului şi a luptei noastre ca omenire şi ca personalităţi individuale împotriva destinului şi a acestei inegalităţi, între cei care au un destin mai favorabil şi cei care nu au un destin atât de favorabil.

Ne uităm prin cele patru lucrări mari ale lui Brahms pe care le prezentăm şi vedem această progresie a ideii destinului. Începem cu o lucrare care se cântă mai puţin - "Nanie", care este un cântec pentru cor şi orchestră, o lucrare vocal-simfonică, un lament pe această temă, pe această idee a volatilităţii noastre ca oameni.

Continuăm cu o lucrare foarte bine cunoscută în care avem ca solistă o mezzo-soprană extraordinară; este de loc de unde sunt şi eu, din Timişoara, suntem bănăţeni amândoi, dar ea actualmente activează în Viena, la Staatsoper - Aura Twarowska. Va cânta Rapsodia pentru alto, orchestră şi cor bărbătesc. Este o lucrare mai plăcută, mai armonioasă; a fost dedicată fetei lui Clara şi Robert Schumann şi este o piesă mai intimă, dar foarte, foarte frumoasă.

În ultima lucrare a părţii întâi ne reîntoarcem la corul întreg şi ideea aceasta a destinului devine cea mai proeminentă în "Cântecul destinului" - Schicksals-lied - care exprimă cel mai clar această neînţelegere sau neacceptare a lui Brahms faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa unui om. El era de înţelegerea şi de credinţa că lucrurile sunt predeterminate în aşa fel încât noi, cum şi spune textul, suntem cum este apa între stânci; ne aruncăm dintr-o stâncă în cealaltă şi totul ne este prescris, predestinat.

Ne vom întoarce la această idee a destinului, dar de data aceasta în interpretarea Simfoniei I, o simfonie care este foarte cunoscută, foarte iubită de public. Este o lucrare pe care Brahms a încercat s-o scrie pe parcursul a mai mult de zece ani, deoarece se simţea atât de mult în umbra lui Beethoven încât i-a fost greu să poată să scrie o simfonie. Totuşi, este o lucrare grandioasă, o lucrare plină de optimism mai ales în ultima parte şi este o călătorie întreagă de la primele note până la ultimele note. Într-un fel, ajungem la o rezoluţie la sfârşitul concertului, în care el, trecând prin aceste teme ale destinului, ajungem totuşi la sfârşit. În ultima parte a simfoniei Brahms scria în manuscris despre înţelegerea lui că noi, ca oameni, suntem supuşi destinului, dar toţi suntem una. E aceeaşi idee pe care o avea şi Beethoven în Simfonia a IX-a… "să venim toţi oamenii, toată omenirea… suntem împreună, suntem fraţi". Este ideea pe care o avea şi Brahms în Simfonia I şi ceea ce a scris el se referea la ideea aceasta că în religie trinitatea - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt - sunt una, la fel şi noi, omenirea, suntem de fapt una cu toţii.

Vă invit să veniţi la acest concert astă seară sau mâine seară, la Ateneu, să ascultaţi Filarmonica "George Enescu" în interpretarea muzicii lui Brahms.