Arhivă : Interviuri Înapoi

Inaugurarea pianului Steinway de la Colegiul Național de Arte 'Dinu Lipatti'

Publicat: marți, 15 Decembrie 2015 , ora 11.04

Miercuri, 16 decembrie 2015, va avea loc inaugurarea pianului Steinway de la Colegiul Național de Arte 'Dinu Lipatti'. Evenimentul, programat pentru ora 17.00 reprezintă culminarea proiectului 'Un pian pentru Lipatti' - o campanie a Colegiul Național de Arte ce a avut ca scop atragerea de fonduri pentru achiziționarea unui pian performant. La concert vor lua parte Maia Morgenstern, Corina Chiriac, Horia Brenciu, Smiley, Alice Barb și Alessandra Stoicescu. Despre acest eveniment ne-a vorbit domnul Florian Nemeș, directorul Colegiului Național de Arte 'Dinu Lipatti'.


Domnule director, mâine este o zi de sărbătoare pentru Colegiul "Dinu Lipatti". Veți inaugura noul pian de concert. Despre ce instrument este vorba?

Este vorba de un pian performant Steinway, pe care și-l doresc și elevii și profesorii, nu exagerez, de 67 de ani. În sfârșit, după o campanie de doi ani făcută bine, cu convingere, și ajutați din foarte multe direcții, am reușit să achiziționăm acest pian.


Campania "Un pian pentru Lipatti", cum spuneați, a început în 2014. Care au fost partenerii Colegiului în toată această perioadă?

Cred că ar trebui să menționez în primul rând Primăria și Consiliul local Sector 4, pentru că ei au finanțat substanțial achiziția, nu mai puțin Fundația "Mereu aproape", care a fost alături de noi pe multe căi, inclusiv media. A fost o serie de parteneri printre care și Radio România Muzical, Radio România Cultural, televiziuni - Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, TVR 1, TVR 2, deci o campanie media serioasă! Apoi, ar fi de menționat aici câteva vedete nu numai din zona muzicii culte, printre care Corina Chiriac, Smiley, Horia Brenciu, Delia, Maia Morgenstern, Marina Constantinescu, Alice Barb. Deci, iată nume care spun foarte mult prin poziția pe care o au în societate.


Parte dintre aceștia vor fi și invitații concertului de miercuri seară. Ce vor asculta cei care vor fi în sală?

În program avem doi pianiști care vor cânta Liszt și Chopin, e vorba de elevi ai colegiului. Vom avea și un mic violonist extrem de talentat, care va cânta o lucrare de Wieniawski. Apoi, avem și câteva colinde pentru că este, nu-i așa, atmosfera sărbătorilor… Pe final, orchestra va interpreta mai multe lucrări, printre care și Rapsodia a II-a de Enescu. Lucrări interesante, cu priză la public, din repertoriul de mare popularitate!


Concertul nostru este unul din multele concerte, poate zecile de concerte - anul trecut am avut 8 sau 9 apariții la Ateneu -, deci Colegiul "Dinu Lipatti" este un brand, are extrem de multe manifestări de acest fel. Spectacolul de miercuri este interesant prin inaugurarea care are loc, cât și prin emoția tipică pe care o transmit acești tineri extrem de talentați. Îi așteptăm pe toți cu drag!

Interviu realizat de Lucian Haralambie