Lucrări din repertoriul lăutarilor celebri, care au reprezentat o puternică sursă de inspiraţie pentru George Enescu, vor putea fi ascultate miercuri, 28 octombrie, la Sala Radio, într-un eveniment în care vor concerta pentru prima oară împreună Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra de Muzică Populară Radio. Desfăşurat sub titlul "George Enescu şi lăutarii dinastici bucureşteni", seara va începe cu melodii tradiţionale interpretate de Orchestra de Muzică Populară Radio, avându-l solist pe Alexandru Mica.

În cea de-a doua parte, Orchestra de Cameră Radio va propune lucrări cunoscute pe scenele de muzică clasică, inspirate de teme tradiţionale româneşti, precum Hora mărţişorului, Sârba-n căruţă, Hora staccato, Hora lui Dobrică, Hora morii şi altele. Solişti vor fi violonista Simina Croitoru şi naistul Cornel Pană, cel care va şi dirija ambele orchestre. Concertul este prezentat de muzicologul Viorel Cosma. Despre manifestare, acesta a declarat:

De când datează cercetarea dvs. a muzicii lăutărești române și care sunt legăturile cu George Enescu?

Începuturile au fost în anii 1958-1959, când am susținut la Radio România, un ciclu de emisiuni radiofonice, sub titlul de "Figuri de lăutari". De acolo s-a ajuns la materializarea într-un volum, tipărit în 1960 la Editura Muzicală, într-un tiraj excepțional de 10.000 de exemplare. Deci aș putea spune că cercetarea de muzică lătuărească are aproape o jumătate de secol.

Care sunt muzicienii care vor evolua în această seară pe scena Sălii Radio?

Înainte de a vorbi de reprezentanții care vor evolua în această seară cred că ar fi mai bine să prindem cei șase lăutari români care intră în cazul discuției și care formează obiectul de fapt al repertoriului care se va asculta în această seară. Enescu începe să-i cunoască pe lăutarii români de la vârsta de cinci ani, când primul lăutar Nae Chioru' a fost adus de taică-su ca să-l învețe cum se ține vioara în mână, cum se ține arcușul, și bineînșeles că, fiind analfabet muzical, lăutarul i-a transmis după ureche o serie de cântece și de dansuri populare românești.

A urmat alt mare lăutar, țambalistul Lică Ștefănescu. Cu acesta, Enescu s-a întâlnit la vârsta de 19 ani, exact în perioada în care își aduna materialul pentru cele două rapsodii române. A avut un concert la Paris cu o serie de muzicieni și de actori, în care, în încheierea programului Lică Ștefănescu a cântat nici mai mult, nici mai puțin, decât Rapsodia maghiară de Liszt care i-a constituit momentul de model pentru George Enescu. În momentul acela, era în anul 1900 spre 1901, era un concert de Anul Nou l-a cunoscut și pe Cristache Ciolac. Era expoziția universală de la Paris și l-a cunoscut pe Cristache Ciolac și pe Sava Pădureanu, doi mari lăutari români care veniseră la expoziție. Cel mai important dintre ei a fost Cristache Ciolac, de la care George Enescu avea să culeagă mai târziu, nu una, nu zece, ci 40 de melodii lăutărești. Este un fond mare de muzică lăutărească și l-a interesat în mod deosebit maniera în care acest lăutar interpreta toate aceste lucrări. Era în limbajul lor, zice: "acestea erau marafeturile noastre lăutărești". În ce constau aceste marafeturi: trilul fals lăutăresc, glissando-ul pe o singură coardă, portamentul pe un singur sunet, scordatura și în cele din urmă, vibrato-ul lăutăresc.

După Cristache Ciolac a fost Nicu Buică. Nicu Biucă își făcuse uceinicia la marele restaurant "Iordache" din strada Covaci unde a fost alături de Lică Ștefănescu la țambal. Ei bine, cu Lică Buică, Enescu a avut un concert în ziua de 30 mai 1918, la Teatrul Național din Iași unde a cântat nici mai mult nici mai puțin, decât Sonata Kreutzer de Beethoven. Întâlnirea celor doi, Enescu la pian, Nicu Buică la vioară, a fost extraordinară. Enescu a rămas surprins de virtuozitatea lăutarului și ar fi spus la sfârșit: "măi Buică, tu nu ești un om, ești un drac". Și atunci Buică, ca să poată să-l satisfacă pe George Enescu și să arate și el dragostea pe care o avea pentru Enescu, i-a scris o romanță pentru vioară și orchestră, "Pour le coeur" - "Pentru inimă", cu care se deschidă în această seară concertul condus de Cornel Pană în Sala Mare a Radioului.

Aș vrea să mai vorbesc de ultimii doi lăutari și anume lăutarul de suflet care a fost Gheorghiță Dinicu, nimeni altul decât fratele marelui dirijor Dimitrie Dinicu, care a lucrat cu Enescu la Castelul Peleș. Acest Georghiță Dinicu a cântat în cvartetul de coarde Regina Carmen Silva, în care George Enescu era vioara întâi, Gheorghiță Dinicu era vioara a doua și fratele său era la violoncel, îl mai avea la violă pe Loebel. Acest cvartet de coarde l-a legat pe Enescu foarte mult de Georghiță Dinicu. Dinicu a publicat zece albume de muzică lăutărească pe care Enescu le-a cunoscut și din care și-a ales aș putea spune, întreaga viață de compozitor; a găsit peste 100 de melodii lăutărești.

În final, cel mai proape de sfârșitul vieții a fost Grigoraș Dinicu; s-a întâlnit cu Enescu la expoziția de la Paris, în 1937, la expoziția de la New York în 1939, apoi a a participat chiar și la premiera operei Oedip, în 1936 de la Paris, spre a încheia cu sărbătoririle lui Enescu la 50 de ani și la 55 de ani. Legătura cu Dinicu a fost de foarte multă vreme și bineînțeles, nu puține din lucrările lui Enescu din ultima parte a vieții s-au datorat legăturii pe care a avut-o cu Grigoraș Dinicu. În încheiere, aș vrea să spun că Enescu reușise să prindă de la aceste contacte cu lăutarii absolut toate acele marafeturi, cum le spuneau lăutarii.

În această seară, Alexandru Mica, binecunoscutul cântăreș etnograf, folclorist, va cânta câteva din lucrările cele mai importante ale lui Constantin Puiu, Dumitrache Ochialbi, Cristache Ciolac, Sava Pădureanu - "Din Ploiești, până în Gheboaia", "La Ciolpani cu crucea-naltă" și "Am un leu și vreau să-l beu", cântec care s-a cântat pentru adunarea sumei de bani la construcția Ateneului Român.În partea a doua a concertului o vom asculta pe Simina Croitoru cântând o serie întreagă de piese pentru vioară, cum ar fi "Sârba lui Pompieru" sau "Hora lui Dobrică", e vorba de Dobrică Marinescu, cel mai mare lăutar din Ploieștiului de odinioară și se va încheia cu "Hora Staccato" a lui Grigoraș Dinicu, o lucrare de nivel internațional pe care, de la Jascha Heifetz până la Enescu, toți au cântat această piesă de concert.

Este un concert pe care, mărturisesc deschis, îl socotesc un eveniment. O jumătate de veac m-am luptat ca acest program să pot să-l pun în funcție și nu am reușit în vremea comuniștilor pentru că nu se dorea ca să se arate legăturile dintre George Enescu și lăutari. Lăutarii fiind în majoritate bineînțeles țigani sclavi, eliberați după 1948 de pe moșiile boierești sau mănăstirești și nu se dorea ca să arate legăturile cu Enescu. Am să închei toată această pledoarie pentru ceea ce a făcut Enescu cu un motto pe care l-am putut să-l prind la Cartea cu lăutari. Spunea Enescu în 1921, într-un interviu publicat în revista Muzica despre muzica românească: "Lor, țiganilor, să le mulțumim că ne-au păstrat muzica, această comoară ce abia acum o prețuim; numai dânșii ne-au desgropat-o, au trecut-o și dat-o în păstrare din tată în fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ce le e mai scump pe lume: muzica." Așadar, stimați auditori, pe diseară, la concert.