Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. SoNoRo - ediție aniversară

Publicat: joi, 29 Octombrie 2015 , ora 10.39

Festivalul SoNoRo ajunge în 2015 la cea de-a X-a ediție. Primul concert al seriei aniversare este programat vineri, 30 octombrie, și are loc la Palatul Cotroceni. Despre tema din acest an și despre ce înseamnă după 10 SoNoRo ne-a vorbit Răzvan Popovici, director executiv al festivalului.


București, Arad, Cluj-Napoca și Bistrița sunt orașele care vor găzdui manifestările ediției aniversare SoNoRo. Ca de fiecare dată, vorbim și de o temă a concertelor. Acum - Tărâmul viselor. De ce această alegere pentru 2015?

Am ajuns la ediția a X-a. Cred că acest lucru înseamnă un vis împlinit, pentru că SoNoRo a început ca un plan, o idee, un vis și este foarte frumos să vezi că pe parcursul acestor ani de tenacitate, muncă, seriozitate, consecvență am ajuns la această ediție a X-a. Cred că titlul de The dreamers (Visătorii) poate fi un impuls pentru cei mai tineri sau cei care vor să facă ceva în domeniul muzicii clasice, să pornească ceva. Cred că asta ar însemna că se poate și că, uitați, 10 ani de SoNoRo înseamnă un vis împlinit.

Pe de altă parte, tema visului, a viselor și a visătorilor este extrem de ofertantă din punct de vedere programatic. Festivalul a putut planifica în acest an o întreagă pleiadă de piese extraordinare.


Festivalul debutează mâine, la Palatul Cotroceni din Capitală. Care sunt muzicienii care vor susține această primă manifestare și care este programul serii?

În primul rând, sunt foarte bucuros că vor fi pe scenă trei dintre muzicienii care au pornit acum 10 ani Festivalul SoNoRo. Pe de-o parte, pianista Diana Ketler de la Londra, care este și director artistic al Festivalului SoNoRo. Violoncelistul Bernhard Naoki Hedenborg, care este și membru al Ansamblului RaRo și membru al Filarmonicii din Viena de mai mulți ani. Apoi, vom avea pe violonista ruso-germană Alissa Margulis, care cântă pentru a doua oară în Festivalul SoNoRo și care este cunoscută publicului bucureștean și prin participarea la Festivalul Enescu de acum doi ani. Va fi și un alt violonist de talie internațională, Marc Bouchkov, care va debuta în România. Iar cel de-al doilea violoncelist al serii va fi violoncelistul rus Alexander Bouzlov, care este profesor la Conservatorul Ceaikovski din Moscova și premiat la marile concursuri internaționale.

În ceea ce privește repertoriul, vom cânta câteva piese evident inspirate din tema The dreamers. În prima parte a concertului - Trioul în do minor de Franz Schubert; Schubert fiind unul din marii visători ai istoriei muzicii. După pauză - un program inedit, pentru că întâi vom cânta Cvartetul cu pian nr.1 de Gabriel Faure, pentru a termina concertul cu o piesă în premieră - Rapsodia întâi de George Enescu, aranjată pentru cvartet cu pian de compozitorul vienez Thomas Wally. Este un bun prieten al Ansamblului RaRo și el a aranjat Rapsodia lui Enescu pentru noi, pentru un concert anul trecut în Konzerthaus, la Viena. Sunt foarte bucuros că, practic, continuăm ce am început anul trecut și pe 30 octombrie vom cânta această rapsodie în aranjamentul pentru cvartet cu pian la Carnegie Hall, la New York.

Sunt extrem de fericit că am ajuns la această ediție a X-a și mi-aș dori din nou ca publicul bucureștean, în primul rând, iar apoi cei din Cluj, din Arad - în premieră și Bistrița - unde suntem în fiecare an măcar o dată să fie alături de noi. Vă promitem un program extrem de divers, extrem de interesant, cu multe piese în premieră, cu artiști extraordinari și cred că cel mai important lucru este atmosfera SoNoRo, care merită experimentată live în sălile de concerte.

Interviu realizat de Lucian Haralambie