Orchestra de Cameră Radio îl are invitat miercuri, 20 ianuarie 2016, pe Vlad Stănculeasa, care va evolua în dublă ipostază: de violonist şi dirijor. Pe afiş sunt înscrise Concertul brandenburgic nr. 3 BWV 1048 în Sol major şi Concertul nr.2 BWV 1042 în Mi major pentru vioară şi orchestră - ambele de Johann Sebastian Bach şi două opusuri din creaţia lui Antonin Dvorak: Romanţa op.11 în fa minor pentru vioară şi orchestră şi Suita cehă op.39 în Re major. Concertul poate fi ascultat şi în transmisiune directă la Radio România Muzical, începând cu ora 19.00.

Concertmaestru al Orchestrei de Cameră din Basel, al Orchestrei Simfonice din Goteborg şi, acum, al Orchestrei Naţionale a Spaniei din Madrid. Felicitări pentru acest post. De ce ai ales orchestra din Spania pentru o nouă etapă în carieră?

E o situaţie destul de entuziasmantă şi incitantă. L-am cunoscut pe dirijorul lor principal, David Afkam, un tânăr german foarte, foarte talentat şi muncitor. Ne-am cunoscut la Goteborg şi, invitându-mă să fac câteva proiecte cu ei în calitate de concertmaestru invitat, ne-am înţeles foarte bine. De curând a fost audiţia pe care am câştigat-o şi pare să fie o situaţie foarte bună. Mă înţeleg foarte bine cu muzicienii, cu el ca dirijor principal şi, deocamdată, voi face un pic naveta între Goteborg şi Madrid, urmând ca din vară să iau un an liber de la Goteborg şi să mă concentrez pe Madrid, să vedem cum merg lucrurile şi ce poate să însemne asta pentru viitor. Deocamdată nimic nu e decis, e o perioadă de probă, să vedem cu stau lucrurile.

Care sunt diferenţele din punct de vedere al vieţii muzicale dintre Suedia şi Spania?

Până la urmă, Madrid este o capitală şi se simte asta din toate punctele de vedere. Viaţa culturală este mult mai bogată. Asta nu înseamnă că orchestra e mai bună, dar se întâmplă mult mai multe lucruri, e un public foarte mare, trei concerte pe săptămână, aproape pline de fiecare dată. Şi, bineînţeles, închipuiţi-vă, o ţară aşa culturală ca Spania… totuşi, se simte. Se simte de la cel mai mic amănunt. Suedia este o ţară extraordinară şi colectivul orchestrei de la Goteborg este absolut unic, e chiar impresionant cum am fost primit acolo şi cum sunt ei aşa ca oameni şi colegi şi prieteni. Dar probabil că vă închipuiţi că fiind al doilea oraş din Suedia în afara orchestrei se întâmplă mult mai puţin. Eu întotdeauna sunt foarte activ şi în săptămânile în care nu lucrez în orchestră. Cumva, Madridul are un avantaj aici, dar nu pot să spun nici o clipă deocamdată că prefer un loc sau altul. Dar, vreau să văd despre ce e vorba… fiecare are avantajele şi… dezavantajele deocamdată nu le-am văzut la Madrid, dar s-ar putea să fie. Niciodată nu ai numai plusuri. O să vedem despre ce e vorba, uşor, uşor!

Publicul de la Sala Radio are acum ocazia să te urmărească şi în postura de dirijor.

Dirijor e prea mult spus, dar asta pentru că eu nu voi fi nici o clipă în faţa orchestrei fără ca să cânt la vioară. Deci, o să fiu în calitate de concertmaestru lider în permanenţă sau ca solist în momentul în care cântăm piesele pentru vioară solo. De ce? Pentru că sunt la un stadiu al dezvoltării mele muzicale în care am nevoie şi am o necesitate anume de a mă apropia foarte tare de muzicieni şi de a imprima o anumită sensibilitate pe care eu am început s-o deprind, bineînţeles în abordarea textului muzical. În momentul în care avem o săptămână normală, în care un dirijor vine şi repetă, iar eu - concertmaestru - sunt prezent, mai puţin ai şansa de a-ţi imprima o anumită viziune la pregătirea pieselor pe care le cântăm. O necesitate foarte mare este de a găsi priorităţile muzicale, de a activa pe fiecare dintre muzicieni să-şi găsească locul în fiecare moment al piesei pe care noi o interpretăm. Asta înseamnă că în momentul în care lucrurile sunt foarte clar stabilite şi observate, nu neapărat stabilite, fiecare dintre noi care face parte din acest discurs trebuie să fie pregătit să ia iniţiativa de a-i conduce pe ceilalţi. Prioritatea muzicală este cea care cere acest lucru din partea noastră, nu neapărat că am vrea noi să fim - acum sunt eu, acum eşti tu -, ci, după analiza piesei pe care o cântăm, vedem că aici de fapt este partida de vioară, aici este oboiul care conduce, flautul preia discursul şi tot aşa până, în cel mai bun caz, suntem capabili să trăim o unitate a piesei. Şi lucrul acesta este foarte delicat şi foarte, foarte complex. Mai ales cu muzici pe care le cântăm acum nu este simplu şi e o provocare foarte mare şi pentru mine şi pentru Orchestra de Cameră, care, din câte am înţeles, nu a mai făcut aşa ceva până acum. Pentru mine nu e prima oară. Am făcut destul de multe proiecte la Basel şi la fel şi în Suedia de câteva ori şi am avut un succes pe care sper să-l avem şi aici, la Bucureşti. Este chiar satisfăcător în momentul în care sentimentul de muzică de cameră e mult mai prezent într-o constelaţie de genul acesta, unde un dirijor nu este acolo. Trebuie să fiu foarte atent la complexitatea orchestrei, să nu depăşească limita la care noi putem să cântăm fără ca un dirijor să fie acolo. Trebuie să ai mare grijă în momentul în care alegi programul pentru acest fel de proiect, pentru că unele lucruri pur şi simplu nu sunt posibile fără ca un dirijor să fie acolo. De asta sunt două piese la noi în repertoriu săptămâna aceasta care sunt aproape de limita de a fi posibile fără dirijor. Aici e momentul în care putem noi să facem aşa un salt de curaj.